N-o să mă apuc să povestesc filmul. Ca orice film poliţist, el nu se povesteşte celor care nu l-au văzut. Mă opresc însă asupra adevăratei esenţe a acestui film, trecută cu vederea – bag seamă – de comentatori. Operaţiunea e asumată de Special Activities Division (SAD) a CIA, Divizia de Operaţiuni sub Acoperire, fosta Divizie Planuri, zisă şi „de operaţiuni murdare“.

Şeful operaţiunii, care cuprinde şi acţiuni în forţă, realizate de trupe speciale ale Agenţiei, e Matt Graver, ofiţer sub acoperire.

Personajul fascinant al filmului e Alejandro Gillick, în interpretarea magistrală a lui Benicio del Toro. Nu e prea clar dacă Alejandro e agent angajat sau doar colaborator temporar al CIA. Filmul ne spune doar că soţia i-a fost decapitată de Fausto Alarcon, iar fiica, aruncată în acid clorhidric şi că a lucrat pentru cartelul Medelin.

Operaţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în Arizona, pe teritoriul SUA. Desfăşurată şi pe teritoriul SUA, operaţiunea CIA încalcă flagrant legea, care interzice Agenţiei să activeze pe teritoriul naţional. Pentru a da o aparentă legalitate, CIA are nevoie de prezenţa în Team a unor agenţi FBI. Se optează pentru Kate Macer şi Reggie Wayne.

Comentatorii au văzut în această peliculă istorisirea magistrală a unei operaţiuni CIA sub acoperire. Eu însă cred că esenţa filmului e alta: relevarea conflictului dintre o agentă FBI legalistă şi o CIA fără scrupule când vine vorba de realizarea unui scop de interes naţional. Teamul CIA ştie că cei doi de la FBI participă la operaţiune de ochii lumii. Pe parcursul operaţiunii, dispreţul celor din Team faţă de Kate Macer îmbracă forme de-a dreptul jignitoare. Nici ea, nici partenerul nu sunt informaţi despre ce se întâmplă. În descinderile pe teren sunt luaţi în silă, doar pentru că e nevoie de ei din punct de vedere al semnăturii.

Operaţiunea încalcă legea în multe  momente: de la desfăşurarea pe teritoriul SUA până la răpirea unui cetăţean străin. În mai multe rânduri, Kate legalista, o agentă drăguţă, intervine pentru a semnala că se încalcă legea. În filmele de duzină, mai ales cele poliţiste, împărţirea în alb şi negru e indiscutabilă. „Sicario“ evită această capcană în chip strălucit. Spectatorul trece de la început de partea CIA în această operaţiune. Lordul drogurilor e înfăţişat ca un Monstru. El aduce droguri în SUA, printr-un tunel şi, în chip inutil, asasinează oameni cu duzina. Spectatorului îi e limpede că legea e neputincioasă în faţa acestui Călău. Alarcon e primejdios pentru securitatea SUA şi prin coruperea ofiţerilor de poliţie americani din Arizona. Teamul CIA se confruntă cu un adversar periculos, ai cărui killeri n-au scrupule.

Toate aceste date fac penibile invocările legii de către agenta FBI. Pelicula are grijă să surprindă intervenţiile lui Kate ca ridicole în multe împrejurări. Convoiul cu unul dintre mafioţi, răpit din Mexic pentru a fi adus în SUA, e blocat într-un ambuteiaj la intrarea în SUA, eveniment neprevăzut. Prin staţie, cei din maşină sunt avertizaţi că oamenii cartelului vor încerca să-l salveze pe răpit. Ofiţerii CIA ies la timp din maşină şi-i împuşcă pe eventualii atacatori. Spectatorul şi-a dat seama că, fără această reacţie promptă, americanii ar fi fost trimişi pe Lumea Ailaltă.

Kate Macer protestează c-au fost ucişi civili de către militarii americani. Nu e prea greu de priceput reacţia spectatorului la intervenţia ei. Cu toate acestea, Kate nu e caricaturizată. E un personaj simpatic, fixat în legalismul de tip FBI. Astfel portretizată, Kate e menită a întruchipa, într-o manieră convingătoare, respectarea legii de către toate instituţile americane, inclusiv de către CIA.

Finalul surprinde dialogul dintre Alejandro şi Kate. Ofiţerul CIA a venit la ea în garsonieră (îi salvase viaţa într-un moment, şi Kate ar fi trebuti să-i arate recunoştinţă) pentru a-i cere să semneze o hârtie prin care operaţiunea era declarată ca desfăşurată cu respectarea legii.

Kate, legalistă, refuză.

Alejandro îi pune pistolul sub bărbie avertizând-o că, dacă nu semnează, se va „sinucide“.

După ce Kate semnează, Alejandro o sfătuieşte protector să se mute într-un oraş liniştit, unde legea poate fi respectată. Aici, zice el, e Oraşul lupilor. Dacă respecţi legea, te mănâncă lupii.

Alejandro pleacă şi, în timp ce se depărtează prin curte, Kate se năpusteşte la balcon ca să-l împuşte. Alejandro se opreşte şi o înfruntă cu privirea.

Kate nu-l împuşcă.

S-a convins şi ea că operaţiunea nu putea respecta Legea?

N-are importanţă.

Importanţă are că „Sicario“ e unul dintre filmele în care CIA încalcă legea fără ca în final agenţii care au încălcat-o să plătească.

Numai că de data asta operaţiunea are deplină justificare în ochii spectatorilor. Sunt momente cînd respectarea legii riscă să mărească un pericol pentru americani. Ce-i mai important?

Să dispară Pericolul  sau să fie respectată Legea?

Dilema nu e nouă în istoria CIA.

Ori de câte ori a fost criticată de legalişti, CIA a replicat dând exemplul (ipotetic) cu Hitler. Dacă cineva l-ar fi ucis pe Hitler înainte ca acesta să pună mâna pe putere, ce-ar fi contat:

Încălcarea legii sau salvarea omenirii de la apocalipsa fascistă?

„Sicario“ răspunde acestei întrebări de pe poziţiile CIA: dacă un pericol nu poate fi înlăturat decât prin încălcarea legii, atunci legea poate fi încălcată. Legaliştii vor răspunde că legea e lege, fără nuanţe. Că o dată permisă încălcarea ei în numele interesului naţional, legea poate fi încălcată mai apoi şi în numele interesului personal.

Iată o dilemă din care – recunosc – eu nu pot ieşi!