1 Summit + 1 Summit, (mult) prea puţin, (mult) prea târziu?

Un soldat al armatei macedonene întinde un gard de sârmă ghimpată la graniţa dintre Macedonia şi Grecia

Aceasta este întrebarea care se pune, foarte serios, înainte de începerea celor două summituri care vor avea loc începând de luni la Bruxelles.

Din nou, liderii europeni vor căuta să se găsească nu o soluţie definitivă - este chiar imposibil de presupus că aşa ceva ar fi posibil - ci măcar începutul modest al unei speranţe care să dureze mai mult de multiplele conferinţe de presă în care, cum este obiceiul, se va zice că toată lumea e conştientă că ora e gravă şi că aşa nu se mai poate. Şi că va trebui făcut ceva.

Exact ce se spune din primăvara anului trecut, totul însoţit de angajamente, documente finale, post-finale şi renegociate ca a fi, în fine, cele finale, semnate de şefii de stat şi de guvern, dar niciodată aplicate cu tăria şi în urgenţa promise.

Enorm de multe multe vorbe, sute şi sute de funcţionari la Bruxelles şi alte multe mii în capitalelele europene producând tone de hârtii, analize, planuri, propuneri, previziuni, participând la reuniuni după reuniuni în toate instituţiile europene pentru a aproba documente consecutive care, cel puţin aşa s-a promis , trebuiau să fie tot atâtea trepte în "soluţia europeană comună".

Dar realitatea arată că tot acest bloc de propuneri/reuniuni/decizii a produs, tehnic, indubitabil, acest rezultat tragic:

1. În 2015, în Europa au intrat 1.255.600 de migranţi (mai mult decât dublu în raport cu 2014). Cei mai mulţi vin din Siria (aproape 363.000), urmaţi de afgani (178.200) şi irakieni (121.500). Asta în condiţiile în care se menţine şi în acest moment un ritm de intrare de aproape 2.000 de oameni pe zi care intră pe Ruta Balcanică, debarcând în Grecia, adică un total de aproape 140.000 de persoane sosite de la începutul anului.

2. Din decizia de relocare a 160.000 de persoane, aceea asumată într-un prim moment de toate statele europene şi susţinută cu un vot majoritar de Parlamentul European, s-a cam ales praful căci iată care era situaţia relocărilor reale la data de 3 martie 2015, în statistica oficială dată de Comisia Europeană, combinaţia „realizărilor“ istorice din schema asumată pe doi ani (prima oară 22.000 de refugiaţi plus etapa a doua 160.000 refugiaţi).

În teren, situaţia se degradează în ritm exponenţial căci, dincolo de vorbele frumoase şi angajamentele în conferinţă de presă, discuţiile care se poartă în aceste ore sunt de o cu totul altă natură.

Pe de o parte, încercarea realmente disperată a instituţiilor de la Bruxelles de a evita un faliment complet al Spaţiului Schengen (în acest sens, aveţi anexate cele două documente produse de Comisia Europeană). Pe de altă parte, discuţii tensionate cu „ţări avanpost“ ca Macedonia pentru a crea o formulă activă majoră de blocare, oprire sau chiar demantelare a tuturor căilor de acces cunoscute ca alimentând „Ruta Balcanică“.

Drept care, la Summit, şefii de state şi de guvern vor trebui să ia în discuţie şi să aprobe planul Comisiei Europene de restaurare a zonei Schengen cu dată de execuţie până în luna noiembrie în acest an. Numai că, între timp, tensiunea devine într-atât de importantă la graniţa dintre Macedonia şi Grecia încât, ieri, Apostolos Tzitzikostas, guvernatorul prefecturii Greciei centrale şi Macedoniei, a cerut declarare stării de urgenţă în zonă. În condiţiile în care, în regiunea respectivă şi în imediata sa proximitate, sunt masaţi acum peste 30.000 de refugiaţi (numărul fiind în creştere) şi situaţia ameninţă să iasă de sub control. Ceea ce ştiu şi vecinii din Macedonia care, într-o scrisoare de 14 pagini adresată zilele trecute mai multor state europene (la care au avut acces colegii de la Euractiv Grecia), solicită în regim de maximă urgenţă echipamente civile şi militare cum ar fi cele pentru ridicarea de fortificaţii sau pentru construirea unei bariere de securitate de 300 Km şi a unui noi tabere de refugiaţi pentru 400 de persoane. Dar şi, după cum vedeţi, a unor echipamente specifice pentru operaţiuni de poliţie, pentru controlul mulţimilor. Încurajaţi, desigur, de foarte recenta afirmaţie a domnului Donald Tusk care, întrebat dacă este de acprd cu folosirea barierelor de sârmă ghimpată a răspuns că: „Mi-e teamă că, uneori, ai nevoie de măsuri mai dure dacă vrem să aplicăm cu adevărat regulile Schengen. Îmi pare rău, dar asta e realitatea“. Confirmând astfel că au avut dreptate statele Grupului de la Vişegrad începând să-şi blindeze frotierele care să le separe de celelalte state, nesigure şi cu securitate incertă...

Mai mult, acelaşi Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, spunea la Ankara că:

„Pentru foarte mulţi în Europa, cea mai promiţătoare metodă pare a fi un mecansim rapid şi la scară mare pentru a repatria migranţii ilegali care ajung în Grecia“ - Donald Tusk

Adică ceea ce face acum, cât poate, formaţiunea navală NATO din Marea Egee. Dar „un mecanism rapid şi la o scară mare“ poate însemna fie o extindere a mandatului şi capacităţilor misiunii NATO, fie o adăugare de capacităţi navale europene combinate cu misiunea din Mediterană EUNAVFOR-Med. Iar Bulgaria anunţă că va completa bariera de securitate prin trimiterea a 400 de soldaţi şi membri ai trupelor de securitate pentru supravegherea frontierei cu Grecia. Ţară căreia doamna Cancelar Angela Merkel i-a transmis deja că trebuie să se pregătească foarte rapid pentru a primi 50.000 de migranţi în urma unui acord cu UE, însă Grecia a cerut deja 480 milioane de euro din fondurile europene de urgenţă pentru a putea face faţă nevoilor de adăpostire a unui număr estimat de 100.000 de persoane. Iar oficialii ONU aflaţi în Grecia avertizează că, doar în câteva săptămâni, numărul de migranţi blocaţi în Grecia va atinge cel mai probabil cifra de 70.000 de persoane.

Deschisă rămâne şi o altă dilemă, iarăşi imposibil de rezolvat în imediat: modul în care, pe de o parte, va fi rezolvată situaţia solicitanţilor de azil (la nivelul anului 2015 sunt 441.800 de cereri înregistrate în Germania, 174.400 în Ungaria şi 156.100 în Finlanda - sursa EUROSTAT). Dificil sau imposibil de rezolvat dacă luăm în serios afirmaţia prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, dl Timmermans, care, dacă vă aduceţi aminte, spunea că 60% dintre refugiaţi sunt migranţi economici, deci trebuie întorşi acasă. Vorbim despre peste 700.000 de persoane care ar trebui întoarse acasă? Cine poate garanta asta în Europa de acum? Cu ce mijloace s-ar putea concepe o asemenea operaţiune şi cu ce costuri?

Drept care, la ce să ne aşteptăm de la cele două Summit-uri de la Bruxelles?

Va exista un grup de ţări, condus de Germania, va încerca să preseze pentru realizarea planului iniţial de relocare a refugiaţilor şi se spune că un grup de ţări din Europa centrală şi de est vor fi de acord pentru primirea unui număr limitat de refugiaţi, ceea ce deschide o uşiţă către un acord în săptămânile următoare, asupra unor noi angajamente din partea ţărilor respective.

În faţa riscului real de destabilizare a situaţiei din Grecia, este foarte posibil să existe un sprijin mai important decât până acum pentru adoptarea unor măsuri de sprijin. Dar cu o limită care nu este economică, ci politică, deoarece pe 13 martie urmează alegeri regionale în trei state din Germania, iar ameninţarea care se teme este că, folosind ca argument criza refugiaţilor, partidul populist de extremă dreapta Alternativa pentru Germania să nu ajungă cumva la scoruri de 15-18%, ceea ce ar ameninţa foarte serios poziţia CDU în alegerile din 2017.

Şi Turcia? Iarăşi un răspuns foarte greu de dat pe măsură ce situaţia se complică atât de tare încăt nevoia de a avea cu orice preţ un angajament pozitiv al Ankarei îi face pe liderii europeni să fi deblocat deja o primă tranşă de 95 milioane de euro din totalul negociat de 3 miliarde de euro şi, pe de altă parte, să fie gata să facă o serie de concesii multiple, începând cu o lipsă manifestă de interes pentru situaţia încălcării drepturilor omului de către regimul Erdogan.

Nimicuri, în comparaţie cu spaima că turcii ar putea, în caz contrar, să se ţină de cuvânt şi să ofere mijloace de transport către Europa a unei părţi sau a totalităţii migranţilor aflaţi în taberele de refugiaţi de pe teritoriul turc, adică ceva peste 1 milion de persoane...

În acelaşi timp, dacă doresc să rămână consecvenţi cu propriile lor decizii anterioare, şefii de stat şi de guvern vor trebui să analizeze în ce condiţii Grecia a îndeplinit condiţiile ultimative ce i s-au dat de către Bruxelles pentru a remedia „deficienţele serioase“ în sistemul său de control al frontierei. Se dăduse şi o dată limită din partea Comisiei Europene, 12 mai, moment în care, teoretic, controalele de frontieră în zona Schengen putând fi extinse la o perioadă de 2 ani, în loc de 6 luni, cum este acum. Dar cu o Grecie în explozie, îşi va permite cineva să decidă asta, în condiţiile în care presiunea unei viitoare invazii cu Grecia deschizând toate porţile nu este o perspectivă imposibilă?

Şi atunci? Ce mai poate decide şi, mai ales, mai poate face Europa? Situaţia este stranie, din moment ce, în lipsă de altceva, a răsunat apelul lui Donald Tusk către toţi migranţii economici ilegali potenţiali (splendidă formulă!): „Nu veniţi în Europa, nu vă riscaţi banii şi viaţa, totul nu va servi la nimic!“. Ceva care seamănă cu un apel al unui şef de post de poliţie care să zică „stimaţi hoţi, în următoarea jumătate de an nu mai faceţi nicio mişcare că suntem în plin proces de restructurare administrativă“.

Cât de mare este sentimentul real de disperare şi care este nivelul de presiune înaintea începerii reuniunilor de la Bruxelles? Ascultaţi ce spunea vineri preşedintele Ivanov al Macedoniei, un om ajuns la capătul tuturor opţiunilor şi anunţând posibila declanşare a unui dezastru umanitar major în Balcani:

„Atenţie, situaţia se schimbă nu de la o zi la alta, ci de la o oră la alta. Europa are acum mai multe ziduri decât în perioada Războiului Rece. Acum, Macedonia a ajuns să apere Europa de Europa însăşi. Unde este acum OSCE? Mecansimele sale de detectare timpurie a crizelor au eşuat în identificarea semnalelor apariţiei acestei crize. Drept care, din titulatura organizaţiei, ar trebui şters termenul «Securitate»? Exact aşa stau lucrurile şi cu UE: excelentă pe timp depace şi prosperitate, dar nu şi în termeni de securitate. Şi-a desfiinţat graniţele interioare fără să le securizeze pe cele externe şi acum fiecare stat trebuie să-şi asume competenţe acolo unde UE a eşuat în exercitarea lor. Pentru a evita o criză, trebuie golit teritoriul Greciei de refugiaţi, cât mai rapid, dar nu prin Ruta Balcanică, ci folosind coridoare aeriene.“

Asta e. Neplăcut la auz, dar realist şi urgent. Acum, să aşteptăm ce vor promite liderii europeni începând de mâine.

Este deja (mult) prea târziu şi (mult) prea puţin? Cred că, la ora asta, nici măcar ei nu ştiu răspunsul.