VIDEO Parodie electorală cu Iohannis şi Ponta: „Răul mic vs Răul mare“

VIDEO Parodie electorală cu
Iohannis şi Ponta: „Răul mic vs Răul mare“

Dan Teodorescu, solistul Taxi, este cunoscut pentru umorul şi ironiile din versurile sale

Înaintea turului doi al Alegerilor prezidenţiale 2014, Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, şi folkistul Cosmin Vaman au lansat parodia electorală „Răul mic vs Răul mare“. Protagoniştii, nimeni alţii decât Victor Ponta şi Klaus Iohannis.

Piesa a devenit deja viral pe Facebook, unde are deja mii de share-uri. Deşi numele celor doi candidaţi nu sunt rostite în cântec, versurile sunt mai mult decât elocvente.

„Hai la mine acasă, ai şase variante / Care mai de care mai interesante/Şi dacă nu-ţi place niciuna o să meditez / Şi-ţi iau o vilă-n Herăstrău, lângă Satul Francez / O să-ţi aduc şi flori, dar te previn/Să nu-mi ceri trandafiri sau crin / Noi doi suntem compatibili ca măslina pe ton / Şi dacă totuşi nu suntem... Ghinion!“, spune unul dintre „îndrăgostiţi“.

„Cu mine o să fii relaxată, cu mine o să fie bine / N-o să fii solicitată, o să gândesc eu şi pentru tine / În dragoste-i la fel pentru toţi, bărbaţi, femei / E foarte important cât dai, dar şi cât iei / E adevărat că zi de zi, an de an, eu o să iau / Dar o să am grijă să-ţi creez impresia că dau / Şi, de fapt, ştii ceva, dragostea nu prea contează / Aşa că, uite, ţi-am adus o sacoşă, conţine alimente de bază“, cântă celălalt.

„Cu simţurile profund alterate de intruziunea brutală a politicului în vieţile noastre, am realizat brusc că neglijăm complet dragostea. Drept care ne-am hotărât să facem o piesă de dragoste. Piesa prezintă drama unei femei care, curtată asiduu de doi bărbaţi şi sfâşiată de incertitudine, trebuie să ia o decizie. O va lua cu inima? O va lua cu creierul? O va lua cu un alt organ? Habar n-avem. De-asta e o piesă cu final deschis“, a declarat, în stilul caracteristic, Dan Teodorescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: