Gelatina din bere, cel mai inovator preparat de la „MasterChef“

Gelatina din bere, cel mai inovator preparat de la
„MasterChef“

Concurenţii „MasterChef“ vor avea de „înfruntat“ ingredientul surpriză din „cutia misterelor” FOTO Pro TV

Berea a fost elementul surpriză al celei mai noi ediţii din „MasterChef“. Alimentul a fost valorificat de concurenţi în diferite moduri, dar numai un concurent a impresionat prin modul de a-l prepara. Pe lângă aceasta, pastele au fost cele care au decis încă o eliminare.

Încă trei probe şi o eliminare la „MasterChef“. Emisiunea culinară de pe Pro TV a propus trei probe care le-au dat concurenţilor mari bătăi de cap. Berea a fost elementul surpriză din cutia misterelor, participanţii fiind nevoiţi să o pună în avantaj, într-un preparat. Cei trei chefi, Patrizia Paglieri, FOA şi Adrian Hădean, se aşteptau la mai multe deserturi, însă concurenţi, parcă speriaţi de ingredientul propus, s-au încurcat şi au realizat preparate obişnuite. Proba a doua a propus schimbarea coşurilor în care fiecare concurent şi-a ales cu grijă ingredientele. Participanţii au fost nevoiţi să improvizeze în funcţie de ce ingrediente noi primeau. La ultima probă, pastele, deşi un preparat uşor, au fost cele care au decis soarta lui George, cel care a părăsit competiţia.

Cele mai importante momente ale emisiunii:

Noul episod al emisiunii „MasterChef“ i-a surprins de la bun început pe concurenţi. Cutia misterelor a propus un ingredient inedit pentru prepararea produsului primei probe: berea neagră. Alimentul a trebuit să fie pus în valoare prin preparatul final, după doar o oră de lucru la bancuri. Cei trei chefi au specificat că cel care va câştiga va beneficia de imunitate în următoarea probă. „Patrizia crezi că vom vedea vreun desert?“, a întrebat chef FOA, dar majoritatea participanţilor au ales preparate normale.

Ciprian, Tudor, Mirabela şi Siserman, cel din urmă care a pregătit unul dintre cele mai inovatoare preparate din concurs, gelatină din bere, au fost concurenţii cu farfurii de top, în timp ce Greta şi Patricia, cu o farfurie catalogată drept „o ruşine pentru bucătăria «MasterChef»“, au primit reproşuri din partea celor trei chefi. Armonia din fafuria Mirabelei i-a adus acesteia imunitatea în proba ce a urmat.

Preparatele lăudate de cei trei chefi FOTO Facebook/Pro TV 

Conceptul de bucătărie de top a fost testat în timpul probei cu numărul doi de la „MasterChef“. Astfel, chefii au cerut realizarea unui preparat exclusivist care poate intra în meniul unui restaurant important. Dar, pentru a pipera acest obstacol, avantajul Mirabelei a fost factorul decisiv: aceasta a avut posibilitatea de a schimba coşurile cu ingredientele alese colegii ei din cămară. „Ştiu cine vreau să plece mai repede“, a spus Mirabela.

Prima schimbare a fost considerată de concurenţi ca fiind personală: coşul veteranei Elena Iftimie a ajuns la Tudor, unul dintre preferaţii chefilor. Stategia Mirabelei s-a dovedit a fi diabolică, toţi concurenţii fiind puşi în dificultate. „Ce se întâmplă, fraţilor? Ştiţi să gătiţi doar când vă alegeţi voi ingredientele? Era vorba de spontaneitate, imaginaţie“, a declarat chef FOA în faţa pretentenţilor la şorţul suprem al emisiunii, puşi în mare încurcătură de schimbarea de ingrediente.

Unul dintre preparatele de top pregătite de concurenţi FOTO Facebook/Pro TV

În urma probei, zece concurenţi au intrat la testul sub presiune, probă în care aceştia au gătit diferite tipuri de paste. Elena Iftimie s-a plâns de lipsa busuiocului din cămară, Siserman a uitat să cureţe ciupercile, iar Coco a spus că nu are cum să dea greş cu pastele cu caracatiţe. Aflată încă la bancul de lucru, Greta a reuşit să treacă de probă şi să meargă la balcon alături de colegii salvaţi, tehnica şi ingredientele alese fiind atuurile sale. Ea a fost urmată de Odette, de Andreea, de Rasty şi de Siserman.

Odette s-a salvat încă de la bancul de lucru FOTO Facebook/Pro TV

Deşi a spus că va reuşi, Coco nu a reuşit să fiarbă suficient caracatiţa, Elena Iftimie a ales un preparat clasic dar a uitat să pună sare în apa în care au fiert pastele. George a pus pastele în oală înainte să fiarbă apa, iar chef Patrizia i-a spus că a făcut un „piure de spaghete“, în timp ce Patricia a pus prea mult parmezan pe paste. Veterana Elena a reuşit să aibă cele mai bune paste, cu un gust şi cu o textură potrivite, chef Patrizia apreciindu-i mâncarea. La final, George a fost cel care a părăsit competiţia, lăsând-o pe Isadora, soţia lui, singură în concurs, în timp ce Coco a fost salvat.

Isadora, soţia lui George, în lacrimi după plecare acestuia FOTO Facebook/Pro TV

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: