Şeful diplomaţiei germane: O victorie a lui Donald Trump la prezidenţialele americane ar putea afecta relaţiile transatlantice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei
Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei

O eventuală victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ar putea afecta relaţiile transatlantice, a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe german.

Frank-Walter Steinmeier a afirmat într-un interviu că, în cazul în care candidatul Partidului Republican va câştiga preşedinţia SUA, acest lucru ar însemna "foarte multă nesiguranţă în relaţiile transatlantice". Descrierea făcută de Trump Statelor Unite, drept o ţară asediată de inamicii săi, este "grotească", a declarat Steinmeier.

Ministrul de Externe al Germaniei a pus sub semnul întrebării promisiunile lui Trump de a reda măreţia Americii, în timp ce nu va permite implicarea Statelor Unite în conflicte mondiale.

"Cu siguranţă, eu nu pot explica cum una ar trebui să meargă mână în mână cu cealaltă", a spus Steinmeier.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut o abordare mai diplomată. Întrebată de presa germană dacă a avut coşmaruri în care Donald Trump devenea preşedinte al SUA, aceasta a răspuns în mod clar cu un simplu "nu".

Merkel a refuzat să comenteze în privinţa afirmaţiilor lui Trump că, dacă va fi ales, va încerca să recunoască anexarea Peninsulei Crimeei.

"Nu intenţionez să mă amestec în alegerile americane. Urmăresc subiectul cu interes, bineînţeles, şi aştept rezultatul acestora", a spus Merkel.

Germania s-a opus vehement în faţa anexării Crimeei la teritoriul rus.

Potrivit fostului secretar de stat american Madeleine Albright, chiar dacă Trump nu va câştiga alegerile, tonul şi conţinutul campaniei sale electorale a provocat deja daune  securităţii naţionale a SUA, scrie Foreign Policy.

Albright a povestit recent ca s-a întors de la o conferinţă la Varşovia, unde liderii statelor baltice şi-au exprimat în mod deschis teama că sosirea lui Trump la Casa Alba va încuraja agresiunea rusă şi îi va lipsi de protecţia reala a Statelor Unite.

 Potrivit lui Albright, Rusia percepe în mod inevitabil toate declaraţiile lui Trump ca pe o sugestie pentru a merge mai departe „, – scrie publicatia.

„Remarcile sale despre NATO sunt şocante – de fapt, este exact lucrul pe şi-l doreste Putin – spune Albright. – Oricare ar fi legatura directă, fără îndoială că Trump este ca un fel de cadou pentru Putin, în contextul a ceea ce spune Trump în mod special despre NATO şi ţările baltice”.

A recunoaste Crimea ca parte a Rusiei nu este o idee la care experţii în politica externă, de ambele părti ale spectrului politic american, se gândesc, notează europa liberă.

Atât democraţi la conventia de la Philadelphia cât şi analişti şi comentatori s-au grăbit să-l acuze pe Trump de declaraţii iresponsabile, chiar de trădare, pentru că a îndemnat o putere ostilă Americii să atace sistemele informatice ale unor instituţii americane. 

Trump a spus că a glumit, dar asta dovedeşte că nu înţelege cât de delicată este tema intervenţiei cibernetice a Moscovei şi că are tendinţa de a improviza atunci când nu înţelege. Şi când nu întelege plusează, scrie Europa Liberă.

Întrebat dacă, în calitate de preşedinte ar recunoaşte Crimea ca parte a teritoriului Rusiei, Donald Trump a răspuns că va analiza aceasta situaţie. Fireşte că este aceaşi manieră de a răspunde când nu ştie despre ce este vorba sau nu are răspuns, ca de exemplu afirmaţia repetată că nu doreşte să spună ce va face cu ISIS, pentru că nu vrea ca duşmanul să afle.

 Dar a recunoaşte Crimea ca parte a Rusiei nu este o idee la care experţi în politica externă, de ambele părţi ale spectrului politic american se gândesc. Şi fireşte, concluzia este că Trump face din nu se ştie ce motive, jocul Moscovei, fapt pe care el şi echipa lui îl neagă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite