Dar, la fel de bine, cum am văzut, ne pot scoate de pe harta şi din formatul negocierilor. Cauza este simplă şi din ce în ce mai vizibilă: calitatea submediocră a expertizelor alor noştri care, în cel mai bun şi bănos caz, au slujit la grajdurile Plahotniuc&Comp, recomandând decidenţilor români, pe surse deschise şi discrete, linii de acţiune care, toate, au dus la impasul real al relaţiilor de profunzime cu Kievul şi Chişinăul.

Acum se reorânduiesc, dacă nu chiar se şi vor redesena frontierele spaţiilor de influenţă în regiunea noastră, în încercarea de nouă echilibrare a raporturilor dintre puteri, reluând promisiunile solemne din momentul în care se negocia, la Vatican şi Malta, viitoarea cădere a lumii comuniste, dar adaptându-le la evoluţiile, dorinţele, aspiraţiile şi nemulţumirile construite în aceşti ultimi 30 de ani. Se negociază pe toate dimensiunile imaginabile (comercial, economic, social, militar, arhitectură politică, alianţe non-ideologizate) şi începe să se simtă că discuţiile începute cu peste un deceniu în urmă (în perioada Comisiei Prodi) încep să atingă nivelul critic al semnării de documente importante, preludiu la următoarele mari convorbiri decisive, cele privitoare la relaţiile UE cu spaţiul Eurasiei, Chinei, lumii arabe şi cu Africa.

Deocamdată, chiar dacă, formal, nu suntem nici măcar pomeniţi în formatele operative din acest moment, sper ca noua echipă de la Bucureşti, după ce va fi terminat „operaţiunea Scaunul“, să aibă vreodată timp să se uite cu atenţie la jocurile din spaţiul proxim al ţării noastre. Ieşind din stricta abordare sentimentalo-păşunistă a „Podului de Flori“, depăşind stadiul relaţiilor bilaterale şi încercând să identifice dacă, da sau nu, suntem în jocurile de conexiune – locale, regionale sau continentale şi chiar mai departe – în care sunt antrenate aceste ţări, cu sau fără voia lor, dar cu consecinţe deja sensibile şi pe care România le-ar putea exploata în folos propriu. Caz în care s-ar putea să ne punem nişte întrebări legate de modul în care, deloc discret, neprietenii României au reuşit să monteze o amplă şi rezistentă componentă de război informaţional care a avut menirea de a bloca cu mare succes atenţia colectivă, focalizând-o de decenii şi decenii pe o singură temă, cea a luptei împotriva comunismului şi pe evocarea în buclă a crimelor odioasei orânduiri. Asta în timp ce în toate ţările fost comuniste, în toate ţările vecine nouă şi cu care odinioară am împărtăşit aceleaşi experienţe tragice, au rezolvat rapid tema respectivă, au trecut-o la capitolul „istorie care trebuie asumată“ şi au mers mai departe.

E bine? E rău?

Să ne uităm la rezultatele practice obţinute de guvernările din ţările respective care s-au săturat de mult timp să se auto-culpabilizeze pentru un trecut de care nu erau decât puţin vinovate şi au trecut direct, în forţă, la contacte multiplex fără bază ideologică cu toate spaţiile din care pot să iasă bani şi sunt oferite şanse de dezvoltare. Drept care suntem singurii, am rămas singurii care joacă exclusiv cartea „grelei moşteniri“ în timp ce ceilalţi au plecat demult în alte ecuaţii câştigătoare, lăsându-ne cu urile şi intoleranţele noastre faţă cam de toată lumea din exterior, într-o suspiciune generală faţă de apartenenţa nemernicilor de străini la conspiraţia globală anti-românească.

Din punctul meu de vedere, acesta este contextul în care, în România acestui moment, nu există nici un fel de analiză venită din partea unui politician major, a unui partid politic parlamentar, a unui think-tank oarecare privind ceea ce se deapănă cu viteză ca aranjament asupra vecinătăţilor apropiate ale României. Cea mai interesantă reorganizare se face între UE şi Rusia, cu referire directă la spaţiul ucrainean (în subsidiar cu o mică parte de discuţie pe R.Moldova) şi la conţinutul agendei Summitul din această lună în formatul Normandia (Fran’a, Germania, Rusia,Ucraina). Esenţial va fi acest Summit deoarece va consemna o realitate din teren care formaizează ieşirea în decor a SUA (relaţia sa cu Ucraina fiind vulnerabilizată la extrem după confirmarea modului în care Trump i-a tratat pe cei de la Kiev ca pe nişte vasali nătângi,) dar fără garanţii absolute că se va putea ajunge rapid la o soluţie de supravieţuire tip stat federal acceptată uşor şi rapid de toate părţile.

Ar trebui să ne interese în cel mai înalt grad agenda acestui Summit (am primit patru variante, uşor diferite din perspectiva fiecăruia dintre participanţi) pe care toţi analiştii marilor cancelarii şi serviciilor de informaţii îl consideră ca definitoriu pentru succesul posibil al deschiderilor Est-Vest. Nu ştiu care este explicaţia pentru care ai noştri tac mâlc. Pesemne din reflex.


Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE

Dar, pentru a vedea mizele, iată agenda de priorităţi a Summitului în viziunea tânărului preşedinte ucrainean, proaspăt băgat de Trump în miezul scandalului de impeachment. Să vedem unde ar fi de interes pentru ceea ce presupunem a fi agenda de interese naţionale a României:

Formatul Normandia are ca scop reînnoirea dialogulu, ceea ce ne aduce mai aproape de încheierea războiului şi la recuperarea teritoriilor noastre...Sigur, chestiunea principală este recuperarea prizonierilor noştri de război... Condiţiile înscrise în agenda Summitului Normandia includ dezangajarea trupelor în zona Stanitssia Luhanska, dezangajarea de trupe în Zolote...Ca planuri vor fi pentru viitoare acţiuni în oraşele sau localităţile unde se va produce dezangajarea de forţe, care va fi formatul de schimburi care sp afecteze populaţia noastră, care vor fi termenele, care va fi formatul acceptabil pentru viitoarele alegeri locale – toate aceste chestiuni trebuie să fie ridicate şi analizate în cadrul Summitului Normandia. Dar trebuie să discutăm toate astea şi apoi să venim în faţa poporului şi să spunem: există soluţii. Haideţi să discutăm aceste soluţii. Despre toate asta nu va exista nimic secret care să nu fie prezentat tuturor, tocmai fiindcă este vorba despre o situaţie extrem de sensibilă“.

Ok, şi dincolo de asta, ce este? Cum se întâmplă de obicei, răspunsul îl constituie banii. Şi prelungirea eventuală, în termenii noului acord asupra Ucrainei, posibilitatea ca Rusia să fie reconfirmată drept nou broker în domeniul energetic, cu ameninţarea că, în caz de eşec al oricăror convorbiri acum şi poate viitorul marele argument este deja operaţional: Rusia a reuşit să aducă la stadiul operaţional o reţea de conducte care pot oricând ocoli Ucraina (nemaivorbind de R.Moldova, deja complet dependentă de Rusia).  Aici este una dintre mizele majore ale Summitului Normandia: pe 31 decembrie expiră contractul pe 10 ani privind tranzitul gazului rusesc prin Ucraina înspre Europa şi R.Moldova. Pe 28 oct, la Bruxelles, ruşii au propus extinderea cu un an a contractului, iar europenii vor iarăşi o perioadă de 10 ani.

După Summit, va mai urma o nouă rundă de consultări. În noi condiţii şi poate sub noi presiuni. Cine va prezenta gândirea alternativă a României, dacă există, pentru poziţionarea noastră pe noua hartă de putere din noul est al Europei? Acest Summit Normandia este încă un semnal pe linia celor transmise de Macron, aproape la foc continuu, privind marile schimbări strategice implicând funcţionarea NATO şi UE.

Drept care, repet întrebarea: care ar fi interesele noastre strategice în raport cu Ucraina şi R.Moldova? Cine ne sunt ambasadorii în negocierile acestea, poate cele mai delicate de la căderea Cortinei de Fier?