ONU: Criza din Myanmar se îndreaptă spre un război precum cel din Siria

ONU: Criza din Myanmar se îndreaptă spre un război precum cel din Siria

Michelle Bachelet FOTO EPA-EFE

Criza politică din Myanmar se îndreaptă spre un conflict intern masiv, precum cel care devastează de zece ani încoace Siria, avertizează Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă tem că situaţia din Myanmar este un conflict în plină expansiune. Statele lumii nu trebuie să permită repetarea greşelilor ce au dus la conflictul din Siria”, a declarat Bachelet.

Înaltul Comisar ONU prentru Drepturile Omului denunţă „campania de represiune” dusă de junta din Myanmar.

Conform unei estimări a unei organizaţii locale, peste 700 de manifestanţi anti-puci au fost ucişi în Myanmar de la preluarea puterii de către juntă, la 1 februarie.

Pe de altă parte, grupuri armate etnice au intensificat atacurile asupra armatei şi poliţiei din Myanmar, ridicând temeri de izbucnire a unui război civil.

Înaltul Reprezentant UE pentu Afaceri Externe şi Securitate Josep Borrell a atras duminică atenţia că Rusia şi China subminează eforturile pentru un răspuns internaţional comun la lovitura de stat din Myanmar.

„Nu este o surpriză că Rusia şi China blochează încercările Consiliului de Securitate al ONU, de exemplu de a impune un embargo asupra armelor. Concurenţa geopolitică în Myanmar va face foarte dificilă găsirea unui numitor comun. Dar avem datoria să încercăm”, a scris şeful diplomaţiei europene pe Twitter.

„Lumea priveşte îngrozită în timp ce armata foloseşte violenţa împotriva propriului său popor”, a adăugat el.

China şi Rusia se opun adoptării unei poziţii împotriva juntei din Myanmar. De fapt, cele două ţări reprezintă primul, respectiv cel de-al doilea furnizor de arme pentru acest stat din sud-estul Asiei.

UE, în schimb, pregăteşte noi sancţiuni asupra unor persoane şi companii ce au legături cu armata birmană.

Liderul ales al Myanmarului, Aung San Suu Kyi, premiată cu Nobelul pentru Pace în 1991, a fost arestată la 1 februarie şi este ţinută într-un loc secret.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările