Cel puţin şapte persoane au murit în inundaţiile din Italia. Nivelul apei a atins un nivel istoric în Veneţia

Cel puţin şapte persoane au murit în inundaţiile din Italia. Nivelul apei a atins un nivel istoric în Veneţia

Piaţa San Marco din Veneţia sub ape FOTO EPA-EFE

Cel puţin şapte persoane au murit luni în Italia din cauza inundaţiilor puternice, în timp ce apele au atins un nivel istoric în Venezia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Două persoane au fost ucise de un copac căzut peste un vehicul în apropiere de Roma, în timp ce un tânăr a murit în aceleaşi condiţii în regiunea Napoli, potrivit autorităţilor.

În Savona, o bătrână a murit după ce o tornadă a măturat provincia nord-vestică şi alte trei persoane din Terracina au avut aceeaşi soartă, din cauza vântului puternic ce a doborât copacii.

O mare parte a Italiei se află sub cod roşu din cauza suprapunerii unor rafale de vânt şi precipitaţii puternice.

La Veneţia, „aqua alta“ a ajuns la 156 de centimetri, un nivel istoric. Recordul este de 194 de centimeri, fiind atins în noiembrie 1966. Piaţa San Marco a fost inaccesibilă timp de câteva ore, relatează AFP.

„Suntem îngrijoraţi, pentru că situaţia este asemănătoare, dacă nu chiar mai gravă, decât cele cunoscute de Veneţia în 1966 şi în 2010. Terenurile sunt deja suprasăturate de apă, fluviile sunt în creştere şi, din cauza sirocco, marea nu le mai absoarbe“, a spus Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto.

Pompierii au fost nevoiţi să intervină în întreaga Italia, în principal pentru a îndepărta copacii căzuţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: