Trupa americană Kings Of Leon a anunţat al optulea album de studio - VIDEO

Trupa americană Kings Of Leon a anunţat al optulea album de studio - VIDEO

Trupa americană Kings Of Leon a anunţat al optulea album de studio, intitulat „When You See Yourself”, care va fi lansat pe 5 martie 2021.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grupul a lansat joi piesa şi videoclipul The Bandit, regizat de Casey McGrath. 

Tot joi a fost lansat, doar în variantă audio, single-ul „100,000 People”.

Acestea sunt primele cântece prezentate de trupă în ultimele nouă luni, de la „Going Nowhere”.

Cel mai recent album al Kings of Leon, „Walls”, a apărut în 2016 şi a reprezentat prima clasare a grupului pe primul loc în Billboard 200.

Kings of Leon, trupă rock înfiinţată în Nashville (Tennesse), în anul 1999, este alcătuită din fraţii Caleb Followill (voce, chitară), Nathan Followill (tobe, percuţie) şi Jared Followill (bas, backing vocals) şi verişorul lor Matthew Followill (chitară, backing vocals).

Pentru primele discuri, trupa a abordat un stil cu influenţe Southern rock, blues şi country, dar, gradual, Kings of Leon a inclus rockul alternativ, garage rock şi post-punk. Cel de-al patrulea album de studio al grupului, „Only by the Night”, lansat în septembrie 2008, i-a adus celebritatea la nivel mondial, a fost bine primit de critici şi a cuprins câteva piese de succes, precum „Sex on Fire”, „Use Somebody”, „Closer” şi „Crawl”. Kings Of Leon a primit opt nominalizări la premiile Grammy, câştigând trei astfel de trofee.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările