Bătălia pentru Mariupol. Primarul spune că a pierdut legătura cu apărătorii din oţelăria Azovstal: Au loc lupte grele, mor oameni. Kremlinul pregăteşte o paradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azovstal FOTO AFP
Azovstal FOTO AFP

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat miercuri că sute de civili sunt în pericol din cauza luptelor grele duse la oţelăria Azovstal între ultimii apărători ai acestui oraş-port de la Marea Azov şi soldaţii ruşii, care sunt suţinuţi de bombardamente constante.

„Au loc bătălii grele pe teritoriul Azovstal. Oamenii noştri curajoşi apără această cetate, dar este foarte greu, pentru că artileria grea şi tancurile ruşilor trag peste tot”, a spus Boicenko, potrivit CNN.

Primarul Mariupolului a insistat pe situaţia dramatică a civililor prinşi în mijlocul luptelor, printre care şi 30 de copii care aşteaptă să fie salvaţi.

„Ei aşteaptă o nouă procedură de negociere (cu ruşii, n. red.) şi o nouă misiune de evacuare. Trebuie să înţelegem că oamenii încă mor. Din păcate, aviaţia şi artileria inamice trag în mod constant”, a declarat edilul din Mariupol.

El a subliniat că a pierdut contactul cu apărătorii din combinatul siderurgic.

„Din păcate, astăzi nu există nicio legătură cu băieţii, nu există nicio legătură pentru a înţelege ce se întâmplă, dacă sunt în siguranţă sau nu. Ieri a fost o legătură cu ei; astăzi, nu”, a afirmat Vadim Boicenko.

În timp ce încearcă să-i elimine pe ultimii apărători ai Mariupolului, ruşii pregătesc o defilare militară în acest oraş pentru ziua de 9 mai.

Potrivit Direcţiei de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), directorul adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Kirienko, a sosit pe Mariupol pentru a pregăti această paradă.

Mariupol, un oraş în ruine, „va deveni un centru de festivităţi”, se arată într-un comunicat al GUR.

Potrivit GUR, „o campanie de propagandă la scară mare este în curs” în rândul populaţiei oraşului, estimată în prezent la 100.000 - 120.000 de persoane, de aproape cinci ori mai mică decât înainte de război.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite