Kim Cattrall le dă replica celor care au scos-o vinovată pentru anularea filmului „Sex and the City 3“. Ce spune actriţa despre Sarah Jessica Parker

Kim Cattrall le dă replica celor care au scos-o vinovată pentru anularea filmului „Sex and the City 3“. Ce spune actriţa despre Sarah Jessica Parker

Kim Cattrall spune că nu are o relaţie apropiată cu colegele ei din seria „Sex and the city“

Actriţa Kim Cattrall a răspuns acuzaţiilor potrivit cărora filmul „Sex and the city 3“ a fost anulat cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor din cauza cererilor sale exagerate şi a criticat-o pe colega sa Sarah Jessica Parker pentru că a făcut-o să pară „o divă pretenţioasă“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kim Catrall, cunoscută pentru rolul Samantha din „Totul despre sex/Sex and the city“, a înregistrat un interviu pentru emisiunea lui Piers Morgan, „Life Stories“, de la ITV, iar unul dintre spectatorii aflaţi în sală a dezvăluit pentru Daily Mail că actriţa a negat faptul că se face vinovată pentru anularea producţiei filmului „Sex and the City 3“.
 
Săptămâna trecută, mai multe surse implicate în producţia filmului au dezvăluit pentru Daily Mail că actriţa Kim Catrall le-a pus celor de la Warner Bros condiţia să-i producă şi alte filme pe care ea le are în dezvoltare, dacă vor să semneze pentru al treilea film „Sex and The City“. Studioul ar fi refuzat să îndeplinească cerinţa actriţei şi a fost nevoit să anuleze producţia, fiind de părere că nu ar fi corect faţă de fani să facă un film cu doar trei dintre cele patru personaje principale. Sarah Jessica Parker, cea mai cunoscută dintre protagoniste, a confirmat şi ea faptul că filmul nu se va mai face, declarându-se „dezamagită“.
 
Kim Cattrall a vorbit în cadrul emisiunii lui Piers Morgan despre acuzaţiile care i-au fost aduse recent în legătură cu anularea producţiei „Sex and the city 3“ FOTO Daily Mail
 

Kim Cattrall, despre intervenţia actriţei Sarah Jessica Parker

Intervenţia colegei sale nu i-a picat deloc bine lui Catrall, care afirmă că a refuzat proiectul „Sex and the City 3“ încă de anul trecut şi că nu a sugerat niciodată că ar mai relua personajul care a făcut-o celebra în urmă cu 20 de ani.
 
„În acest moment, mi se pare incredibil să am parte de orice tip de publicitate negativă în legătură cu ceva pentru care am spus «nu» timp de aproape un an şi pentru care sunt numită pretenţioasă sau divă“, spune Cattrall.
 
„Iar pentru asta îi trag la răspundere pe cei din «Sex and the city» şi în special pe Sarah Jessica Parker despre care cred că ar fi putut fi mai delicată. Nu ştiu care e problema ei, n-am ştiut niciodată.“
 
Sarah Jessica Parker (Carrie Bradshaw) şi Kim Cattral (Samantha Jones) în „Sex and the city“
 

A spus de la început că nu vrea să reia rolul din „Sex and the City“: „Este un capitol încheiat în viaţa mea“

Actriţa a ţinut să contracareze şi acuzaţiile în privinţa cerinţelor sale pentru Warner Bros.: „Nu am cerut niciodată vreun ban, nu am pretins niciodată vreun proiect, iar să fiu privită ca o divă mi se pare absolut ridicol“.
 
Cattrall a insistat asupra faptului că ideea unui al treilea film nu s-a aflat niciodată printre planurile ei de viitor: „Îmi amintesc clar că am luat această decizie şi în luna decembrie a anului trecut am primit un telefon în legătură cu asta, iar răspunsul meu a fost simplu: «mulţumesc, dar nu, sunt bine aşa»“.
 
Actriţa a povestit cum această scenă s-a repetat şi ulterior, producătorii devenind insistenţi şi încercând să o convingă, deşi răspunsul ei a fost mereu unul negativ.
 
„Nu este vorba despre mai mulţi bani, nu este vorba de mai multe scene. Este un set diferit de circumstanţe pentru mine. Este un capitol din viaţa mea pe care îl închei pentru a începe altul şi faptul că viitorul este în mâinile mele mă face să mă simt foarte puternică. Este dreptul meu, este ceea ce, în mod ironic, promovează această serie - «Sex and the City»“, i-a mai mărturisit Cattrall lui Piers Morgan.
 
 
 
 
Cynthia Nixon, Kristin Davis, Sarah Jessica Parker şi Kim Cattrall, îndrăgitele protagoniste din „Totul despre sex“
 

Kim Cattrall despre relaţia cu colegele sale: „Singurul nostru punct era această serie şi acum s-a terminat“

Actriţa a mai spus că nici măcar nu colaborează cu o companie de producţie cu care să lucreze pentru alte proiecte.  
 
„Singurul proiect pe care mi-am dorit să-l fac ca producător a fost «Sensitive Skin» şi l-am făcut şi a fost nominalizat la Emmy, mi-a plăcut enorm şi am învăţat multe din această experienţă. Nu am alte proiecte.“
 
Cattrall a mai mărturisit că nu este prea apropiată de cele trei colege ale sale, subliniind diferenţa de vârstă şi stilulurile de viaţă diferite: „Ele toate au copii, iar eu sunt cu zece ani mai în vârstă şi de când s-a terminat seria eu mi-am petrecut cea mai mare parte din timp în afara New York-ului şi nu le-am mai văzut. Singurul nostru punct comun era această serie şi acum s-a terminat“.
 
„Am trecut mai departe, despre asta este vorba la cei 60 de ani ai mei – iau decizii pentru mine, nu pentru cariera mea. Iar asta mă face să mă simt fantastic“, a concluzionat Kim Cattrall.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: