Britanicii au ajuns „prea săraci pentru a muri“. Inegalitatea socială din Marea Britanie îi face pe unii să nu-şi poată îngropa morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cel mai şocant aspect al recesiunii este volumul celor care solicită ajutor pentru că nu-şi permit să-i îngroape pe cei dragi FOTO The Guardian
„Cel mai şocant aspect al recesiunii este volumul celor care solicită ajutor pentru că nu-şi permit să-i îngroape pe cei dragi FOTO The Guardian

Costurile unei înmormântări au crescut cu 80% într-un deceniu, astfel cei mai săraci şi mai vulnerabili britanici nu îşi mai permit să-şi îngroape morţii, notează „The Guardian“.

Managerul unei companii de credite din Liverpool a mărturisit pentru jurnalista „The Guardian“ Dawn Foster că cel mai şocant aspect al recesiunii şi austerităţii este volumul celor care sună la compania sa pentru că nu-şi pot permite să-i îngroape pe cei dragi. „Oamenii sună de la spital, pentru că nu pot plăti cele 1.000 de lire sterline pentru a ridica mortul“, spune managerul.

Creşterea sărăciei în cazul înmormântărilor este una dintre cele mai macabre tendinţe ale inegalităţii sociale din Marea Britanie. În ultimii zece ani, costurile unei înmormântări au crescut cu 80%, iar salariile nu. 

La nivel naţional, preţul mediu pentru o înmormântare este de 3.163 de lire sterline, iar în Londra de 4.836 de lire. Dacă venitul este mic, costul unei morţi subite este mult peste mijloacele de trai, iar asigurarea de viaţă pare un lux inutil atunci când te chinui să pui mâncare pe masa copiilor, continuă jurnalista.

Familiile care contactează Acţiunea Socială Quaker (QSA), o mică organizaţie caritabilă care oferă consiliere cu privire la înmormântare, nu solicită o ceremonie fastuoasă pentru cei dragi care au murit, ci doar posibilitatea de a-i îngropa, oricum. Prea des rudele se chinuie să strângă banii necesari pentru o înmormântare de bază şi trebuie să se lupte pentru a primi informaţii complete de la directorii caselor funerare cu privire la cheltuieli.

În timp ce se luptă cu durerea pierderii, mulţi oameni nu ştiu exact care este preţul pe care îl au de plătit pentru o înmormântare. Oamenii au mărturisit pentru QSA că directorii caselor funerare îi întreabă mereu dacă nu cumva cel decedat „nu merită mai multe“, în timp ce personalul presează rudele să plătească mai mult pentru îmbălsămare, pentru că aşa „este demn pentru decedat“. 

O femeie a contactat QSA atunci când i s-au cerut 7.500 de lire sterline pentru o înmormântare. Firma de pompe funebre i-a spus că acesta este standardul. Organizaţia caritabilă a reuşit însă să descopere o casă funerară în apropiere care a cerut doar 1.500 de lire sterline.

Se poate solicita ajutor guvernamental, însă serviciile sociale susţin doar 35% din costul unei înmormântări şi durează trei săptămâni până când această sumă este aprobată, înmormântarea fiind demult încheiată, continuă „The Guardian“.

Guvernul britanic trebuie să accepte că oamenii merită demnitate chiar şi după moarte şi că, după tăierea fondurilor sociale şi a ajutoarelor, politica lui cauzează condiţii perfecte pentru „sărăcia de înmormântare“. 

Ştim că mare parte din populaţie abia îşi permite să trăiască. Acum oamenii nu-şi mai permit nici să moară“, conchide Dawn Foster pentru „The Guardian“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite