Don Baxter, Pacha Man şi Alex Dima, la cuţite în ediţia de marţi a show-ului culinar „MasterChef“

Don Baxter, Pacha Man şi Alex Dima, la cuţite în ediţia de marţi a show-ului culinar „MasterChef“

De la stânga la dreapta: Cătălin Josan, Şerban Copot, Don Baxter, Pacha Man, Octavian Strunilă, Alex Dima, Elena Lasconi, Jojo, Laura Cosoi şi Gabriela Irimia FOTO Pro TV

Mâine, de la 20.30, la „MasterChef – Proba Celebrităţii“ concurenţii Don Baxter, Pacha Man şi Alex Dima vor fi protagoniştii unui conflict, în timp ce chefii vor încerca să calmeze spiritele încinse.

În ediţia de marţi, cei trei chefi au misiunea de a anunţa echipa câştigătoare în urma probei de săptămâna trecută, când vedetele au gătit pentru cei peste 200 de invitaţi ai unui botez sărbătorit pe malul mării. 
 
Show-ul culinar nu va fi nici de această dată ocolit de conflicte, astfel Don Baxter, Pacha Man şi Alex Dima îşi vor ascuţi nu doar talentul culinar, ci şi replicile tăioase. 
 
Don Baxter primeşte indicaţii de la chef Sorin Bontea FOTO Pro TV 

În plus, vedetele vor avea parte de încă o probă în aer liber, de această dată fiind nevoiţi să gătească pentru colegii de breaslă şi foştii participanţi din show-urile difuzate de televiziunea din Pache Protopopescu, de la „MasterChef“ la „Vocea României“. 
 
Adela Popescu, Dana Rogoz şi Radu Vîlcan se numără printre celebrtirăţile care vor gusta din preparatele aspiranţilor la titlul de MasterChef FOTO Pro TV

Printre celebrităţile care vor gusta din preparatele aspiranţilor la titlul de MasterChef se numără Adela Popescu, Radu Vîlcan, Dana Rogoz şi membrii trupei Mandinga. 
 
Vlad Mureşan, Răzvan Fodor şi cei trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu FOTO Pro Tv

Tot marţi seară, concurenţii vor fi faţă în faţă cu o nouă provocare, lansată de cei trei membri ai juriului împreună cu invitatul lor, Vlad Mureşan, somelierul concurent din cel de-al doilea sezon „MasterChef“: vedetele trebuie să gătească preparate care să se asorteze perfect cu vinurile ce vor fi expuse. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: