Cine este politiciana considerată steaua în ascensiune a stângii italiene. Clipul în care l-a înfruntat pe Salvini a devenit viral

Cine este politiciana considerată steaua în ascensiune a stângii italiene. Clipul în care l-a înfruntat pe Salvini a devenit viral

FOTO Wikidata

Elly Schlein, în vârstă de 34 de ani, fost europarlamentar, este considerată steaua în ascensiune a stângii italiene după ce mişcarea sa foarte tânără Coraggiosa (Curajoasa) a ajutat central-stânga democrată să învingă dreapta radicală într-o regiune din nordul Italiei. Ea este speranţa stângii într-o Italie care pierde teren în faţa dreptei radicale, relatează Politico.

Ştiri pe aceeaşi temă

La doar trei luni de la înfiinţare, mişcarea sa progresistă Coraggiosa a obţinut patru procente la alegerile de luna trecută din regiunea Emilia-Romagna, din nordul Italiei. Cu voturile ei centru-stânga a învins extrema dreaptă în regiune.
 
După această victorie i-a fost propusă preşedinţia partidului Democrat Italian, principala forţă progresistă din Italia, din care a făcut parte în urmă cu cinci ani, dar pe care l-a părăsit în semn de protest faţă de liderul de atunci al partidului, Matteo Renzi, care în prezent conduce formaţiunea Viva Italia, aflată în coaliţia de guvernare.
 
Elly Schlein s-a născut în Elveţia, dar locuieşte la Bologna de 15 ani. Ea a participat în calitate de voluntar la cele două  campanii prezidenţiale ale lui Obama.
 
Politiciana de 34 de ani are convingerea că doar o stângă curajoasă, îndepărtată de centru, poate lupta împotriva dreptei radicale precum Liga lui Salvini.
 
Luna trecută, un clip în care Schlein îl întreabă pe fostul său coleg din Parlamentul European Salvini de ce a lipsit la 22 dintre sesiunile parlamentare dedicate reformei Tratatului de la Dublin a devenit viral pe reţelele sociale. Salvini uitându-se pe telefon în timp ce Schlein aşteaptă răbdătoare un răspuns, iar apoi Salvini întorcîndu-i spatele i-a câştigat multă popularitate.
 
 
„Stânga este timidă şi reţinută, de aceea ne-am numit mişcarea Coraggiosa; avem de repurtat bătălii istorice unde este nevoie de curaj. Cei de centru-stânga nu vor fi niciodată câştigători dacă se ţin după cei de centru”, a declarat ea pentru Poltico.
 
Partidul Democrat italian cuprinde mai multe facţiuni politice – în majoritate mai apropiate de centru sau de Mişcarea 5 Stele decât de stânga.
 
„Trebuie să ne unim în jurul câtorva piloni clari ai aripii stângi: solidaritatea cu migranţii, egalitatea de gen, drepturile LGBT, schimbările climatice şi drepturile muncitorilor”, a spus Schlein care este foarte populară în rândurile milenianilor.
 
Coaliţia aflată la putere în Italia, formată din Partidul Democrat, Mişcarea 5 Stele şi o aripă desprinsă din PD, Italia Viva, nu s-a putut pune de acord în ceea ce priveşte mai multe chestiuni vitale, între care reforma pensiilor şi a justiţiei. De altfel, coaliţia travesează o criză chiar în acest moment după ce fostul premier italian, al cărui partid face parte din coaliţia de guvernare, a boicotat vineri o reuniune guvernamentală consacrată unei reforme controversate a justiţiei şi a avertizat că guvernul poate cădea.
 
Coaliţia a adoptat o poziţie ambiguă legat de migraţie şi nu a putut ajunge la un acord asupra abolirii interdicţiei promovate de Salvini în privinţa intrării vaselor de salvare ale ONG-urilor în apele italiene. În plus, recent, guvernul a reînnoit un acord cu paza de coastă libiană de a bloca vasele migranţiilor.
Schlein a cerut renunţarea la ambele măsuri.
 
Cercetătoarea Emiliana De Blasio, de la Universitatea Luiss din Roma crede că abordarea de stânga  susţinută de Schlein are capacitatea de a revigora stânga în faţa dreptei.  
 
„Orientarea de stânga progresivă şi reformistă, pro-UE, propusă de Schlein este singura speranţă rămasă pentru resuscitarea centrului-stânga din Italia”, a spus profesoarea subliniind că Partidul Democrat nu a mai reuşit să câştige vreun scrutin de la apropierea sa de centrul politic.
 
Schlein este conştientă de popularitatea poziţiilor dure ale dreptei radicale în probleme precum migraţia recunoscând că „inegalităţile au crescut, temerile oamenilor sunt foarte reale şi trebuie să ţinem cont de ele”.
 
„PD se reconstruieşte, se deschide, au loc dezbateri, ne punem la îndoială şi sperăm să putem merge o bucată de drum alături de pregresişti precum Schlein”, a spus parlamentarul Filippo Sensi adăugând: „ Elly este un talent natural. Nu pot să spun dacă este cea mai mare speranţă pentru centru-stânga, dar sunt sigur că avem o nevoie teribilă de oameni ca ea”.
  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: