Cerbul de Aur 2019: ce piese româneşti şi-au ales finaliştii concursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finaliştii concursului internaţional de interpretare şi-au ales piesele din repertoriul românesc pe care le vor cânta pe scena Festivalului „Cerbul de Aur“, ediţia 2019.

Continuând o tradiţie de jumătate de secol, cei 12 finalişti ai Festivalului „Cerbul de Aur“, ediţia cu numărul 19, vor interpreta şi o melodie autohtonă pe scena concursului. 

Vor fi abordări inedite, Tamara, Ralfs Eilans, Veronica Liberati, Florin Răduţă, Anna Odobescu, Alfie Arcuri, Renate, Cynthia Verazie, Eliza G, Syuzanna Melqonyan, Monika Marija şi Sara de Blue încercând să impresioneze juriul cu o piesă din repertoriul propriu, dar şi cu cea din repertoriul românesc, pregătită special pentru concursul din Piaţa Sfatului. 

Anul acesta, interpreţi din zece ţări vor interpreta muzica românească pe acordurile pieselor interpretate de Smiley, Voltaj, Delia, Loredana, Andra, Laura Stoica, Doina Badea, MIHAI, Feli şi Mihail:

  • Tamara, Georgia – „De la capăt“ (Voltaj)
  • Ralfs Eilands, Letonia – „Apa“ (Loredana)
  • Veronica Liberati, Italia – „Bună seara, iubite“ (Loredana)
  • Florin Răduţă, România – „Dragostea rămâne“ (Andra)
  • Anna Odobescu, Rep.Moldova – „Un actor grăbit“ (Laura Stoica)
  • Alfie Arcuri, Australia – „Acasă“ (Smiley)
  • Renate, România – „Ploaia şi noi“ (Doina Badea)
  • Cynthia Verazie, Cipru – „Cât de frumoasă eşti“ (M I H A I)
  • Eliza G, Italia – „Creioane colorate“ (Feli)
  • Syuzanna Melqonyan, Armenia – „Pe aripi de vânt“ (Delia)
  • Monika Marija, Lituania – „Mă ucide ea“ (Mihail)
  • Sara de Blue, Austria – „Ce are ea“ (Delia)

Tinerii artişti vor fi acompaniaţi de Big Band-ul Radio România şi Orchestra Operei din Braşov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor.  

Anul acesta, concurenţii au şansa de a câştiga Marele Trofeu al Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur“, cele trei premii de pe podium şi unul dintre premiile speciale, în valoare totală de peste 55 de mii de euro.

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce numeroşi artişti pe scena din Piaţa Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.  

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.    

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română. Toate informaţiile sunt disponibile pe site-ul oficial cerbuldeaur.ro

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Ediţia din 2018 a festivalului Cerbul de Aur a fost câştigată de Inis Neziri din Albania şi a adus pe scena din Piaţa Sfatului nume internaţionale precum Nicole Scherzinger, James Blunt şi Amy Macdonald, dar şi artişti români, între care Delia, Loredana, Andra şi Carla's Dreams. Evenimentul nu a fost lipsit de controverse, iar Televiziunea Română a fost aspru criticată pentru onorariile fabuloase oferite artiştilor. Potrivit informaţiilor obţinute de presă, TVR a dat nu mai puţin de un milion de euro pentru concertele de la Cerbul de Aur.  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite