Israelul va construi o mie de locuinţe în Ierusalimul de Est

Israelul va
construi o mie de locuinţe în Ierusalimul de Est

Un protestatar flutură un steag palestinian, în timpul unei demonstraţii FOTO Reuters

Israelul va construi o mie de locuinţe pentru colonişti în Ierusalimul de Est ocupat, un gest care ar putea pune în dificultate relansarea procesului de pace cu Palestina.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unda verde dată de autorităţile israeliene intervine la doar câteva zile după o nouă vizită a secretarului de stat american John Kerry în regiune pentru a încerca să repornească negocierile de pace între israelieni şi palestinieni blocate din septembrie 2010, notează France Presse.

Potrivit lui Danny Seidemann, director al Terrestrial Jerusalem, au fost semnate contracte pentru 300 de locuinţe în colonia Ramot şi alte 797 de unităţi vor fi propuse spre vânzare în implantarea Gilo din apropierea oraşului palestinian Betleem, în Cisiordania.

Aceste două colonii sunt situate în Ierusalimul de Est, sectorul cu majoritate arabă al Oraşului Sfânt, ocupat şi anexat de Israel din iunie 1967.

În ochii comunităţii internaţionale, această anexare este ilegală, la fel ca toate coloniile israeliene din teritoriile palestiniene ocupate, fie că au fost sau nu autorizate de guvernul israelian.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările