Povestea impresionantă a concurentei  „Chefi la cuţite“: găteşte fără mâini şi e campioană la tenis de masă: Nu aveam nume, copiii îmi spuneau „ciunta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O concurentă din Iaşi, Mărioara Stănescu, a impresionat juriul „Chefi la cuţite“, de la Antena 1,  prin povestea ei de viaţă. Femeia a gătit un desert, în ciuda handicapului pe care îl are din copilărie.

Ambiţia nu cunoaşte limite, asta a reuşit să demonstreze Mărioara Stănescu. După ce şi-a pierdut o parte din mâini din cauza unui accident nefericit, concurenta a fost abandonată în spital, motiv pentru care a ajuns să îşi petreacă copilăria într-o casă de copii.

„La început mi-a fost greu să tai, mă tăiam, mă frigeam la oale. Dar mă consider o luptătoare de mică. Dacă nu eşti luptător, nu poţi să ajungi până aici. Există viaţă şi după accident. N-am vrut niciodată să depind de cineva“, spune Mărioara. 

image

Mărioara Stănescu FOTO Antena 1

Concurenta a povestit că, în copilărie, a avut un accident. O explozie de gaze a mutilat-o pe viaţă şi din această cauză a fost abandonată de părinţi. 

„În ’75 am avut un accident, explozie de gaz şi tot atunci am fost abandonată în spital, de părinţii mei, din cauza accidentului. Am crescut la casa de copii, unde numai eu aveam handicap. Ştiţi cum sunt copiii răi, din friptă şi ciuntă nu mă scoteau. Ca orice copil, nu poţi sta locului, mai făceam şi boacăne şi atunci când educatoarea întreba cine e responsabil pentru nu ştiu ce, ei răspundeau «ciunta» sau «fripta». Când eram mică nu aveam nume. Pe lângă asta, mai mulam şi bătaie de la cei mari“, a povestit Mărioara în interviul de prezentare. 

Povestea ei tristă a fost repede ascunsă de pofta de viaţă pe care o are şi de pasiunea pentru gătit. Mărioara nu doar găteşte, în ciuda handicapului, ci joacă şi tenis. În ciuda trecutului dificil şi a momentului tragic care a marcat-o, concurenta din Iaşi nu s-a lăsat descurajată şi se poate mândri astăzi cu un titlu de campioană paralimpică la tenis de masă. 

„În afară de gătit, practic şi tenis de masă, de 20 şi ceva de ani, la un club sportiv din Lugoj. Îmi legam paleta de mână cu un scai. Eu prin sport m-am integrat foarte bine. Şi prima dată eram foarte speriată şi nu ştiam cum să mă comport în societate (...). sunt pe locul 28 în Europa, în clasament“. 

Mărioara a gătit chec cu vişine şi nuci, iar atunci când a apărut în faţa chefilor, plină de emoţii, femeia a realizat cât de apreciată este pentru ambiţia şi pentru curajul de a-şi depăşi limitele. Concurenta a trecut mai departe cu două cuţite primite din partea lui Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu. 

image

Checul gătit de Mărioara FOTO Antena 1

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite