Moment de excepţie la Vocea României oferit de o cântăreaţă de jazz: „Ai cântat perfect!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Arsene FOTO Pro TV
Marina Arsene FOTO Pro TV

O cântăreaţă de jazz a oferit un moment excepţional în a doua ediţie de audiţii de la „Vocea României“ 2019, reuşind să-i emoţioneze pe toţi cei patru membri ai juriului.

Marina Arsene, o tânără în vârstă de 25 de ani care a absolvit Conservatorul şi are o trupă de jazz, a cucerit juriul şi publicul cu interpretarea plină de emoţie şi sensibilitate a piesei „Dream a Little Dream of Me“.

„Ai cântat perfect, mă bucur că am avut acest moment, că am gustat ca şi cum aş fi muşcat cu foarte mare poftă dintr-un măr gustos. Îţi mulţumesc pentru acest moment“, i-a spus Irina Rimes. 

„Au fost unul dintre momentele alea care te ung pe suflet. Nu credeam că voi auzi această piesă, care e una dintre preferatele mele, interpretată atât de frumos, atât de candid şi onest, şi de sincer. Felicitări din toată inima“, i-a transmis şi Horia Brenciu. 

„Pentru genul acesta de momente sunt de atâta timp la «Vocea României». M-aş bucura foarte tare să am ocazia să lucrez cu o voce ca a ta. Ai toate atuurile să ajungi departe, chiar să câştigi «Vocea României»“, a comentat Smiley. 

„Sunt absolut convins că a fost cel mai bun moment de până acum. Aş vrea să rămân în tonul momentului, dar îmi vine să urlu: «vino la mine în echipă». Mi-aş dori foarte mult să vii în echipa mea“, a încercat Tudor Chirilă să o convingă. 

Însă Marina a ales să meargă mai departe în concurs alături de Irina Rimes. 

 .

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite