Basistul lui Carlos Santana, la Adevărul Live: „Prima mea experienţă în România a fost cu pălinca“

Basistul lui Carlos Santana, la Adevărul Live: „Prima mea experienţă în România a fost cu pălinca“

Cunoscuta cântăreaţă de jazz Teodora Enache - Aisha şi basistul Benny Rietveld, directorul muzical al lui Carlos Santana au venit, joi, în studioul Adevărul Live. Cei doi au vorbit, alături de jurnalistul Florin Ghioca, despre un proiect muzical adus în premieră în România, care propune două concerte, la Bucureşti şi Braşov.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Benny Rietveld, renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a nu mai puţin de nouă Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana, a concertat și înregistrat alături de Miles Davis, Michel Legrand, Marilyn Mazur, Sheila E., John Lee Hooker, Eric Clapton ş.a.
 
Din Quintetul pe care îl va prezenta în România, fac parte muzicieni excelenţi precum pianistul Manu Koch, activ pe scena de jazz newyorkeză, versatilul saxofonist Allen Won, percuţionistul Ray Yslas (a colaborat, printre mulţi alţii, cu Chris Isaak şi Luz Casal) şi tânăra violistă Ren Martin-Doike, o recentă revelaţie a scenei muzicale americane.
 
 
Teodora Enache - Aisha este cotată drept una dintre interpretele din prima ligă a jazz-ului românesc. Cu o carieră muzicală de peste 20 ani, ea a susținut concerte împreună cu muzicieni de top de pe toate continentele lumii, precum Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Lars Danielsson, Xavier Desandre Navarre, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Johnny Răducanu, Burton Greene sau Theodosii Spassov ş.a.
 
A susţinut numeroase turnee, concerte de sine stătătoare sau în cadrul unor festivaluri internaţionale prestigioase în România, SUA, Canada și în întreaga Europă. Este câștigătoare a Premiului de Excelență pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune.      
 

Cele mai importante declaraţii:

 

„Celebration of the spirit“, un proiect muzical aflat în premieră în România, a fost o pură întâmplare“, după cum declară Teodora Enache: „Toate lucrurile importante se întâmplă din întâmplare.“

Concertul de aseară, din Braşov, a fost, înainte de toate, o „experienţă spirituală“, spune Teodora Enache, care speră că „celebrarea spirtului“ va continua şi mâine seară la Bucureşti: „A fost extraordinar în Braşov, Benny a venit cu un grup de muzicieni fantastici, nişte artişi desăvârşiţi. Când am spus că celebrăm spiritul nu am glumit“.

Este o lume întreagă în vocea Teodorei Enache.

Benny Rietveld, muzician

Muzicianul olandez care va susţine astăzi un master class de bass în Capitală, spune că „lecţia“ va fi împărţită în trei părti: prima va fi o privire de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă să fie un basist. A doua parte se va axa pe tehnică: „Înainte să faci lucuri nebune trebui să începi cu tehnica de bază“. În fine, ultima parte va fi de improvizaţie, a concis Benny Rietveld.

„Prima mea experienţă în România a fost cu pălinca. A fost WOW“, îşi aminteşte Benny Rietveld despre prima sa sosire pe meleagurile româneşti, alături de legendarul chitarist Carlos Sanatana. Revenind la muzică, artistul mărturiseşte că „«Celebration of The Spirit» explorează toate stările sufleteşti pe care le poate avea un om“.

Dacă Teodora Enache este îndrăgostită de Doina românească, Benny Rietveld spune că îi place foarte mult atunci când oamenii îşi păstrează cultura, identitatea  şi nu-şi uită rădăcinile.

Nu mă duc la interviuri foarte des, aproape deloc. Îmi place interiorizarea în muzică. Poate acest lucru este un minus, pentru că lumea nu ştie. Am avut nişte proiecte extraordinare anul acesta, dar lumea nu a aflat de ele.

Teodora Enache, cântăreaţă de jazz

Joi seară, Benny Rietveld şi Teodora Enache, împreună cu Quintetul adus de muzicianul olandez în România, vor urca, de la orele 20.00, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (Sala Studio) pentru un concert excepţional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: