INTERVIU EXCLUSIV Strănepotul lui Mahatma Gandhi: „Spunea că dacă n-ar fi avut simţul umorului ar fi luat-o razna”
0
Tushar Gandhi, strănepot al marelui Mahatma (nume dat de faimosul poet Rabindranath Tagore şi care înseamnă, în sanscrită, „marele suflet”), a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul”, în care vorbeşte despre moştenirea, viaţa şi moartea ilustrului său înaintaş
Mahatma Gandhi (2 octombrie 1869– 30 ianuarie 1948), pe numele adevărat Mohandas Karamchand Gandhi, a fost părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă non-violente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de faimosul poet indian Rabindranath Tagore.
În 1919, Mahatma Gandhi a declanşat prima mare campanie de nesupunere civilă, ce consta boicotul mărfurilor englezeşti şi refuzul plăţii impozitelor. Gandhi a fost arestat şi condamnat la mai multe luni de detenţie. În 1930, a iniţiat o mare campanie de rezistenţă pentru boicotarea textilelor provenite din Marea Britanie. Autorităţile engleze l-au arestat din nou.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Gandhi a făcut apel la populaţie să nu susţină Marea Britanie, dacă aceasta nu garantează independenţa Indiei. Guvernul englez l-a arestat din nou, împreună cu alţi 60.000 de oponenţi, fiind eliberat de-abia după doi ani de detenţie. Considerat un fel de sfânt şi un conducător politic, Gandhi obţine retragerea britanică şi independenţa Indiei la 15 august 1947.
Gandhi a asistat cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două state, India şi Pakistan, ce a consfinţit separarea între hinduişti şi musulmani şi care a culminat, la sfârşitul anului 1947, cu un război civil cu un milion de victime. Atitudinea moderată a lui Mahatma Gandhi privind scindarea Indiei a provocat ura unui fanatic hindus, care l-a ucis pe 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii religioase.
Născut pe 17 ianuarie 1960, Tushar Arun Gandhi trăieşte cu soţia şi cei doi copii în Mumbai şi este strănepotul lui Mahatma Gandhi. Manilal Gandhi, bunicul său, a fost cel de-al doilea copil al lui Mahatma Gandhi. Născut într-un tren între Mumbai şi Kolkata, Tushar Gandhi este cunoscut pentru faptul că în 1998 a înfiinţat Fundaţia Mahatma Gandhi în Vadodara, Gujarat, fundaţie al cărei preşedinte este de la înfiinţare.
În 2007, Tushar Gandhi a publicat cartea „Let's Kill Gandhi”, ce a fost timp de mai multe săptămâni best-seller în India. Cartea se bazează pe numeroase mărturii, documente, investigaţii şi interviuri pentru a prezenta o cronică legată de conspiraţia din spatele bărbatului care l-a ucis pe Mahatma Gandhi.
În 2019, Tushar Gandhi a devenit director al Gandhi Research Foundation în Jalgaon, Maharashtra.
Cât de dificil este pentru dumneavoastră să gestionaţi uriaşa moştenire a lui Mahatma Gandhi?
Moştenirea ce mi s-a transmis mi-a fost explicată încă de când eram mic. Mi s-a precizat clar că sunt norocos că mi s-a transmis această moştenire, dar că acest lucru nu îmi dă vreun motiv să mă simt important eu însumi. Era o glorie reflectată a înaintaşului meu. Am fost învăţat că oamenii vor avea mari aşteptări de la mine, dar că cel mai bine este să îmi conduc viaţa aşa cum vreau, şi nu în conformitate cu ceea ce aşteaptă ceilalţi de la mine, aşa că am devenit confortabil cu moştenirea transmisă de mic şi nu am simţit-o ca pe un fel de povară sau ca pe ceva care să mă copleşească. Simt o mândrie imensă pentru înaintaşul meu şi pentru moştenirea lui.
Tushar Gandhi, ţinând cartea pe care a scris-o despre ilustrul său străbunic FOTO: arhiva personală
O carte de non-ficţiune publicată de dumneavoastră în 2007 şi intitulată Let's Kill Gandhi a fost, timp de mai multe săptămâni, best-seller în India. Care dintre numeroasele mărturii şi documente pe care le-aţi citit şi studiat despre Mahatma Gandhi v-au impresionat cel mai mult?
Documentele şi mărturiile pe care le-am citit în procesul de cercetare pentru cartea mea erau în principal înregistrări ale investigaţiilor şi documente din instanţă privind asasinarea lui Mahatma Gandhi. Dar ce m-a impresionat a fost felul în care a trăit în ultimii săi trei ani de viaţă, singur, abandonat şi văzând cum visul său se spulberă, însă cu toate astea nu a renunţat vreodată să încerce să salveze situaţia, să îşi salveze poporul şi să ducă naţiunea pe care a iubit-o şi preţuit-o pe drumul cel bun. Străbunicul meu nu a renunţat vreodată, nu a acceptat vreodată înfrângerea, până la ultima sa suflare.
Cât este adevăr şi cât este minciună legat de viaţa şi moartea lui Mahatma Gandhi?
Adevărul despre viaţa lui Gandhi a fost scris de el însuşi cu propriile cuvinte în autobiografia sa şi în celelalte lucrări scrise în timpul vieţii: cărţi, articole, interviuri şi scrisori. Le consider pe toate extrem de importante şi pline de adevăr.
Sunt multe minciuni şi acuze false ce au fost aduse după asasinarea sa pentru a justifica uciderea sa de către asasinul său şi de ideologia ce a fost în spatele crimei. Ideologie ce conduce India în zilele noastre. Cartea mea expune minciunile lor şi arată faptele aşa cum au fost.
Cum l-a cunoscut Gandhi pe viitorul ucigaş
Care este cea mai specială amintire pe care părinţii dumneavoastră v-au împărtăşit-o despre Mahatma Gandhi?
Sunt multe amintiri legate de interacţiunea lui Mahatma Gandhi cu bunica mea şi cu tatăl meu care au trăit cu el în numeroase ocazii. Una dintre amintirile pe care le preţuiesc cel mai mult este una pe care au văzut-o atât bunica mea Susheela, cât şi tatăl meu Arun. S-a întâmplat când Gandhi stătea la o clinică naturistă în oraşul Poona, astăzi cunoscute drept Pune, în 1946. Într-o dimineaţă, în timp ce Gandhi era ocupat să îi administreze un tratament colegului său Sardar Patel, un tânăr a venit să îl întâlnească pe Gandhi, aducând un coş mare ambalat. Bunica mea i-a spus că Gandhi este ocupat şi că nu poate fi deranjat, aşa că va trebui să revină mai târziu dacă vrea să îl întâlnească pe Gandhi sau că ar putea să lase un mesaj pentru el. Tânărul a lăsat coşul pentru Gandhi spunând că doar Gandhi îl poate deschide din moment ce era un dar pentru Gandhi. Când Gandhi a terminat tratamentul şi se odihnea, tatăl meu Arun i-a dus coşul lui Gandhi. Când Gandhi a deschis coşul a descoperit că acesta conţinea o pereche de pantofi vechi şi rupţi, ceea ce este considerată o gravă insultă. Gandhi a zâmbit şi i-a spus tatălui meu şi verişorului său să ducă pantofii vechi la piaţa de vechituri şi să îl vândă. Au primit patru rupii pentru pantofii vechi, bani pe care Gandhi i-a cerut tatălui meu să îi depună în fondul de binefacere pentru cei săraci. În aceeaşi seară, în discursul ţinut după rugăciunile de seară, Gandhi a menţionat incidentul şi a spus că regretă că nu îi poate mulţumi tânărului pentru darul său generos, spunând că a vândut darul şi a primit patru rupii pe care le-a depus în fondul de binefacere, mulţumindu-i binefăcătorului necunoscut. Tânărul a venit la întâlnirea de la rugăciune, sperând să vadă şi să audă un răspuns furios al lui Gandhi la insultă. Când a auzit ce a făcut Gandhi şi a realizat că a eşuat să îl provoace pe Gandhi, a devenit foarte furios şi a cerut ca Gandhi să îi returneze banii pentru că pantofii îi aparţineau şi Gandhi nu avea dreptul să îi vândă. Gandhi a zâmbit şi i-a spus tânărului că din moment ce el a acceptat darul era al lui şi că putea să facă orice dorea cu darul, după care i-a mulţumit încă o dată tânărului. Iar tânărul a devenit foarte nervos şi agitat, era pe cale să devină violent aşa că a fost escortat afară de la întâlnire. În 1948, bunica mea şi tata erau în Africa de Sud când Gandhi a fost asasinat, iar fotografia asasinului a fost publicată în ziarele din Africa de Sud, bunica l-a recunoscut pe criminal: era acelaşi om care îi dusese pantofii vechi lui Gandhi. Acest incident m-a învăţat următoarea lecţie: dacă nu permitem nimănui să ne insulte sau nu considerăm comportamentul cuiva insultător putem rupe lanţul furiei şi al abuzului. Este una dintre amintirile mele favorite legate de Gandhi.
Tushar Gandhi, alături de tatăl său, Arun Gandhi, având pe fundal fotografia marelui Mahatma Gandhi FOTO: arhiva personală
De ce este atât de dificil să facem punţi pentru a anula divizările şi disensiunile umane, într-o perioadă în care-ce paradox!-căile de comunicare au cunoscut dezvoltări fără precedent?
Din păcate, creşterea comunicării şi a mijloacelor de comunicare a încurajat şi împrăştierea urii între oameni. Am devenit mai puţin toleranţi şi mult mai reactivi. Comunicaţiile au favorizat, de asemenea, răspândirea de minciuni şi le-au permis abilitatea de a manipula oamenii. Din păcate, am eşuat în a folosi comunicaţiile pentru a ne uni şi ne înţelege unii cu ceilalţi şi în a învăţa se înţelegem să respectăm şi să acceptăm diferenţele dintre noi. În schimb, am devenit mai izolaţi, intoleranţi şi bigoţi. Trebuie totuşi să spun că dacă nu erau aceste mijloace de comunicare la distanţă, precum e-mailul sau reţelele de socializare, nu aş fi reuşit să comunic cu tine sau cu cititorii ziarului „Adevărul” în România. Aşa că sunt şi părţi bune privind aceste mijloace de comunicare, dar, din păcate, la ora actuală părţile negative sunt dominante.
Cât de mult îi lipsesc umanităţii simpatia şi empatia şi de ce?
Umanitatea a devenit foarte izolată şi răspunsurile noastre au devenit foarte instantanee din cauza supradozei de informaţii, iar empatia noastră a devenit de asemenea instantaneee şi trecătoare. Dar asta nu poate fi generalizat, pentru că sunt şi oameni care încă preţuiesc şi practică compasiunea. Şi este nevoie ca aceşti oameni cu empatie să se înmulţească mult.
Cum a fost pentru dumneavoastră să trăiţi în India ca rudă a lui Mahatma Gandhi?
Am fost educat într-o manieră cât se poate de normală, aşa că nu am avut parte de multe privilegii datorită moştenirii, dar trebuie să recunosc că am beneficiat din moştenirea ilustrului meu străbunic şi asta se vede şi în modul în care oamenii îmi răspund. Dar noi nu am acceptat sau nu ne-am aşteptat vreodată la privilegii speciale. Copilăria mea a fost una foarte normală. În acea perioadă, India era mult diferită faţă de acum. India în care copiii mei au crescut este foarte diferită de India în care eu am crescut. Copiii mei a trebuit să crească într-o Indie în care fanatismul radicalizat în creştere a polarizat ţara.
„Pentru Gandhi a fost o tragedie să vadă degenerarea poporului său”
De ce a fost lecţia despre non-violenţă şi toleranţă pe care Mahatma Gandhi a propovăduit-o şi pentru care a murit o lecţie dificilă de învăţat pentru India şi alte ţări?
Din păcate, India sau indienii niciodată nu au practicat cu adevărat non-violenţa ca un mod de viaţă, ei au considerat-o doar un instrument pentru a obţine libertatea. Non-violenţa poate deveni un mod de viaţă împreună cu cinstea şi adevărul, iar multor indieni le lipsesc cinstea şi adevărul şi de aceea în ultimii săi ani de viaţă Gandhi a văzut cum idealurile sale au fost corupte şi abandonate.
Care a fost, în opinia dumneavoastră, cel mai dificil moment în cruciada pentru pace a străbunicului dumneavoastră?
A fost drumul spre libertate şi libertatea însăşi din cauza modului în care ura a fost exteriorizată de oameni şi din cauza modului în care politica violenţei a prevalat în divizarea Indiei. Pentru Gandhi, a fost o tragedie să vadă degenerarea poporului său şi a naţiunii pe care a întemeiat-o, o tragedie pe care Gandhi a trebuit să o îndure şi cu care a trebuit să trăiască în ultimii săi ani.
Cât a fost amărăciune, cât a fost luptă şi cât a fost fericire în viaţa străbunicului dumneavoastră?
Cum Gandhi practica adevărata non-violenţă, nu şi-a permis să devină aspru atunci când atmosfera din ţară era otrăvitoare. S-a înhămat de bunăvoie la această luptă pentru a duce la îndeplinire idealurile sale, chiar şi când a văzut că visul său se zguduia şi se năruia nu a renunţat şi nu şi-a pierdut credinţa în convingerile sale. Gandhi spunea că dacă nu ar fi avut simţul umorului ar fi luat-o razna sau s-ar fi sinucis. Toată viaţa sa a avut un pronunţat simţ al umorului şi a îmbrăţişat umorul şi bucuria în orice situaţie, chiar şi în momentele de maximă tristeţe găsea bucurie şi zâmbete.
Care a fost cea mai specială lecţie pe care aţi învăţat-o din viaţa şi cariera străbunicului dumneavoastră?
Una dintre lecţiile speciale a fost aceea că el nu considera furia drept un viciu sau un păcat. El considera furia drept o energie ce îi dădea puterea să muncească pentru a înlătura cauza acelei furii şi să nu riposteze împotriva persoanei care îl înfuriase. Iar asta m-a ajutat şi pe mine să îmi conserv furia şi să o folosesc în mod constructiv în loc să îi permit furiei să devină destructivă.
Dacă ar trebui să îl descrieţi pe Mahatma Gandhi într-o frază sau un cuvânt, care ar fi acea frază sau acel cuvânt?
Simplu, susţinător al adevărului, determinat şi perseverent.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ochelari care i-au aparţinut lui Gandhi, vânduţi la licitaţie cu 280.000 de euro
Se încarcă comentariile...
