Premiile Oscar 2021: Lista completă a câştigătorilor. Cel mai bun film şi cei mai buni actori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
premii oscar foto oscars.org

Cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Oscar, la care pentru prima dată un film românesc şi o co-producţie cu participare românească sunt nominalizate, a debutat la Los Angeles şi încheie sezonul premiilor în cinematografie, unul inedit, în care toate ceremoniile majore au avut loc în format virtual.

Academia americană de film (AMPAS) a instalat la Londra şi Paris centre pentru nominalizaţii care nu au putut ajunge în Statele Unite, iar unii dintre cei implicaţi în gală, prezentatori şi nominalizaţi, au fost prezenţi prin transmisiuni prin satelit.

Producătorii ceremoniei au fost Jesse Collins, Stacey Sher şi Steven Soderbergh, iar ei au organizat o ceremonie ca un film şi 100% sigură în contextul sanitar.

UPDATE - Lista nominalizărilor şi a câştigătorilor celei de-a 93-a ediţii a galei premiilor Oscar:

Cel mai bun film: “Nomadland” - câştigător, “The Father”, “Judas and the Black Messiah”, “Mank”, “Minari”, “Promising Young Woman”, “Sound of Metal”, “The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao (“Nomadland”) - câştigătoare, Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”)

Cea mai bună actriţăFrances McDormand (“Nomadland”) - câştigătoare, Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States v. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor: Anthony Hopkins (“The Father”) - câştigător, Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Gary Oldman (“Mank”), Steven Yeun (“Minari”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Youn Yuh-jung (“Minari”) - câştigătoare, Maria Bakalova (”Borat Subsequent Moviefilm”), Glenn Close (”Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Amanda Seyfried (“Mank”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”) - câştigător, Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Leslie Odom Jr. (“One Night in Miami”), Paul Raci (“Sound of Metal”), Lakeith Stanfield (“Judas and the Black Messiah”)

Cel mai bun scenariu original: “Promising Young Woman” - Emerald Fennell - câştigător, “Judas and the Black Messiah” - Will Berson, Shaka King, Keith Lucas, Kenneth Lucas, “Minari” - Lee Isaac Chung, “Sound of Metal” - Abraham Marder, Darius Marder, Derek Cianfrance, “The Trial of the Chicago 7” - Aaron Sorkin

Cel mai bun scenariu adaptat: “The Father” - Christopher Hampton, Florian Zeller - câştigător; “Borat Subsequent Moviefilm” - Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica Rivinoja, Dan Swimer; “Nomadland” - Chloé Zhao, “One Night in Miami” - Kemp Powers; “The White Tiger” - Ramin Bahrani

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca) - câştigător, “Better Days” (Hong Kong), “colectiv” (România), “The Man Who Sold His Skin” (Tunisia), “Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Soul” (Pixar) - câştigător, “Onward” (Pixar), “Over the Moon” (Netflix), “Shaun the Sheep Movie: Farmageddon” (Netflix), “Wolfwalkers” (Apple TV Plus/GKIDS)

Cel mai bun lungmetraj documentar: “My Octopus Teacher” - câştigător, “colectiv”, “Crip Camp”, “The Mole Agent”, “Time”

Cea mai bună imagine: “Mank”, Erik Messerschmidt - câştigător; “Judas and the Black Messiah”, Sean Bobbitt; “News of the World”, Dariusz Wolski; “Nomadland”, Joshua James Richards; “The Trial of the Chicago 7”, Phedon Papamichael

Cel mai bun montaj: “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen - câştigător; “The Father”, Yorgos Lamprinos; “Nomadland”, Chloé Zhao; “Promising Young Woman”, Frédéric Thoraval; “The Trial of the Chicago 7”, Alan Baumgarten

Cel mai bun sunet: “Sound of Metal” - câştigător, ”Greyhound”, “Mank”, “News of the World”, “Soul”

Cele mai bune efecte vizuale: “Tenet” - câştigător, “Love and Monsters”, “The Midnight Sky”, “Mulan”, “The One and Only Ivan”

Machiaj şi coafură: “Ma Rainey’s Black Bottom” - câştigător, “Emma”, “Hillbilly Elegy”, “Mank”, “Pinocchio”

Cele mai bune costume: “Ma Rainey’s Black Bottom” (Ann Roth) - câştigător, “Emma”, “Mank”, “Mulan”, “Pinocchio”

Cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”, interpretat de H.E.R.) - câştigător, “Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7”), “Húsavík” (“Eurovision Song Contest”), “Io Si (Seen)” (“The Life Ahead”), “Speak Now” (“One Night in Miami”)

Cea mai bună coloană sonoră: “Soul” - Trent Reznor, Atticus Ross & Jon Batiste - câştigător, “Mank” - Trent Reznor & Atticus Ross, “Da 5 Bloods” - Terence Blanchard, “Minari” - Emile Mosseri, “News of the World” - James Newton Howard

Design de producţie: “Mank” - câştigător, “The Father”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “News of the World”, “Tenet”

Cel mai bun scurtmetraj live-action: “Two Distant Strangers” - câştigător, “Feeling Through”, “The Letter Room”, “The Present”, “White Eye”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “If Anything Happens I Love You” (Netflix) - câştigător, “Burrow” (Disney Plus/Pixar), “Genius Loci” (Kazak Productions), “Opera” (Beasts & Natives Alike), “Yes-People” (CAOZ hf. Hólamói)

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Colette” - câştigător, “A Concerto Is a Conversation”, “Do Not Split”, “Hunger Ward”, “A Love Song for Latasha”.

Ştirea iniţială:

Gala s-a încheiat. 

Update 06.15: Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal este: Anthony Hopkins (The Father). Actorul nu a fost prezent la gală.  

Update 06.11: Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand (Nomadland). 

Update 06.03: Premiul Oscar pentru cel mai bun film: Nomadland. 

Update 05.38: Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”).

Update 05.32: Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră: “Soul” - Trent Reznor, Atticus Ross, & Jon Batiste. 

Update: Premiul Oscar pentru cel mai bun design de producţie: “Mank”. 

Update: Premiul Oscar pentru cea mai bună regie de imagine: “Mank”, Erik Messerschmidt;

Update 04.55: Premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn (″⁣Minari″⁣). Trofeul a fost prezentat de Brad Pitt. 

Update 04.51: Premiul Oscar pentru efecte speciale: "Tenet". 

Update 04.42: Premiul Oscar pentru Cel mai bun documentar: “My Octopus Teacher”. 

"Colectiv" nu a luat niciunul dintre cele două premii Oscar la care era nominalizat.

Update 04.25: Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Soul" (Pixar).

Update: Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “If Anything Happens I Love You” (Netflix) - Will McCormack şi Michael Govier.

Update: Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de acţiune: “Two Distant Strangers” - Travon Free şi Martin Desmond Roe 

Update 04.09: Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj de sunet: “Sound of Metal” - Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos Cortés, Carolina Santana

Update 04.00: Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor: Chloe Zhao (“Nomadland”). 

Update 03.45: Premiul Oscar pentru cele mai bune costume: Anne Roth ("Ma Rainey’s Black Bottom").

Update 03:42: Premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj si coafuri: “Ma Rainey’s Black Bottom” - Sergio Lppez-Rivera, Mia Neal şi Jamika Wilson.

Update: Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (″⁣Judas and the Black Messiah″⁣).

Update 03:23: Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internaţionalAnother Round (Danemarca). 

"Este mai mult decât mi-aş fi imaginat vreodată, deşi mereu mi-am imaginat asta. Este un film despre cum să dai drumul controlului în viaţă şi îi mulţumesc soţiei mele că a fost îngerul care m-a călăuzit în această perioadă dificilă. Am vrut să facem un film care să sărbătorească viaţa. Şi înainte de filmări s-a întâmplat imposibilul. Un om care era pe autostradă a intrat într-o persoană dragă mie, care a murit. Cu două luni înainte fusese în Africa şi îmi scrisese o scrisoare plină de iubire şi speranţă. Ea a crezut cu tărie în acest film. Şi vreau să spun că Aida tu eşti parte din acest miracol şi acest premiu este pentru tine”, a declarat regizorul Thomas Vinterberg. 

oscar 2021 captura video

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat merge la: “The Father” - Christopher Hampton, Florian Zeller;

„A fost primul meu film de lung metraj şi l-am avut actor pe Anthony Hopkins. Câteodată noi ne închidem singuri uşa, dar mă bucur că Anthony a spus da şi a dat totul pentru filmul acesta”, a declarat Florian Zeller, într-un discurs online, de la Paris.

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original: “Promising Young Woman” - Emerald Fennell

„Mi-au zis să îmi scriu un discurs şi nu am făcut ata, petnru că nu am crezut niciodată că se va întâmpla să câştig”, a declarat Fennell, adăugând că statueta este „atât de grea şi atât de rece”. „Acest film a fost făcut de nişte oameni extraordinari, în 23 de zile, şi sunt încântată de toată lumea cu care am lucrat”, a mai spus Fennell.

Update 03.00 - A început a 93-a Gală a premiilor Oscar. 

Gala din acest an a Premiilor Oscar va fi accesibilă fanilor din România, în dimineaţa zilei de 26 aprilie 2021, de la ora 03.00.

Documentarul românesc „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a devenit primul film românesc nominalizat la premiile OscarO coproducţie România-Luxemburg, „Colectiv” este o poveste captivantă ce prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti, după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

Academia americană de film (AMPAS) a instalat la Londra şi Paris centre pentru nominalizaţii care nu au putut ajunge în Statele Unite, iar unii dintre cei implicaţi în gală, prezentatori şi nominalizaţi, vor fi prezenţi prin transmisiuni prin satelit.

Producătorii ceremoniei sunt Jesse Collins, Stacey Sher şi Steven Soderbergh, iar ei au organizat o ceremonie ca un film şi 100% sigură în contextul sanitar.

Cei 10.000 de membri ai AMPAS, prefesionişti din industrie americani şi străini, au ales câştigătorii după ce nominalizaţii au fost desemnaţi de reprezentanţii a 17 bresle din Academie.

Ediţia de anul acesta este a patra din istoria evenimentului care are loc fără un prezentator principal.

Premiile vor fi anunţate, între alţii, de Angela Bassett (actriţă nominalizată la Oscar pentru ”What’s Love Got to Do With It”), Halle Berry (actriţă premiată pentru ”Monster’s Ball”), Bong Joon Ho (regizor premiat pentru ”Parasite”), Don Cheadle (actor nominalizat pentru ”Hotel Rwanda”), Bryan Cranston (actor nominalizat pentru ”Trumbo”), Laura Dern (actriţă premiată pentru ”Marriage Story”), Harrison Ford (actor nominalizat pentru ”Witness”), Regina King (actriţă premiată pentru ”If Beale Street Could Talk”), Marlee Matlin (actriţă premiată pentru ”Children of a Lesser God”), Rita Moreno (actriţă premiată pentru ”West Side Story”), Joaquin Phoenix (actor premiat pentru ”Joker”), Brad Pitt (actor premiat pentru ”Once Upon a Time in…Hollywood”), Reese Witherspoon (actriţă premiată pentru ”Walk the Line”) şi Zendaya (protagonista ”Malcolm & Marie”).

Evenimentul are loc la Union Station, gară din Los Angeles unde a fost amenajat un spaţiu special, dar şi la Dolby Theatre din Hollywood.

Gala Oscar 2021 are estetica unui film, este transmisă în 24 de cadre pe secundă şi cu un format panoramic, fiind folosite încadrări similare unei filmări şi nu unui program de televiziune, şi, potrivit producătorilor, vor fi ”trei ore de divertisment” bazate pe ”optimism” şi ”onestitate”.

Pentru că ceremonia este tratată ca o producţie de film, celor care apar în faţa camerelor nu le este cerut să poarte mască. Toţi participanţii au fost testaţi pentru Covid-19 de mai multe ori înaintea galei.

Covorul roşu a fost anul acesta ”mult redus” şi organizatorii au decis ca publicul să fie format din maxim 170 de persoane. În avanpremiera ceremoniei, au fost interpretate toate piesele nominalizate la categoria ”cel mai bun cântec original”.

Oscar 2021. Cel mai bun film. Nominalizări:

 

- „The Father”

- „Judas and the Black Messiah”

- „Mank”

- „Minari”

- „Nomadland”

- „Promising Young Woman”

- „Sound of Metal”

- „The Trial of Chicago 7”

Oscar 2021. Cel mai bun regizor. Nominalizări:

- Chloe Zhao („Nomadland”)

- David Fincher („Mank”)

- Lee Isaac Chung („Minari”)

- Emerald Fennell („Promising Young Woman”)

- Thomas Vinterberg („Another Round”)

Oscar 2021. Cel mai bun actor în rol principal. Nominalizări:

- Riz Ahmed („Sound of Metal”)

- Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”)

- Anthony Hopkins („The Father”)

- Gary Oldman („Mank”)

- Steven Yeun („Minari”)

Oscar 2021. Cea mai bună actriţă în rol principal. Nominalizări:

-Viola Davis („Ma Rainey’s Black Bottom”)

-Andra Day („The United States v. Billie Holiday”)

- Vanessa Kirby („Pieces of a Woman”)

- Frances McDormand („Nomadland”)

- Carey Mulligan („Promising Young Woman”)

Oscar 2021. Cel mai bun actor în rol secundar. Nominalizări:

-Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

-Sacha Baron Cohen („The Trial of the Chicago 7″)

-Leslie Odom Jr. („One Night in Miami”)

-Paul Raci („Sound of Metal”)

-LaKeith Stanfield („Judas and the Black Messiah”)

Oscar 2021. Cea mai bună actriţă în rol secundar. Nominalizări:

-Olivia Colman („The Father”)

-Amanda Seyfried („Mank”)

-Glenn Close („Hillbilly Elegy”)

-Yuh-Jung Youn („Minari”),

-Maria Bakalova („Borat Subsequent Moviefilm”)

Oscar 2021. Cel mai bun lungmetraj internaţional. Nominalizări:

-„Colectiv” (România),

-„Another Round” (Denmarca),

-„Better Days” (Hong Kong),

-„The Man Who Sold His Skin” (Tunisia),

-„Qu Vadis, Aida?’ (Bosnia şi Herzegovina)

Oscar 2021. Cel mai bun lungmetraj de animaţie. Nominalizări:

-„Onward”

-„Over the Moon”

 -„A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon”

 -„Soul”

-„Wolfwalkers”

Oscar 2021. Cea mai bună scenografie. Nominalizări:

-„The Father”

-„Ma Rainey’s Black Bottom

-„Mank”

„-News of the World”

-„Tenet”

Oscar 2021. Cel mai bun scenariu adaptat. Nominalizări:

-„Borat Subsequent MovieFilm”

-„The Father”

-„Nomadland”

-„One Night in Miami”

-„The White Tiger”

Oscar 2021. Cel mai bun scenariu original. Nominalizări:

-„Judas and the Black Messiah”

-„Minari”

-„Promising Young Woman”

-„Sound of Metal”

-„TheTrial of the Chicago 7”

Oscar 2021. Cea mai bună imagine. Nominalizări:

-Sean Bobbitt (“Judas and the Black Messiah”)

-Erik Messerschmidt (“Mank”),

-Dariusz Wolski (“News of the World”)

-Joshua James Richards (“Nomadland”)

-Phedon Papamichael (“The Trial of the Chicago 7”)

Oscar 2021. Cel mai bun montaj. Nominalizări:

-“The Father”

-“Nomadland”

- “Promising Young Woman”

-“Sound of Metal”

- “The Trial of the Chicago 7”

Oscar 2021. Cea mai bună coloană sonoră. Nominalizări:

 “Da 5 Bloods”

 -„Mank”

 -„Minari”

-„News of the World”

 -„Soul”

Oscar 2021. Cel mai bun cântec. Nominalizări:

-„Fight For You” (“Judas and the Black Messiah”),

-„Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7″),

-„Husavik” (“Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga”),

-„lo Sě (Seen)” (“The Life Ahead/ La Vita Davanti a Se”),

-„Speak Now” (“One Night in Miami...”)

Oscar 2021. Cel mai bun sunet. Nominalizări:

-„Greyhound”

-„Mank”

-„News of the World”,

-„Soul”

-„Sound of Metal”

Oscar 2021. Cele mai bune efecte vizuale. Nominalizări:

“Love and Monsters”

 -„The Midnight Sky”

 -„Mulan”

 -„The One and Only Ivan”

 -„Tenet”

Oscar 2021. Cel mai bun machiaj / cea mai bună coafură. Nominalizări:

-„Emma”,

-„Hillbilly Elegy”,  

-„Ma Rainey’s Black Bottom”,

-„Mank”

-„Pinocchio”

Oscar 2021. Cele mai bune costume. Nominalizări:

“Emma”

-„Ma Rainey’s Blackbottom”

-„Mank”

-„Mulan”

“Pinocchio”

Oscar 2021. Cel mai bun scurtmetraj animat. Nominalizări:

-„Burrow”

-„Genius Loci”

- „If Anything Happens I Love You”

-„Opera”

-„Yes-People”

Oscar 2021. Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune. Nominalizări

-„Feeling Through”

-„The Letter Room”

-„The Present”

-„Two Distant Strangers”

-„White Eye”

Oscar 2021. Cel mai bun lungmetraj documentar. Nominalizări:

- „Colectiv”

-„Crip Camp”

-„The Mole Agent”

-„My Octopus Teacher”

-„Time”

Oscar 2021. Cel mai bun scurtmetraj documentar. Nominalizări:

-„Colette”

-„A Concerto Is a Conversation”

-„Do Not Split”

-„Hunger Ward”

-„A Love Song For Latasha”.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite