„Masterchef“ a ţinut ratingul la „foc mic“. „Suleyman Magnificul“, din nou lider de audienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chef Cătălin Scărlătescu i-a „demontat“
lui Lucian Morteanu preparatul inspirit din bucătăria moleculară FOTO Pro TV
Chef Cătălin Scărlătescu i-a „demontat“ lui Lucian Morteanu preparatul inspirit din bucătăria moleculară FOTO Pro TV

Cea de-a două ediţie a show-ului „MasterChef“ a adus în faţa celor trei membri ai juriului – înarmaţi şi de această dată cu doza de ironie fidel copiată de la omologii lor internaţionali – concurenţi mai bine sau mai slab pregătiţi. N-au lipsit nici de această dată criticile, farfuriile şi tacâmurile trântite, concurenţii care acceptau cu seninul „da, chef“ chiar şi insultele, dar nici participanţii bine pregătiţi.

La fel ca la săptămâna trecută, telespectatorii din mediul urban au preferat iataganul lui Suleyman Magnificul în locul cuţitelor de chef. Astfel, marţi seara, Kanal D s-a situat pe locul 1 în topul audientelor la nivelul publicului urban, cu 9,8 rating şi o cotă de piaţă de 19,7%, conform datelor furnizate de Kantar Media, fiind urmărit, în medie, pe minut, de 1.729.000 de telespectatori. Pro TV s-a clasat pe locul 2, cu 8,2 rating, iar pe locul 3 Antena 1, cu 3,7 rating. Şi la nivel naţional Kanal D a fost lider de audienţă, cu 13,3 puncte de rating.

Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu au avut din nou parte de un spectacol oferit de concurenţi foarte diferiţi. Laura Arnold, o scenaristă care a venit la preselecţie însoţită de soţul ei, un taiwanez mai tânăr decât ea, a reuşit să impresioneze cu un preparat exotic: barcă de andivă belgiană cu mango de chutney şi piept de pui afumat în ceai verde.

Cu o cultură gastronomică „hrănită“ de numeroasele vizite în toate colţurile lumii, Laura a demonstrat că ştie să jongleze cu ingrediente exotice şi că stăpâneşte foarte bine arta detaliilor culinare. „Sunt gelos că soţul tău mănâncă în fiecare zi o astfel de mâncare“, i-a spus Florin Dumitrescu.

Victor Nemeş, un bucureştean de 35 de ani, de profesie pilot, a pregătit o farfurie de paste de casă, cu chilli şi creveţi. Căsătorit şi tată a doi copii, dintre care unul este adoptat din Cambodgia, unde a ajuns cu diverse proiecte sociale, Victor a mizat pe un preparat simplu, dar delicios, care i-a încântat pe cei trei chefi.
„În sezonul întâi am mai mâncat nişte paşte aşa de bune. Până acum, în sezonul acesta nu am reuşit să dau de fructe de mare făcute în felul în care le-ai făcut tu. Îmi place mâncarea ta. Un mare da“, i-a spus Cătălin Scărlătescu.

O notă exotică a adus şi Alain Salvador, un camerunez de 27 de ani care lucrează într-un magazin de decoraţiuni şi artă africană. Alain a mizat pe tartar de legume cu lămâie, organe de pui şi ou ochi. „Aproape că uitasem cum e să mănânci pipote şi inimi de pui“, l-a lăudat Scărlătescu.

Maria Pop, o tânără de 22 de ani, mamă de gemeni, a avut nu doar un desert delicios ci şi o poveste impresionantă (ca să folosim un eufemism pentru lacrimogenă). Desertul ei - blat pufos cu cremă de pepene galben, banane şi coacăze – i-a adus un şorţ MasterChef. 

Lucian Morteanu a vrut să rupă gura târgului cu un preparat din bucătăria moleculară, declarând că modelele lui sunt chefii Feran Adrian şi Heston Blumenthal. Preparatul lui a fost însă „făcut cu ou şi cu oţet“ de cei trei membri ai juriului, iar el însuşi a fost pus să gătească un simplu ou ochi. Dacă nu pentru talentele lui culinare, măcar pentru faptul că i-a inttrigat pe cei trei membri ai juriului, concurentul a trecut şi el în etapa următoare.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite