Duelul audienţelor: Vocea României, în creştere, X Factor cu telespectatori mai puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Moga şi-a completat echipa în
cea mai recentă ediţie Vocea României FOTO Facebook/ Vocea
României
Marius Moga şi-a completat echipa în cea mai recentă ediţie Vocea României FOTO Facebook/ Vocea României

Vocea României a avut cifre de audienţă mai bune faţă de ediţia precedentă, în timp ce X Factor a beneficiat de mai puţini spectatori, într-o nouă rundă a duelului audienţelor dintre cele două show-uri.

Vocea României a fost din nou cel mai urmărit program din seara de vineri. La nivel naţional, show-ul de la Pro TV a fost urmărit în medie de 1,8 milioane de telespectatori, în creştere faţă de ediţia precedentă cu 50.000 de privitori. Vârful de audienţă pentru Vocea României s-a înregistrat la ora 21:00, atunci când 2,3 milioane de telespectatori se uitau la Pro TV (rating 12,5 şi 27,9% cotă de piaţă), arată paginademedia.ro. Antena 1 a fost pe locul doi, X Factor având o medie de 1,15 milioane de telespectatori. Pe locul trei a fost Kanal D cu 944.000 de telespectatori, TVR 1, cu „O dată-n viaţă“, pe locul patru, a avut 683.000 de telespectatori, iar România TV 384.000 de telespectatori, pe locul cinci.

La nivel urban, Vocea României a avut 1,11 milioane de telespectatori un plus de 100.000 de telespectatori faţă de ediţia trecută. Pe Antena 1, emisiunea jurizată de Ştefan Bănică, Delia şi Horia Brenciu a numărat 680.000 de telespectatori, cu 80.000 sub săptămâna trecută, mai scrie paginademedia.ro. TVR 1 a intrat în această săptămână în topul urban, pe locul patru, după Kanal D (537.000 de telespectatori). Emisiunea de folclor a avut o medie de peste 200.000 de telespectatori pe minut. Vârful urban pentru Vocea României a fost de 1,4 milioane de telespectatori, la ora 20:54 (rating 14 şi 27,9% cotă de piaţă).

Creşterea cea mai mare la Vocea României a fost pe segmentul comercial: 680.000 de persoane, un plus de 120.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani, comparativ cu săptămâna trecută. O treime din publicul comercial se uita la Vocea României (32% share). Antena 1 a venit pe locul doi pe acest segement cu 390.000 de telespectatori, dar cu o scădere de 40.000 de telespectatori. Kanal D s-a clasat pe locul trei (155.000 de telespectatori), iar Prima TV pe locul patru (83.000 de telespectatori). Surpriza a fost canalul de desene animate Boomerang. Postul, cu Scooby Doo în program, a fost pe locul cinci în topul posturilor după targetul comercial 18 - 49 de ani. Vârful comercial pentru Vocea României a fost 838.000 de telespectatori, la ora 21:27 (rating 16,5 şi 38,2% cotă de piaţă).

Penultima rundă a audiţiilor pe nevăzute de la Vocea României a completat fiecare echipă cu câte doi concurenţi. Deşi nu au fost mulţi cei care au reuşit să-i impresioneze pe Moga, Smiley, Loredana şi Chirilă, cele mai bune voci şi-au asigurat un loc în cursa pentru titlul de Vocea României şi marele premiul în valoare de 100.000 de euro. Remarcata serii a fost „sora mai mică a lui Amy Winehouse“ pentru care Moga şi Loredana au ajuns la cuţite.

În episodul şapte al show-ului X Factor de la Antena 1, Horia Brenciu a izbucnit în lacrimi după ce a auzit interpretarea unui sucevean a cărui aparenţă a indus în eroare juriul. Concurentul a cântat operă, deşi nu părea că poate stăpâni tehnicile vocale necesare. O altă concurentă a cântat pentru tatăl ei care suferă de Alzheimer, iar Delia i-a spus unei tinere de 16 ani că are adevăratul factor X.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite