Noua administraţie din Statele Unite îi transmite Chinei să pună capăt presiunii pe care o exercită asupra Taiwanului

Noua administraţie din Statele Unite îi transmite Chinei să pună capăt presiunii pe care o exercită asupra Taiwanului

FOTO EPA-EFE

Departamentul american de Stat a cerut Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului. Cererea a avut loc după ce Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că mai multe aeronave chineze au pătruns sâmbătă în partea sud-vestică a zonei sale de identificare aeriană.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Îndemnăm Beijingul să înceteze presiunea sa militară, diplomatică şi economică asupra Taiwanului şi să se angajeze, în schimb, într-un dialog semnificativ cu reprezentanţii aleşi în mod democratic din Taiwan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citat de Reuters.

Potrivit Reuters, preluat de Agerpres, opt bombardiere şi patru avioane de vânătoare aparţinând Chinei au pătruns sâmbătă în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene a Taiwanului. Forţele aeriene taiwaneze au desfăşurat rachete pentru a „monitoriza” această incursiune.

China, care pretinde că Taiwanul îi aparţine, a efectuat zboruri aproape zilnic în ultimele luni deasupra apelor dintre partea de sud a Taiwanului şi Insulele Pratas din Marea Chinei de Sud, aflate sub controlul Taipeiului.

Poziţionarea faţă de China este unul dintre cele mai importante aspecte de urmărit în ceea ce priveşte politica externă a administraţiei Biden, în condiţiile în care fostul preşedinte Donald Trump a sugerat că succesorul său ar avea legături strânse, în special de afaceri, cu regimul comunist de la Beijing. Biden a dezminţit categoric aceste insinuări.

De fapt, noua administraţie din SUA şi-a inaugurat mandatul cu o decizie care a stârnit nemulţumire la Beijing, invitând în premieră după mai bine de patru decenii un reprezentant al Taiwanului la ceremonia de învestire.

„Democraţia este limba noastră comună, iar libertatea este scopul nostru comun”, a comentat Hsiao Bi-khim, reprezentanta Taiwanului în SUA, în legătură cu prezenţa sa la ceremonie.

Washingtonul a rupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979, pentru a recunoaşte regimul comunist de la Beijing drept singurul reprezentant oficial al Chinei. Cu toate acestea, SUA rămân aliatul cel mai puternic al Taiwanului şi principalul său furnizor de arme.

După depunerea jurământului de către Biden, preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen s-a declarat „pregătită să conlucreze cu SUA în calitate de putere mondială în serviciul binelui”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările