Crimele din Caracal au ţinut românii în faţa televizoarelor: ce audienţă a avut România TV, cel mai urmărit post

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, 28 iulie, ziua în care criminalul din Caracal şi-a recunoscut faptele, ştirile pe subiect difuzate de posturile de televiziune au generat audienţe peste media obişnuită, potrivit unei analize publicată de site-ul Paginademedia.ro.

Ştirile despre cele două tinere, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, care au fost ucise de Gheorghe Dincă în Caracal au adus postul de ştiri România TV pe primul loc în topul audienţelor, potrivit Paginademedia.ro, care a realizat o analiză comparativă cu duminica trecută.  

De asemenea, pe 28 iulie, ziua în care Gheorghe Dincă a recunoscut cele două crime, toate staţiile de ştiri au avut cifre mult peste media obişnuită. 

Astfel, la nivel naţional, România TV a fost cea mai urmărită televiziune, cu aproape 600.000 de telespectatori, în timp ce înainte cu o săptămână postul cunoscut pentru abordările alarmiste şi dramatice avea cu 200.000 de telespectatori pe minut mai puţin şi era pe locul patru. România TV nu a ţinut însă cont de legislaţia audiovizuală şi a difuzat inclusiv imagini cu mama uneia dintre fetele ucise în timp ce a leşinat

Cazul criminalului din Caracal a plasat Pro TV pe locul doi în topul audienţelor, cu 484.000 de privitori din întreaga ţară, în timp ce Antena 3, cu 415.000 de spectatori, s-a clasat pe al treilea loc, având dublul telespectatorilor înregistraţi pe 21 iulie. 

În ceea ce priveşte celelalte staţii de ştiri, situaţia a fost următoarea: Realitatea TV – 140.000 de telespectori (de aproape trei ori mai mult decât duminica precedentă), Digi 24 – peste 130.000 de români, mai mult decât dublu faţă de 21 iulie, B1 TV – 112.000 de oameni (de două ori mai mulţi). 

La oraşe tot România TV a fost cea mai vizionată televiziune din România, cu o medie de 310.000 de telespectatori pe minut. A fost urmată de Antena 3, cu 260.000 de persoane. Digi 24 s-a clasat pe locul şase, cu 97.000 de telespectatori, Realitatea TV fiind urmărită de 82.000 de oameni în ziua în care Gheorghe Dincă şi-a recunoscut crimele, în timp ce B1 TV a strâns 63.000 de orăşeni. De remarcat este poziţia mult mai bună a postului Digi 24 la oraşe.

La nivel comercial, publicul cu vârste între 18-49 de ani, cea mai urmărită staţie de ştiri a fost România TV, cu 49.000 de tineri, însă în topul general (cel care include şi posturile generaliste) a fost pe locul al treilea. Postul de ştiri a fost după marile generaliste Pro TV şi Antena 1. Postul Antena 3 a fost pe locul cinci, cu 48.000 de tineri, în timp ce Digi 24 a ţinut în faţa televizoarelor 23.000 de tineri, Realitatea TV – 20.000, iar B1 TV – 9.000. 

Unele dintre posturile de ştiri au încălcat flagrant Codul Audiovizual şi au difuzat imagini cu un puternic impact emoţional. În acest sens, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a făcut un apel public în care le-a reamintit televiziunilor că au obligaţia de a trata cu decenţă şi responsabilitate tragedia.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite