INTERVIU EXCLUSIV Martin Scorsese: „De Niro e singurul om care ştie de unde vin, care cunoaşte sensul vieţii“

INTERVIU EXCLUSIV Martin Scorsese: „De Niro e singurul om care ştie de unde vin, care cunoaşte sensul vieţii“

Martin Scorsese, tăticul filmelor cu gangsteri FOTO Guliver/Getty Images

La 77 de ani, Martin Scorsese este pe culmile gloriei, copleşit de cele mai măgulitoare cronici din cariera sa, graţie dramei „The Irishman“. Într-un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“, regizorul a vorbit despre travaliul de zece ani prin care a trecut pentru a realiza această capodoperă, despre viaţă şi moarte, prietenie, singurătate şi, în general, despre ce înseamnă să fii un om bun într-o lume strâmbă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o dimineaţă de octombrie londoneză, într-un hotel cu vedere spre Piaţa Trafalgar, zece jurnalişti anonimi au stat la masă cu unul dintre cei mai apreciaţi regizori din lume. Noi, timoraţi, el – aflat într-o misiune cât se poate de banală, să-şi termine sandvişul.
 
Din cauza filmelor brutale pe care le-a făcut de-a lungul celor 50 de ani de carieră, la prima vedere, Scorsese lasă impresia unui om dificil, ba chiar lipsit de simţul umorului. Cât se poate de greşit! Am avut o discuţie relaxată, în care a glumit, a râs şi s-a emoţionat povestind despre cărţile şi filmele care i-au marcat existenţa. A făcut pauze lungi gândindu-se la lucrurile cu adevărat importante din viaţă, a vorbit cu recunoştinţă despre prietenia pe care o are cu Robert De Niro – „singurul om care ştie de unde vine“ – şi a oferit, fără falsă modestie, detalii despre noul său film.

„The Irishman“, care poate fi văzut pe Netflix, este considerat cel mai bun film al lui Scorsese, unul pe care nici măcar el nu credea că va mai apuca să-l facă în această viaţă.

„Ultimul film pe care l-am făcut cu De Niro a fost «Casino», în 1996, iar pe măsură ce anii treceau am încercat să lucrăm din nou împreună la diverse proiecte, dar ne-am tot ratat unul pe celălalt. A fost o răscruce de drumuri“, a povestit Scorsese. Anii s-au adunat în două decenii, iar perspectiva unei reuniuni părea din ce în ce mai puţin probabilă. „Într-un final, ne-am decis, am simţit în urmă cu vreo zece ani, când amândoi ne apropiam de 70 de ani, că trebuie să mai facem un ultim film împreună. Ne-am uitat unul în ochii celuilalt şi ne-am spus: «Hai să vorbim pe bune de data asta, hai să găsim ceva cu adevărat special la care să putem lucra din nou împreun㻓.
 
Iniţial, au vrut să facă un film bazat pe thriller-ul lui Don Winslow „The Winter of Frankie Machine“, însă, chiar dacă pare greu de crezut, Scorsese s-a simţit depăşit de poveste: „Era un proiect interesant, dar aparţinea unui anumit gen şi nu ştiam ce aş putea face cu De Niro. Pur şi simplu nu puteam să le suprapun. Mi se părea ceva foarte greu pentru mine şi, dacă e să fiu complet sincer, poate că nici nu mai am entuziasmul necesar pentru astfel de lucruri. Apoi nu mai există nici timp – eşti prea bătrân, simţi că nu mai ai mult timp la dispoziţie“.
 
„ACOLO E AUR!“
 
În acel moment, De Niro lucra la „The Good Shepard“, iar scenaristul Eric Roth îi dăduse să citească „I Heard You Paint Houses“, cartea lui Charles Brandt. „Într-o zi, Bob (n.r. – porecla lui Robert De Niro) a început să-mi povestească despre acest personaj din carte, Frank Sheeran. Am văzut că era atât de ataşat emoţional de personajele din carte încât abia putea descrie acţiunea, abia putea vorbi. Şi atunci am ştiut, am simţit că acolo e ceva real. Acolo era aur! Am vrut să citesc cartea şi să văd ce a văzut el, sperând că voi descoperi ceva în care merită să ne investim puţinul timp rămas la vârsta noastră“. Şi, într-adevăr, a găsit o întreagă mină de aur în carte. Toate elementele unui film clasic marca Scorsese: acţiunea într-o perioadă în care mafia era în floare, portrete bogate ale protagoniştilor, o poveste despre viaţă şi prietenie, dar şi despre consecinţele de nevindecat ale trădării.
 
„Noi eram deja în discuţii cu Paramount pentru «Frankie Machine» şi ne-au sunat să ne spună că ne dau undă verde, iar noi le-am spus despre această carte. «Nu înţelegem, ce vreţi de fapt?» «Ne-am dori să angajăm pe cineva care să ne scrie un scenariu.» «Staţi să înţelegem, noi vă dăm undă verde pentru un film şi voi vreţi să începeţi să lucraţi la altul?» «Da, asta vrem.» (Râde zgomotos) Pur şi simplu nu mă puteam aduna pentru a începe să lucrez la celălalt film“, a mărturisit Scorsese.
 
Robert De Niro şi Martin Scorsese, în sfârşit împreună din nou FOTO Netflix 
 
El a povestit că scrierea scenariului a durat câteva luni, însă la final studiourile Paramount nu au mai fost interesate de proiect, în mare parte din cauza costurilor uriaşe şi a dificultăţilor tehnice, având în vedere că acţiunea se desfăşoară de-a lungul a şase decenii, iar actorii au toţi peste 70 de ani. „Filmul are foarte multe flashback-uri. Exista varianta să folosim actori tineri. Dar nu am putut, aşa că mi-a venit ideea să-i întineresc pe ei cu ajutorul tehnologiei. Care e rostul să folosesc actori mai tineri? Ar fi trebuit să le explic totul – cine este Billy Eckstine (n.r. – cântăreţ de jazz din anii ’40-’50), cine este Jo Stafford (n.r. – cântăreaţă celebră începând cu anii ’30), Patti Page (n.r. – cântăreaţă în anii ’50), Ella Fitzgerald (n.r. – cântăreaţă de jazz din anii ’30). Apoi ajungi la rock’n’roll (râde)“.

O PRIETENIE NĂSCUTĂ ÎN LITTLE ITALY

Şi mai e ceva. Este vorba despre New York, despre Little Italy, cartierul din Manhattan în care au copilărit atât Scorsese, cât şi De Niro. „Bob este singurul om care ştie de unde vin. El avea 16 ani. Şi eu la fel. El era pe strada Kenmare. Eu eram pe Elizabeth. El cunoaşte oamenii cu care am crescut, el cunoaşte lumea în care am trăit eu, el cunoaşte sensul vieţii, înţelege un gest, înţelege ce vreau să spun dintr-o privire, el ştie. Pesci? The Bronx, habar n-am ce s-a întâmplat acolo. Depinde de el (râde). Bob şi cu mine am depăşit 70 de ani, avem o percepţie diferită asupra vieţii, suntem capabili să vedem umanitatea personajelor.“

De fapt, tocmai din acest motiv filmul este special, pentru că, în esenţă, este povestea majorităţii oamenilor.
 
„«The Irishman» se rezumă la loialitate, iubire, încredere şi, în cele din urmă, la trădare. E ca o pânză de tablou uriaşă pe care există acţiune, emoţie, ritm şi maniera în care toţi, mai devreme sau mai târziu, privim înapoi în viaţa noastră. Frank Sheeran este un bărbat care iese din Al Doilea Război Mondial, după peste 400 de zile de luptă, e o situaţie care schimbă o persoană. Se întoarce acasă, după ce aproape şi-a pierdut viaţa, fără nicio educaţie, fără nicio oportunitate, este un simplu şofer de camion. Fiecare secundă, fiecare moment în care respiră este o clipă în care ar fi putut fi omorât în război. Are o familie şi trebuie să facă ce trebuie să facă în acea lume. În final el nu are de ales. Eu văd lucrurile aşa: îţi doreşti cu ardoare ceva de la viaţă, te chinui, atingi un anumit nivel, creşti ca persoană. Dar te transformi în ce? Pentru mine e extraordinar să-i văd pe ei în această lume umbrită de forţe întunecate, în lumea în care ei sunt forţele întunecate. Cum creşti într-o asemenea lume? Ce ajungi? Ajungi Jimmy Hoffa (n.r. – personajul jucat de Al Pacino)? Ajungi Russell Bufalino (n.r. – personajul lui Joe Pesci)? Ajungi să fii un om cu o putere aparent totală ca Bufalino? Dar cine e deasupra lui? Pentru că sunt oameni mai puternici, chiar dacă nu-i vedem în film. În cele din urmă este despre a te depăşi pe tine însuţi, este despre mândrie... Aş zice că e despre a-ţi face un rost în viaţă, dar care te costă atât de mult. Costă mult, iar el trebuie să plătească preţul. Nu realizează până unde trebuie să coboare pentru a plăti tot ce a făcut în viaţă... Nu realizează decât în momentul în care este în elicopter, atunci poţi citi totul pe chipul lui, dar, ca un adevărat soldat, îşi duce misiunea la capăt, dar nu poate trăi cu ea. Nu poate! Pentru mine este o poveste superbă! Ce este atât de grozav la această poveste? Este acest triunghi, aceşti trei bărbaţi şi saga clasică a loialităţii, a fraternităţii şi a trădării. Este aproape faustian şi arată efectele emoţionale şi psihologice ale acestei situaţii. Pur şi simplu pentru nişte oameni de vârsta noastră are tot sensul din lume“.
 
Al Pacino şi De Niro, „băieţii răi“ dintr-un film bun FOTO Netflix
 
NIMIC NU S-A SCHIMBAT

„Sunt interesat şi de poveştile din prezent, dar care e esenţa acestora? S-a schimbat omenirea atât de mult încât o poveste de acum 20 de ani nu mai înseamnă nimic astăzi? Nu cred! Cred că avem de-a face cu natura umană şi tocmai din acest motiv rezonează acum şi va rezona mereu. «A Man for All Seasons», al lui Fred Zinneman, sau operele lui Costa-Gavras sunt filme care încă aprind ceva în noi“, este de părere cineastul.
Ideea este că toţi murim singuri, aşa că trebuie, pur şi simplu, să acceptăm acest lucru. Poate mai repede, poate mai lent, dar toţi plecăm din această lume singuri
 
Martin Scorsese, regizor
Este foarte dificil să-ţi dai seama dacă există întrebări care l-ar putea pune în dificultate pe Scorsese, mai ales când oftează şi face pauze lungi, lăsându-ţi impresia că încearcă să găsească un răspuns foarte adânc în sufletul lui. Pur şi simplu nu îndrăzneşti să-i întrerupi liniştea.
 
După un astfel de moment, Scorsese revine parcă dintr-o lungă călătorie: „Ideea este că toţi murim singuri, aşa că trebuie, pur şi simplu, să acceptăm acest lucru. Poate mai repede, poate mai lent, dar toţi plecăm din această lume singuri. Dacă ai oameni în jur care te iubesc şi pe care îi iubeşti, atunci trebuie să faci această călătorie (zâmbeşte). Dar în cel mai rău caz poţi fi singur şi atunci e ceva la care trebuie să contemplezi. OK, dacă eşti singur în acele ultime ore de existenţă poate că ar trebui să te gândeşti care ar fi valoarea vieţii tale (n.r. – pauză lungă). Am citit recent autobiografia lui Vladimir Nabokov, «Speak, Memory», în care descrie un moment din copilăria lui în care lumina intra printr-o fereastră. Acela a fost un momet uriaş al vieţii lui, mai important decât întâlnirea cu o anumită persoană. Despre asta vorbesc, despre acele momente la care te gândeşti în ultimele tale clipe pe pământ. De ce să nu îmbrăţişăm asta?“.
 
JUDECATA UMANĂ, MAI DURĂ DECÂT JUDECATA DIVINĂ

Scorsese a mărturisit că temele care nu i-au dat pace de-a lungul vieţii şi carierei sunt foarte vizibile în „The Irishman“. O nouă pauză lungă şi apăsătoare: „Mă tot gândesc la cum... la cum poate... la cum cineva poate duce o viaţă bună în această lume, de fapt, în orice lume, în orice societate. Cum poate fi un om corect? Ce îl face pe un om bun? Şi, în cele din urmă, acea persoană nu este consumată de tot? Când eram tânăr mă gândeam că este vorba de o vocaţie, de o vocaţie religioasă. Când eram şi mai tânăr mă gândeam că vocaţia mă va îndepărta de lume, în timp însă am realizat că vocaţia ar trebui să fie în lume. Acest lucru este greu de dobândit. Asta e tot. Acestea sunt gândurile. Ele apar în toate casele din această lume, în bucătăriile, în băile şi în dormitoarele din toată lumea. Dar apar, într-adevăr, mai brutal şi mai direct într-o lume ca cea din «The Irishman». De fapt, lumea de azi este mult mai brutală. Toţi trebuie să ţinem piept acestor lucruri. Şi atunci te întrebi: care e lucrul bun de făcut?“

Există salvare pentru personajul său? „Sper că este. Cred că este. Dumnezeu să-l ierte, dar el nu se poate ierta, nu poate trece peste ce a făcut. Oamenii fac uneori lucruri pe care oricât de mult te-ai strădui nu le poţi înţelege, dar pe care trebuie să ai puterea de a le accepta.“

„The Irishman“, mai mult decât un film cu gangsteri: o bucată de viaţă dulce-amăruie

„The Irishman“ va rămâne în istoria cinematografiei mai ales pentru trio-ul memorabil Robert De Niro (76 de ani), Al Pacino (79 de ani), Joe Pesci (76 de ani). Ei sunt protagoniştii filmului produs de Netflix, platforma de streaming care a făcut pasul în faţa studiourilor tradiţionale şi şi-a asumat un buget de aproximativ 159 de milioane de dolari, fără a interveni în vreun fel în actul creativ, după cum a subliniat Martin Scorsese. Compromisul? Filmul va avea premiera mai întâi pe Netflix şi abia apoi în cinematografe. Poate părea puţin, dar pentru un regizor old school (trad. – de modă veche) cum este Scorsese, aşa ceva înseamnă o schimbare majoră.
 
„The Irishman“ este o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-Al Doilea Război Mondial spusă prin ochii veteranului de război Frank Sheeran. O poveste care se întinde pe parcursul a câteva decenii, filmul urmăreşte unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană – dispariţia legendarului şef de sindicat Jimmy Hoffa.
 
Producţia este bazată pe romanul „I Heard You Paint Houses“, semnat de Charles Brandt, care are la bază o serie de interviuri cu Frank Sheeran, poreclit „The Irishman“. „I Heard You Paint Houses“ este şi primul lucru pe care Hoffa i-l spune lui Sheeran când îl întâlneşte. În limbajul codificat folosit în lumea mafiei, această expresie - „to paint a house/ a vărui o casă“ - înseamnă a ucide.

Joe Pesci şi De Niro FOTO Netflix
 
De Niro îl interpretează pe Frank Sheeran, un fost soldat a cărui istorie îl duce într-o călătorie extraordinară prin coridoarele ascunse ale crimei organizate: modul de funcţionare, rivalităţile şi legăturile cu politica. Escroc şi asasin plătit, Sheeran ajunge să lucreze pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului al XX-lea.
 
Al Pacino îl joacă pe Jimmy Hoffa, controversat şef de sindicat care şi-a consolidat puterea în anii ’40 şi ’50 şi a devenit o figură emblematică a celui mai puternic sindicat din SUA. Ambiţios, însetat de putere şi profund implicat în activităţi infracţionale, Hoffa a fost condamnat în anii ’60 pentru fraudă şi luare de mită. Eliberat din închisoare după cinci ani şi dornic să-şi recapete gloria, îi enervează cu aroganţa şi temperamentul imprevizbil pe oamenii care cândva îi erau apropiaţi.
 
Joe Pesci este Russell Bufalino, supranumit „tăcutul Don“, care ascunde un domeniu vast de fapte ilegale în spatele unei mici afaceri din Pennsylvania. Bufalino este mentorul lui Frank Sheeran, călăuzindu-l pe căile lumii interlope şi, totodată, este omul care încurajează o prietenie strânsă între Sheeran şi Hoffa, care în cele din urmă va avea consecinţe dureroase pentru toţi trei.
 
„The Irishman“ este mai mult decât un film cu gangsteri, e un testament al vieţii aşa cum e ea, dulce-amăruie. O dată în plus, Martin Scorsese îşi arată talentul, dublat de o uriaşă sensibilitate, aprofundată în toţi aceşti ani şi folosită din plin pentru a crea o poveste completă.

O echipă de vis, cum ar spune americanii, Robert De Niro, Al Pacino şi Joe Pesci sunt glorioşi. Cele mai mari stele ale cinematografiei actuale s-au aliniat într-o poveste care apare o dată în viaţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: