Virusul Nipah, mult mai grav decât SARS-CoV-2, ar putea fi noua ameninţare. A fost identificat în cazul unui băiat care a murit în India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

După pandemia de coronavirus, întreaga lume s-ar putea confrunta cu pandemia virusului Nipah, un virus despre care se consideră că este mult mai agresiv decât COVID-19. Analizele specialiştilor arată că între 40% şi 75% dintre pacienţii infectaţi cu virusul Nipah ar putea să-şi piardă viaţa.

Conform Daily Star, autorităţile sunt în alertă, după ce virusul Nipah a fost descoperit la un băiat de 12 de ani din Kerala, India, care a murit acum o săptămână. Analizele au arătat că virusul ar fi fost cauza decesului.

Simptomele ştiute pentru acest virus sunt: frisoane, stări de vomă şi edem cerebral. 

Specialiştii atrag atenţia că virusul Nipah se transmite mult mai uşor decât Covid-19, iar perioada de incubaţie este mai mare, astfel că durează chiar şi o lună până când o persoană infectată să-şi dea seama că ceva nu este în regulă, perioadă în care persoana poate infecta la rândul ei foarte mulţi oameni.

Virusul Nipah ar fi transmis tot de lilieci

Virusul Nipah se spune că ar fi transmis tot de la lilieci şi că se pot infecta atât oamenii, cât şi animalele.

Deocamdată nu există tratament sau vaccin pentru infectarea cu virusul Nipah. Pacienţii primesc doar suport medical. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite