CNA: Aviz negativ pentru un proiect de lege care prevede un Fond Audiovizual din bani de la cablişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNA a decis, marţi, să avizeze nefavorabil un proiect de lege care prevede crearea unui Fond Audiovizual din bani de la cablişti, din cauză că, între timp, Guvernul a decis prin Ordonanţă de Urgenţă că operatorii din audiovizual vor beneficia de ajutor de stat de 15 milioane de euro, arată Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, două adrese primite în iunie şi iulie, de la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul Guvernului, referitoare la o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii audiovizualului, care a fost iniţiată de senatorul PNL Emil-Marius Paşcan.

Principala prevedere a acestui proiect de lege este constituirea unui Fond Audiovizual prin colectarea anuală a unei contribuţii de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice prin cablu. Aceşti bani urmau să fie folosiţi pentru asigurarea libertăţii de informare, a informării corecte şi obiective a publicului, a diversităţii de opinie şi a pluralismului în domeniul serviciilor de televiziune, precum şi pentru susţinerea programelor educativ-culturale.

CNA a hotărât însă, prin decizia membrilor prezenţi la momentul votului, să avizeze nefavorabil acest proiect de Lege, având în vedere că Guvernul a decis în iunie, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, să instituie o altă formă de sprijin în audiovizual, respectiv operatorii din audiovizual vor beneficia de ajutor de stat de 15 milioane de euro. Banii vor fi alocaţi, din bugetul de stat cu încadrarea în sumele aprobate prin legile bugetare anuale, respectiv prin legile de rectificare bugetară, în vederea susţinerii operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni informativ cultural educative.

Pe de altă parte, ideea înfiinţării acestui Fond Audiovizual a venit de la membrul CNA Valentin Jucan, care nu a fost prezent la şedinţa de marţi a Consiliului. Jucan a propus iniţial ca banii să fie alocaţi unui număr de 12 televiziuni, precizând că, din calculele sale, s-ar putea strânge anual o sumă de aproximativ două milioane de euro pentru fiecare dintre aceste posturi.

Operatorii de cablu au fost însă împotriva înfiinţării Fondului Audiovizual, susţinând că acesta ar reprezenta o altă taxă impusă peste noapte cabliştilor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite