Preotul din televizor

Ieri am început un experiment, cred eu, inedit în mass-media românească (deşi a existat un precedent, dar de alt tip). O emisiune de noapte, realizată de un preot,  în care discutăm teme de actualitate. Intitulată „Chestiunea nopţii”, emisiunea îşi doreşte să folosească televiziunea în sens pozitiv, spre construirea unei comunităţi şi, de ce nu, chiar a  unei comuniuni.

Adevărul a relatat despre emisiunea ce a debutat ieri la televiziunea naţională Neptun TV. Practic, dorim să punem televiziunea în folosul comunităţii. De ce să lăsăm acest mijloc tehnologic doar un promotor al dezbinării, al scandalului şi al decăderii, cum adeseori se afirmă? Nu poate fi folosit şi pentru o zidirea noastră? Ba bine că da.

O întrebare frământă pe unii specialişti în comunicare: dacă ar fi existat televiziune pe vremea lui Iisus, cum ar fi fost? Răspunsurile sunt împărţite: unii că ar fi folosit-o pentru a propovădui Evanghelia, alţii că ar fi fost bun subiect de tabloidizare, prin minunile săvârşite, iar alţii că ar fi fost nenumărate talk-show-uri, pe baza scandalului (în greacă skandalon = piatră de poticnire, ceva neaşteptat, chiar şocant, care îl face pe om să sară în sus) iscat de noile învăţături, care condamnau fariseismul, corupţia şi alte racile sociale, prezente şi azi. În mod paradoxal, astăzi sunt televiziuni care ignoră cu bună ştiinţă zidirea sufletească, transformându-şi audienţa doar în mijloc de profit, prin tehnici de impact emoţional. Libertatea editorială presupune însă şi responsabilitate, într-o presă de calitate.

Una peste alta deci, Hristos este un subiect bun de TV, indiferent de ce s-ar înţelege prin bun,  cum zice Sf. Ap.  Pavel că în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi asta doar pentru că televiziunea, în esenţă, este un instrument de comunicare neutru din punct de vedere moral (deşi sunt şi alte studii care arată că, de fapt, însăşi vizionarea TV predispune la decădere, prin mecanismele psiho-somatice pe care le implică).

Aşa stând lucrurile, cred că poate fi utilă o emisiune interactivă cu publicul, în care să abordăm teme curente, care ne dau frământări de gânduri în liniştea nopţii. Nu este vorba de spovedanie în direct, cum ar crede unii,  nici măcar o încercare de a teologhisi în miez de noapte, cum ar crede alţii. Este vorba doar de încercarea de a ne lămuri ceea ce avem de făcut în zilele următoare, cu viaţa noastră, funcţie de provocările zilnice. Altfel spus, o încercare de a construi, la "Chestiunea Nopţii", o atitudine sufletească, prin dialog direct cu publicul. Vrem să transformăm zicala minţiţi poporul cu televizorul în altceva, mai folositor: poporul poate vorbi la televizor. Un precedent a existat, în emisiunea Duhovnicul de la miezul nopţii, realizată pe TVR Cultural (care, între timp a sucombat) de către respectabilul preot Vasile Gavrilă, din Bucureşti. Acolo însă discuţiile erau mai spirituale, în vreme ce acum încercăm şi o abordare socială a teologiei.

În fond,  nu asta face Biserica de mai bine de 2000 de ani? Oferă răspunsuri şi zideşte suflete, într-o societate plină de frământări, provocări şi ispite. Cum mass-media devine, prin globalizare şi posibilităţi, o media-craţie, este lesne de înţeles de ce Biserica trebuie să fie prezentă şi în acest mediu, pentru a îşi face misiunea ei socială, de călăuzire a sufletelor către desăvârşire. Altfel, într-o lume a comunicării, riscă să se auto-izoleze de ţinta misiunii ei: societatea.

Poate tocmai de aceea, zicea românul înţelept noaptea poate fi un sfetnic bun.

Depinde, până la urmă, de sfetnic.