60% din populaţia Italiei din categoria de vârstă de peste 12 ani a fost imunizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul total al persoanelor care au primit schema completă de vaccin este de 32,4 milioane. FOTO:Shutterstock
Numărul total al persoanelor care au primit schema completă de vaccin este de 32,4 milioane. FOTO:Shutterstock

Autorităţile sanitare din Italia au imunizat deja 60% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani, a informat duminică Ministerul Sănătăţii, care a explicat că în această ţară au fost inoculate în total peste 68,5 milioane de doze de vaccin aprobate de agenţiile italiană şi europeană ale medicamentului, transmite EFE.

În ceea ce priveşte categoriile de vârstă, 90,73% dintre persoanele de peste 80 de ani au fost deja imunizate, 85% dintre cei din segmentul 70-79 de ani, 76,18% dintre cei între 60 şi 69 de ani, 68,48% dintre cei între 50 şi 59, 55,39% dintre cei între 40 şi 49 de ani, 42,18% dintre cei între 30-39 de ani, 37,87% dintre cei între 20 şi 29 de ani şi 16,79% dintre cei între 12-19 ani, potrivit Agerpres.

Generalul Francesco Figliuolo, responsabil cu gestionarea urgenţelor la nivel naţional, a declarat duminica aceasta că „este un succes important care confirmă valabilitatea planului implementat" care îşi propune ca 80% dintre italieni să fie vaccinaţi înainte de începutul lunii septembrie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite