Boris Johnson, în turneu la Berlin şi Paris pentru a-şi prezenta viziunea despre Brexit

Boris Johnson, în turneu la Berlin şi Paris pentru a-şi prezenta viziunea despre Brexit

Prmeierul britanic Boris Johnson FOTO Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson începe miercuri un maraton diplomatic, la Berlin, Paris şi Biarritz, pentru summitul G7, acesta fiind primul său turneu în străinătate de la preluarea mandatului, la 24 iulie. Angela Merkel i-a transmis deja că acordul cu privire la Brexit nu mai poate fi negociat, aşa cum îşi doreşte cu ardoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Boris Johnson este aşteptat miercuri seara la Berlin. El va fi primit cu onoruri militare de omoloaga sa Angela Merkel, la ora locală 18.00 (19.00 ora României).

Cei doi au vorbit deja la telefon, iar Merkel a declarat clar că acordul cu privire la Brexit convenit cu Theresa May nu mai poate fi negociat. Ea însă vede drept utilă o discuţie cu Johnson referitor la Brexit şi alte subiecte de interes european, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german.

Merkel şi Johnson nu vor susţine o conferinţă de presă la finalul întrevederii.

Joi, Boris Johnson va fi primit la Paris de către preşedintele francez Emmanuel Macron. Ori liderul de la Elysee are o poziţie mai dură decât Merkel în dosarul Brexit.

Boris Johnson îşi va încheia maratonul diplomatic la Biarritz, în sud-vestul Franţei, unde de sâmbătă până luni va avea loc summitul G7. Acolo se va întâlni cu unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai săi, preşedintele american Donald Trump.

Premierul britanic insistă asupra ieşirii ţării sale din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord. El a semnat deja un ordin cu privire la abrogarea legii de aderare a Marii Britanii la UE, ordin care va intra în vigoare la 31 octombrie. Totuşi, Johnson afirmă că îşi doreşte un nou acord şi face presiuni în acest sens. UE i-a transmis clar că nu renegociază acordul convenit cu predecesoarea sa, Theresa May, un document respins de trei ori în Parlamentul britanic. În schimb, UE se arată dispusă să revadă declaraţia politică, insuficient pentru Johnson.

Luni, Boris Johnson i-a scris preşedintelui Consiliului European Donal Tusk pentru a-şi reafirma opoziţia faţă de clauza „backstop“. El propune găsirea unor aranjamente alternative.

„Marea Britanie şi UE au convenit deja că «aranjamente alternative» pot fi parte a soluţiei. În consecinţă, propun înlocuirea backstop-ului cu un acord vizând punerea în aplicare a unor astfel de aranjamente până cel târziu înainte de încheierea perioadei de tranziţie, ca parte a unei viitoare relaţii“, scrie Johnson.

În opinia sa, „backstop“-ul este „pur şi simplu neviabil“, pentru că este „anti-democratic şi în contradicţie cu suveranitatea Marii Britanii ca stat“.

Clauza„ backstop“ are drept scop evitarea unei frontiere fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord, cu vămi şi verificări, care ar putea pune în pericol pacea pe insulă. Britanicii care îşi doresc cu orice preţ Brexitul contestă această clauză, afirmând că îi ţin aliniaţi la regulile vamale ale UE şi la standardele sale cu privire la alimente şi mărfuri. Acest fapt, spun ei, le-ar putea încurca în stabilirea de acorduri comerciale cu state terţe.

Donald Tusk şi Comisia Europeană au respins solicitarea premierului britanic, apreciind că acesta nu propune o alternativă realistă la plasa de siguranţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: