Detalii oficiale despre noua emisiune a lui Dan Negru: „Originalitatea m-a ajutat să supravieţuiesc“

Detalii oficiale despre noua emisiune a lui Dan Negru: „Originalitatea m-a ajutat să supravieţuiesc“

Dan Negru spune că noua lui emisiune inovează şi nu copiază FOTO Antena 1

Antena 1 a anunţat oficial că Dan Negru va prezenta o nouă emisiune de divertisment în prime time. Show-ul va avea o primă ediţie specială la sfârşitul acestei luni, urmând a fi reluat din ianuarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Negru va prezenta un nou format la Antena 1, „Guess My Age – Ghiceşte vârsta“, în care concurenţii, oameni obişnuiţi, trebuie să ghicească vârsta a şapte persoane pe care nu le-au văzut niciodată, dar şi a unor personalităţi îndrăgite de marele public. 

„«Guess My Age – Ghiceşte vârsta» e o inovaţie pe piaţa de televiziune din România, aşa cum copiii de la «Next Star» au deschis drumul kids show-urilor sau cum «Academia vedetelor» a deschis, acum 20 de ani, drumul marilor show-uri internaţionale de divertisment în România. Originalitatea m-a ajutat să supravieţuiesc în aceşti ani. «Guess My Age» inovează, nu imită!“, a declarat Dan Negru, una dintre vedetele-pilon ale Antenei 1.

Formatul va debuta la Antena 1 cu o ediţie specială, programată pe 30 noiembrie, în care concurenţii vor fi vedete, iar jackpot-ul va porni de la 30.000 de euro, banii câştigaţi fiind donaţi pentru o cauză nobilă. 

Din ianuarie 2018 însă concurenţii vor fi oameni obişnuiţi. Aceştia vor începe fiecare ediţie cu un jackpot de 100.000 de lei şi, pe parcursul a şapte runde (şase etape şi o finală), ei vor trebui să ghicească vârsta a şapte necunoscuţi şi a unor celebrităţi. Concurenţii au la dispoziţie şase indicii, câte unul pentru fiecare străin care va veni în faţa lor. Indiciile sunt: Hit, Star, Film, Ştire, Sport (în cadrul cărora concurenţii vor putea să ghicească vârsta străinului din faţa lor cu ajutorul unor fragmente de cântec, a unor informaţii despre filme sau evenimente care s-au lansat ori s-au desfăşurat în anul în care s-a născut acesta) şi Zoom (în cadrul căruia străinul se va apropia de concurenţi pentru o mai bună viziualizare). Suma de bani protejată până la finalul rundei a şasea va fi jucată la întâlnirea cu străinul din runda finală. Acesta este personajul care le poate aduce concurenţilor o sumă uriaşă de bani sau îi poate face să piardă tot ce au câştigat. 

De asemenea, înainte de runda finală, fiecare an diferenţă între vârsta reală a străinului şi cea estimată de concurenţi va zgudui puternic cei 100.000 de lei puşi în joc. Pe măsură ce concurenţii parcurg rundele concursului, o valoare din ce în ce mai mare a jackpotului este supusă ameninţării, crescând astfel nivelul de tensiune. Astfel, în runda finală concurenţii joacă… ce mai ramâne din Jackpotul de 100.000 de lei.
citeste totul despre: