Revelionul lui Dan Negru a zdrobit concurenţa şi a doborât un nou record: câţi români au fost cu ochii pe Antena 1 în noaptea dintre ani GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revelionul lui Dan Negru a fost cel mai urmărit program de divertisment în noaptea dintre ani, în minutul de aur ţinând în faţa micilor ecrane peste 4,3 milioane de telespectatori, aproape un sfert din populaţia României.

Programul de Revelion al Antenei 1, prezentat de Dan Negru pentru al 17-lea an consecutiv, a înregistrat un record de audienţă, atât la nivel de rating, cât şi la nivel de share pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

La nivel naţional şi la oraşe, Revelionul Starurilor de pe Antena 1 a avut cifre de trei ori mai mari decât locul al doilea, ocupat, în mod surprinzător, de România TV. Pe publicul comercial, avansul Antenei 1 a fost si mai mare: Revelionul cu Dan Negru a avut cifre de cinci ori mai mari decât postul de pe locul secund – Pro TV, scrie şi Paginademedia.ro

La nivel naţional, Revelionul lui Dan Negru a ţinut în faţa micilor ecrane aproape 3,1 milioane de telespectatori în ficare minut din intervalul orar 22.00-2.00. Antena 1 a avut 17,2 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 36,6%, ceea ce înseamnă că peste o treime din românii care se uitau la televizor erau pe postul Intact. În minutul de maximă audienţă, înregistrat la 23.07, 4.239.000 de români îi urmăreau pe Negru şi invitaţii săi, în timp ce principalul rival, Pro TV, a căzut pe locul şase, cu doar 409.000 de privitori.

La nivelul întregii ţări, podiumul a fost completat de România TV (849.000 de telespectatori), TVR 1 (558.000), în timp ce Kanal D, care în anii trecuţi era printre primele poziţii, a fost pe locul cinci, cu 428.000 de telespectatori.

Revelionul Starurilor de la Antena 1 a condus şi la nivel urban, cu o medie de 1,6 milioane de privitori pe minut, cifră de peste trei ori mai mare decât cea obţinută de România TV (469.000), ocupantul locului doi. La oraşe, topul a fost completat de programele postului public TVR 1 (313.000) şi Pro TV (266.000). La minutul de aur, de la ora 23.01, 2,3 milioane de români urmăreau Revelionul la Antena 1.

Şi la nivelul publicului comercial, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Dan Negru s-a impus, obţinând o audienţă de peste cinci ori mai mare decât a Pro TV-ului, care însă nu a avut un program special conceput pentru noaptea dintre ani. Aşadar, Antena 1 a atras 753.000 de telespectatori, Pro TV a avut doar 140.000, iar România TV a fost urmărit de 110.000, mai mulţi totuşi decât Kanal D (87.000) şi TVR 1 (81.000).

Programul de Revelion al Antenei 1, prezentat pentru al 17-lea an consecutiv de Dan Negru, a adus în faţa telespectatorilor zeci de vedete şi măşti impresionante, în spatele cărora s-au ascuns mai multe celebrităţi. Astfel, la Revelionul Starurilor 2017, Andreea Berecleanu a fost Davy Jones din „Piraţii din Caraibe“, Alex Velea l-a întruchipat pe Durotan din „Warcraft“, Alina Eremia s-a costumat în Pălărierul din „Alice în Ţara Minunilor“, Mirabela Dauer s-a transformat în Poppy, regina trolilor. Iar Dorian Popa a fost Popeye Marinarul. Petre Roman s-a ascuns în spatele lui X-Men, chef Patrizia Paglieri a devenit pentru o seară un incredibil Extraterestru, Marian Drăgulescu a fost o mască pe papainoage, Bunul Uriaş din „Marele Uriaş Prietenos“, Daniela Condurache s-a transformat în Attila, regele hunilor din „O noapte la muzeu“, în timp ce Anda Adam a fost soţia lui Dracula.

De asemenea, Cornelia şi Lupu Rednic, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Pepe, Liviu Vârciu, Maria Cârneci, Horia Brenciu, Alex Velea, Lidia Buble, Şerban Copoţ,  nea Mărin, George, Ruby, Monica Davidescu, Diana Munteanu, Marius Florea Vizante, Eugen Cristea, Nicoleta Nucă, Nico, Radu Vâlcan, Cornel Borza, Amna sunt doar o parte dintre vedetele care au ales să petreacă Revelionul 2017 alături de Dan Negru, la Antena 1.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite