Gal Gadot, invitată de televiziunea publică israeliană să prezinte Eurovision 2019. Răspunsul actriţei

Gal Gadot, invitată de televiziunea publică israeliană să prezinte Eurovision 2019. Răspunsul actriţei

Gal Gadot, invitată să fie gazda show-ului Eurovision 2019 FOTO Guliver/Getty Images

Televiziunea publică israeliană i-a propus actriţei Gal Gadot (33 de ani), cunoscută din filmul „Wonder Woman“, să fie gazda Eurovision 2019, scrie timesofisrael.com, citat de News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imediat ce Israelul a câştigat finala Eurovision de la Lisabona - pe 19 mai, piesa „Toy“ a cântăreţei Netta Barzilai a primit cele mai multe voturi din partea publicului -, numele lui Gal Gadot a fost vehiculat pentru rolul de gazdă a show-ului.
 
Actriţa de origine israeliană s-a numărat printre vedetele care au încurajat reprezentanta Israelului, cerând celor 20 de milioane de fani ai ei de pe Instagram să o voteze pe Netta Barzilai, scrie News.ro.  
 
Răspunsul actriţei 
 
Reprezentanţii lui Gal Gadot au transmis, într-un comunicat de presă, că programul nu îi va permite actriţei să fie prezentă şi să găzduiască ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, care va avea loc în Israel.
 
„Gal ar fi fericită să găzduiască şi să ia parte la Eurovision, dar, din păcate, programul nu îi permite”, a transmis agenţia ADD într-un comunicat, citat de ynetnews.com.
 
Godot va juca în continuarea filmului „Wonder Woman”, care ar urma să fie lansat în decembrie 2019.
 
În luna octombrie, Kan 11 - televiziunea publică - va anunţa oraşul ce va găzdui concursul de anul viitor.
În finalul concursului de la Lisabona, câştigătoarea a afirmat „Ne vedem la Ierusalim!”, stârnind un val de controverse: mulţi dintre utilizatori au fost de acord că artista a trădat mesajul de acceptare şi diversitate, prin discursului său „în acord cu propaganda israeliană“
 
„Sunt atât de fericită. Vă mulţumesc că aţi ales diferit, că acceptaţi diferenţele dintre noi, că sărbătoriţi diversitatea. Îmi iubesc ţara. Data viitoare la Ierusalim!“, a fost discursul câştogătoarei. 
 
 
Citeşte şi:
 
citeste totul despre: