China aspiră la „revitalizarea” puterii sale, după un „secol al umilinţei”. Ce obstacole îi stau în cale

Arhitectură nouă şi veche din Beijing FOTO SHUTTERSTOCK

Lozinca „revitalizare” a fost vehiculată intens în discursurile de la întrunirea legislativului din China, cel mai mare eveniment politic al anului, scrie Ken Moritsugu, director de ştiri pentru Asia la Associated Press. Este o frază ce rezumă obiectivul Partidului Comunist de a transforma naţiunea într-o putere globală care să impună respect.

Obiectivul se încrucişează cu un altul, şi anume păstrarea puterii. Partidul controlează cu o mână de fier mediul digital, mass media şi vocile care se ridică împotriva liniei promovate de partid. În acelaşi timp, China încearcă să aprindă în populaţie sentimente de mândrie naţională având în vedere influenţa ei în creştere în lume, iar asta ca să justifice faptul că se află de 70 de ani la cârma ţării.

„Ajutând naţiunea chineză să facă un salt uriaş către revitalizare, Comitetul Central al Partidului Comunist a livrat rezultate impresionante de care oamenii noştri sunt mulţumiţi şi care vor intra în istorie”, a spus Li Zhanshu, al treilea oficial al partidului, într-un discurs în parlament.

Perspectiva arată o dinamică importantă în condiţiile în care legiuitorii de la Washington şi alte capitale încearcă să-şi dea seama cum să gestioneze ascensiunea Chinei şi transformările la nivel global ce îi vor urma.

Liderii chinezi sunt chitiţi să dezvolte o economie mai sofisticată şi o armată mai puternică, dar şi să-şi crească accelerat piaţa internă şi capacităţile tehnologice, după ce au fost supuşi unor tarife şi restricţii din partea SUA. China caută oportunităţi de a demonstra leadershipul global de la pandemie la schimbările climatice, în timp ce este tot mai puţin dispusă să cedeze în chestiuni privind drepturile omului.

Situaţia creează o multitudine de provocări administraţiei Biden. În privinţa schimbărilor climatice există spaţiu de cooperare între cele două ţări. Diferenţe de opinie survin pe teme de comerţ şi tehnologie, iar acestea trebuie netezite. Marina Chineză luptă pentru putere în Pacificul de Vest, iar SUA şi China sunt divizate profund în privinţa Taiwanului, Hong Kongului şi a regiunii majoritar musulmane Xinjiang.

În marşul său spre revitalizare, Partidul Comunist urmează să marcheze două centenare - în iulie, 100 de ani de la înfiinţare, respectiv în 2049, 100 de ani de la preluarea puterii.

Obiectivul pentru acest an este crearea unei societăţi „moderat prospere”, în contextul în care China a atins un PIB pe locuitor de 10,000 de dolari americani - consolidându-i statutul printre naţiunile cu venituri peste medie, deşi discrepanţele dintre mediul urban şi rural sunt uriaşe şi se adâncesc. 

Un obiectiv intermediar pentru economie anunţat de preşedintele chinez este dublarea economică până în 2035, ridicând PIB-ul pe locuitor la circa 20,000 de dolari americani.

În acest scop, Congresul Naţional al poporului a cărui întrunire anuală se încheie joi, este aşteptat să anunţe planul de creştere economică pe următorii cinci ani alături de alte ţinte militare şi de altă natură.

Drumul este potenţial presărat cu obstacole. Populaţia Chinei va îmbătrâni înainte de o dezvoltare economică deplină, o consecinţă a politicii anterioare de un singur copil pe familie. Totodată, nu este prea clar dacă sistemul de partid rigid al Chinei poate ţine pasul cu o societate tot mai complexă care depinde tot mai puternic de creativitate spre deosebire de o planificare centrală strictă, scrie Ken Moritsugu, director de ştiri pentru Asia la Associated Press.

Termenul „revitalizare” îşi are originile în timpul perioadei de vârf a erei imperiale a Chinei, când era liderul tehnologic şi cultural incontestabil al Asiei. Dinastia Qing s-a slăbit însă în secolul 19, iar naţiunile vestice devenite puternice militar au forţat-o să facă concesii teritoriale şi comerciale.

Ideea revitalizării a stat la baza apelurilor comuniste, dar a animat discursurile altor revoluţionari şi reformatori de la începutului secolului 20. Dar cum variate forţe luptau pentru putere şi China a fost aruncată în haos, Japonia a invadat şi a ocupat o mare parte din ţară până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În strădaniile sale, China invocă adesea „secolul umilinţei”, dar, având în vedere creşterea economică rapidă din ultimele decenii, ea s-a apropiat mai mult ca niciodată de dezideratul său ultim.

„Naţiunea chineză, care din timpurile moderne a îndurat atâta suferinţă pentru atâta amar de vreme, a atins o transformare colosală- s-a ridicat, îmbogăţit şi îşi consolidează puterea. A ajuns până în punctul în care să îmbrăţişeze perspectivele strălucite ale revitalizării”, spunea XI, în discursul său de la congresul partidului din 2017.

„Întrebarea este ce ar însemna o revitalizare a Chinei pentru restul lumii. Un motor al creşterii economice la nivel global, cea mai mare piaţă de consum din lume şi sursă de investiţii pentru alte ţări? O ameninţare militară şi industrială care îşi va hărţui vecinii mai slabi şi va fura tehnologie? Succesul său va încuraja alte ţări să meargă pe calea unor guverne autoritare, întorcându-şi faţa de la democraţia înfăţişată de America?”, scrie Moritsugu.

„China are vântul în spate şi se îndreaptă către o poziţie de putere sporită şi, eventual, din perspectiva sa, către proeminenţa în balanţa globală a puterii. Iar asta e o provocare uriaşă pentru administraţia Biden”, apreciază Bonnie Glaser, director al Proiectului Puterea Chinei de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale.