Zborul MH370 transporta materiale periculoase. Incendiul, cea mai solidă explicaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii companiei aeriene Malaysia Airlines au confirmat recent că Boeingul 777 cu zborul MH370 transporta baterii litiu-ion (Li-Ion) în cală. Această nouă informaţie are potenţialul de a face lumină printre numeroasele ipoteze care încearcă să explice dispariţia fără urmă a aeronavei, dând mai multă crezare teoriei incendiului.

Principalele două presupoziţii care circulă printre experţi sunt aceea a unei deturnări a avionului de către presupuşi terorişti şi incendiul sau altă problemă de natură mecanică, notează site-ul de ştiri „The Business Insider”.

Derutant este că ambele teorii se potrivesc cu informaţiile pe care anchetatorii le deţin până în prezent, dar niciuna întru totul. Ipoteza focului este cu totul plauzibilă, până la un punct: de ce piloţii nu au lansat niciun mesaj de urgenţă privind existenţa unui incendiu şi nici intenţiile lor de a modifica traseul aeronavei?

Pe de altă parte, dacă ar fi avut loc o deturnare autorităţile ar fi primit un mesaj din partea teroriştilor, o listă de cerinţe, răscumpărări sau orice fel de mesaj. Însă cel mai probabil avionul s-a prăbuşit în Oceanul Indian , fără a exista niciun semnal de avertizare şi nicio listă de pretenţii a unor presupuşi terorişti.

Vineri însă, directorul executiv al Malaysia Airlines a confirmat că avioanul transporta o încărcături de acumulatori Li-Ion, după ce a negat anterior această presupunere timp de patru zile, relatează „The Daily Mail”, citat de „Bussines Insider”.

Aceste baterii, folosite în mod obişnuit pentru încărcarea telefoanelor mobile şi a altor gadgeturi, au mai cauzat în trecut incendii, inclusiv în avioane. Potrivit datelor Administraţiei Federale a Aviaţiei (SUA), în ultimii 25 de ani există 140 de cazuri consemnate ale incidentelor care includ baterii Li-Ion. În ultimele două decenii au avut loc cel puţin două accidente aviatice majore, din cauza incendiilor de la bordul aeronavelor.

Franţa a furnizat Malaysiei imagini filmate prin satelit care surprind noi fragmente ce ar putea aparţine avionului Boeing 777 dispărut pe 8 martie, relatează AFP. „Este vorba de obiecte plutitoare observate pe Culoarul sudic”, a precizat Ministerul malaysian al Transporturilor.

Imaginile au fost transmise echipelor de căutare australiene aflate în perimetrul unde s-ar fi putut prăbuşi avionul.

De asemenea, şi China a furnizat sâmbătă imagini filmate prin satelit cu posibile fragmente ce ar putea aparţine avionului deţinut de Malaysia Airlines, dispărut cu peste 239 de persoanela bord.


Citeşte şi:

Top cinci dispariţii misterioase din istoria aviaţiei

Dispariţia avionului MH370 al companiei Malaysia Airlines este doar cel mai recent caz, dintr-o serie lungă de alte dispariţii misterioase.  Au trecut şapte zile de la ultima consemnare a zborului MH370, care a decolat de la Kuala Lumpur cu 239 de pasageri, dar istoria ne dovedeşte că nu este un caz singular, fiind cel puţin la fel de straniu precum unele mistere din trecut, notează publicaţia americană „The Time”.

Piloţii şi pasagerii din aeronava dispărută, în vizorul anchetatorilor. Poliţia percheziţionează casele piloţilor

Căutările zborului MH370 - care şi-a schimbat direcţia şi a dezactivat comunicaţiile în mod deliberat, după care s-a „evaporat“, în urmă cu opt zile - se concentrau duminică asupra a două regiuni vaste. Poliţia a percheziţionat domiciliile celor doi piloţi şi examinează simulatorul de zbor pe care comandantul de bord îl avea acasă, relatează AFP.

Mărturiile tinerei care a stat în cabina piloţilor Malaysia Airlines, în 2011, alături de copilotul zborului MH370

O tânără susţine că şi-a petrecut tot timpul unui zbor din 2011 în cabina unui avion Malaysian Airlines, alături de copilotul care s-a aflat la comanda aeronavei Boeing 777, dispărută sâmbătă. Jonti Roos a mărturisit unei publicaţii australiene că ea şi prietena ei Jaan Maree zburau din Phuket spre Kuala Lumpur, când au fost invitate în cabina piloţilor.

Dispariţia zborului MH370, înecată de ipoteze SF

După cinci zile de căutări, dispariţia avionului malezian cu 239 de persoane la bord a generat o serie de scenarii desprinse, parcă, din literatura ştiinţifico-fantastică, în lipsa cutiilor negre care ar putea oferi detalii despre accident.

Zborul MH370: informaţiile noi răstoarnă ipotezele anchetatorilor

Misterul continuă în cazul avionului Boeing 777, al companiei Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă de pe radare: echipele de salvare nu au reuşit să găsească nicio urmă a prăbuşirii, iar rudele susţin că telefoanele pasagerilor sunt încă deschise.

Malaezia ia în calcul un atac terorist ca posibilă cauză a dispariţiei avionului Boeing 777. Doi dintre pasageri călătoreau cu paşapoarte furate

Căutările avionului care realiza zborul MH370 între Kuala Lumpur şi Beijing nu au avut sorţi de izbândă în primele 24 de ore de la dispariţia aeronavei, până în acest moment informaţiile cu privire la incident nefiind clare, premierul Malaeziei considerând că nu este exclusă posibilitatea unui atac terorist asupra avionului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite