Alertă maximă în Ucraina! Kievul a instituit stare de urgenţă în Doneţk şi Lugansk. Separatiştii fac front comun

Cum îşi bat separatiştii joc de soldaţii ucraineni

În estul Ucrainei, în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a instituit stare de urgenţă. Anunţul a fost făcut de premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, argumentând decizia guvernului prin reluarea luptelor în regiunea Donbas, în special în legătură cu atacul de sâmbătă asupra oraşului-port Mariupol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scopul instituirii stării de urgenţă îl reprezintă posibilitatea coordonării activităţii tuturor instituţiilor responsabile cu asigurarea securităţii cetăţenilor ucraineni. De asemenea, Guvernul ucrainean a solicitat înfiinţarea unei comisii naţionale pentru situaţii excepţionale, anunţă publika.md.
 

Insurgenţii ucraineni fac front comun

 
Reprezentaţii formaţiunilor militare ilegale ale republicilor separatiste din estul Ucrainei, intră în confruntare militară cu forţele armate ale Ucrainei, cu scopul de a-şi uni forţele şi să îndrepte linia de conflict, a declarat Aleksandr Zaharcenko, liderul separatist din Doneţk, citat de Ria Novosti.
 
„Luptele se duc pe întreg teritoriul «Republicii Populare Doneţk», iar acum încercăm să ne unim forţele cu «Republica Populară Luhansk», astfel vom îndrepta linia frontului şi vom elibera cel puţin o brigadă”, a menţionat liderul separatist.
 
În acelaşi timp, autorităţile separatiste din Doneţk spun că nu au primit cereri de la partea ucraineană, pentru evacuarea copiilor din zona acţiunilor miliare din sud-estul Ucrainei.
 

Dovada că ruşii au atacat Mariupol

 
Atacul cu rachete asupra oraşului Mariupol, soldat cu 30 de civili morţi şi 90 de răniţi, a fost lansat de artileria rusească. Acest lucru este confirmat de un militar insurgent care a fost reţinut de serviciul de securitate al Ucrainei (SBU). Valeri Kirsanov, cetăţean ucrainean, care anterior a activat în cadrul miliţiei din Mariupol, şi-a îndeplinit misiunea împreună cu un cetăţean rus zis „Pepel“. În timpul interogatoriului, Kirsanov a mărturisit că a obţinut coordonatele cu ajutorul „Google Maps“, apoi le-a transmis lui „Pepel”. Ulterior, în baza acestor informaţii a fost lansat atacul cu rachete.
 
 
La întrebarea cine a atacat oraşul Mariupol cu rachete, Kirsanov a răspuns: „Divizia lui «Pepel“, ofiţer în armata rusă, comandant al unui batalion de artilerie”, notează jurnal.md.
 
Potrivit şefului SBU, Valentin Nalivaicenko, primul ordin cu privire la atacul asupra oraşului Mariupol a fost dat la ora 7:30. În total, au fost cinci atacuri. După bombardament, militarii ruşi au retras patru instalaţii Grad şi un aruncător de mine autopropulsat Tiulpan, amplasate în localitatea Markino, deoarece au fost anunţaţi că în locul de unde au lansat atacul a fost trimisă o misiune OSCE.
 
Mai mult, din interceptarea unor convorbiri prin staţia radio, SBU a aflat că insurgenţii proruşi au comunicat între ei prin satelitul „Belozer”, aflat exclusiv în dotarea armatei ruse, în acest caz fiind vorba de Districtul Sud al Forţelor Armate ruse.
 
 

7 militari şi 24 de civili ucişi în ultimele 24 de ore în Ucraina

 
Şapte militari ucraineni au fost ucişi şi alţi 24 au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul separatist prorus al Ucrainei, unde autorităţile proguvernamentale se pregăteau luni să evacueze copiii din mai multe localităţi în care au avut loc lupte violente, relatează AFP.
 
Potrivit armatei ucrainene, rebelii au tras de 115 ori în ultimele 24 de ore asupra poziţiilor armatei ucrainene şi a localităţilor din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, în estul ţării. Autorităţile proguvernamentale din estul separatist prorus au anunţat la rândul lor că pregătesc evacuarea copiilor din mai multe localităţi din regiunile rebele Doneţk şi Lugansk, după bombardamentele împotriva portului strategic Mariupol, notează Mediafax.
 
Şeful poliţiei din regiunea Doneţk, Viaceslav Abroskin, a declarat că poliţia va evacua copiii din localităţile Mariinka şi Krasnogorivka (la 20 de kilometri nord-est de Doneţk) către regiunea vecină Dnipropetrovsk.
 
Guvernul loial Kievului din regiunea Lugansk, Ghennadi Moskal, a anunţat luni că 100 de copii se află în continuare în satul Troiţke, în districtul Popasna (60 de kilometri est de Lugansk), unde doi civili au fost ucişi în ultimele 24 de ore în lupte violente. „Trebuie să îi evacuăm cât mai repede posibil într-un loc sigur“, a anunţat el într-un comunicat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: