"Fără rezervări": Dragostea reală trece întotdeauna prin stomac

La doar câteva zile după adorabilul "Ratatouille", genul de filme cu subiect din domeniul gastronomiei continuă cu "Fără rezervări, fără reţineri" ("No Reservations"), o comedie

La doar câteva zile după adorabilul "Ratatouille", genul de filme cu subiect din domeniul gastronomiei continuă cu "Fără rezervări, fără reţineri" ("No Reservations"), o comedie romantică ("romcom") în care maestrul bucătar nu mai este un şobolan, ci încântătoarea Catherine Zeta-Jones, care, absorbită până la uitarea de sine în imperiul oalelor şi cratiţelor peste care tronează şi de prepararea unor reţete cât mai savante menite să răsfeţe papilele gustative ale cunoscătorilor, descoperă până la urmă că viaţa nu se rezumă doar la foie gras în aspic, prepeliţe umplute cu trufe ori alte asemenea rafinamente culinare.

Este un remake al studiourilor americane după filmul german de succes din 2001, "Bella Martha" (titlul originar) sau "Mostly Martha" (titlul în engleză), a cărei acţiune se desfăşura într-un restaurant şic din Hamburg. Acum acţiunea este transferată în Manhattan, într-un local la fel de simandicos din cartierul boemei artistice West Village, iar numele personajului principal din Martha devine Kate.

Bucătăria, teren de bătălie între sexe

Perfecţionistă până în pânzele albe, Kate este pe cât de frumoasă pe atât de intolerantă când este vorba de chestiuni profesionale, patroana (Patricia Clarkson) tolerându-i însă hachiţele pentru că nimeni nu o întrece în materie de bucătărie franţuzească. Microuniversul condus cu mână de fier de apriga noastră eroină va fi dat peste cap când sora ei îşi pierde viaţa într-un accident, iar ca singura rudă, Kate va trebui să aibă grijă de mica ei nepoată, Zoe (Abigail Breslin, v-o amintiţi din "Fiecare se crede normal"?), rămasă orfană.

Evident, pomenindu-se mătuşă peste noapte, Kate habar nu are ce înseamnă să creşti un copil, iar micuţa, la rândul ei, nu îşi găseşte locul şi se simte cât se poate de nefericită. Colac peste pupăză, patroana angajează ca ajutor de bucătar pe simpaticul Nick (Aaron Eckhart), specialist în preparate italieneşti. Şi, dintr-o dată, atmosfera din bucătărie se schimbă radical, dacă până acum părea a fi cartierul general al unei operaţiuni militare, se preface în arena unui spectacol de divertisment, din care nu lipsesc... ariile de operă.

Fireşte, Kate spumegă, îşi simte poziţia de şefă periclitată, iar tensiunea creşte şi mai mult când, aducând-o pe Zoe "la locul de muncă", pentru a deprinde abc-ul gastronomiei, aceasta va prefera pastele simple, dar delicioase pregătite de Nick sofisticatelor reţete puse în operă de mătuşa ei.

..."Şi au gătit fericiţi până la adânci bătrâneţi"

Pentru a mai domoli cerbicia acesteia, în capul puştoaicei încolţeşte un plan, noul venit să pregătească o masă pentru toţi trei, iar Nick ştie că drumul spre inima lui Kate trece prin... stomacul ei. Desigur, până la sfârşit vor mai interveni complicaţii, dar cam aceasta este ideea. "Scorpia" va fi până la urmă îmblânzită (nu degeaba numele Kate trimite la eroina piesei lui Shakespeare), iar cei doi maeştri în tainele bucătăriei vor continua să gătească fericiţi până la adânci bătrâneţi...

Regizorul Scott Hicks nu şi-a propus o incursiune profundă în psihologia personajelor, ci doar să ne ofere o povestire plăcută, cu actori frumoşi - cine n-ar dori să viziteze un restaurant unde oficiază la bucătărie Catherine Zeta-Jones? - şi cu preparate delicioase, astfel filmate încât să-ţi lase gura apă numai când le priveşti.

Catherine Zeta-Jones, seducţia întruchipată

De origine galeză, Catherine Zeta-Jones - foto (care împlineşte pe 25 septembrie 38 de ani) şi-a început cariera scenică de la o vârstă fragedă. A jucat pe scena unor teatre londoneze în musicalurile "Annie", inspirat dintr-o celebră bandă desenată, despre destinul fabulos al unei mici orfane, şi "Bugsy Malone", o parodie a filmelor cu gangsteri americani din anii "20, rolurile fiind încredinţate unor copii.

Înfăţişarea ei exotică, frumuseţea provocatoare, abilităţile deosebite de cântăreaţă şi dansatoare o predestinau, parcă, pentru o carieră cinematografică şi, într-adevăr, în 1990, pleacă în Franţa unde primeşte rolul principal în filmul lui Philippe de Broca "Şeherezada".

Întoarsă în Anglia, se implică în mai multe proiecte tv şi în înregistrarea unor discuri - fără prea mare succes în această ultimă direcţie. În 1993 revine pe platourile cinematografice şi apare în comedia "Splitting Hairs" şi trei ani mai târziu în filmul de acţiune "The Phantom", unde interpreta rolul unei aviatoare malefice.

Marea ei şansă este apariţia, alături de Antonio Banderas şi Anthony Hopkins, în "The Mask of Zorro" (1998), care o propulsează în rândurile vedetelor internaţionale. Urmează în 1999 comedia poliţistă de succes "Entrapment", alături de Sean Connery, şi horrorul "The Haunting", alături de Liam Neeson, iar în 2000 thrillerul "Traffic", unde partener îi este viitorul său soţ, Michael Douglas.

În 2003 obţine Oscarul pentru cel mai bun rol secundar, care răsplăteşte strălucita ei performanţă în rolul Velma Kelly din musicalul "Chicago", unde îşi eclipsează partenerii Renee Zellwegger şi Richard Gere, şi ei foarte buni. Deşi era însărcinată, a executat cu un aplomb extraordinar toate numerele dansante, dovedind un ireproşabil profesionalism.

A mai apărut de atunci şi în alte filme având ca parteneri pe George Clooney, Tom Hanks, Brad Pitt şi alte cunoscute vedete. Toţi marii actori ai momentului se bat pentru a-i fi parteneri. Ziua ei de naştere coincide cu cea a soţului, Michael Douglas (mai mare decât ea cu 25 de ani), cu care are doi copii, un băieţel şi o fetiţă. Este purtătoarea de cuvânt şi imaginea giganticei companii de cosmetice Elizabeth Arden.

Aaron Eckhart, un june prim mormon

Mai mic cu un an şi ceva decât Catherine Zeta-Jones, partenera sa din "No Reservations", Aaron Eckhart (foto) este un actor versatil, a cărui filmografie include atât roluri principale de tânăr seducător, cât şi partituri secundare.

Spectatorii noştri şi-l reamintesc din "The Black Dahlia", unde era unul din poliţiştii din LA care anchetează împrejurările asasinării unei tinere actriţe, şi din "Thank You for Smoking", unde apărea sub trăsăturile purtătorului de cuvânt al unei mari companii de produse din tutun, care, de dragul fiului său, se preface că-i repugnă fumatul, această din ultimă creaţie aducându-i nominalizarea pentru un Glob de aur. A mai jucat în "Erin Brockovich", alături de Julia Roberts.

Născut în California, într-o familie de mormoni, a copilărit în Anglia şi Australia şi a făcut apoi parte dintr-o misiune mormonă trimisă în Franţa şi Elveţia. De altfel, şi pregătirea cinematografică şi-a făcut-o în departamentul de film al universităţii mormone Brigham Young. În prezent lucrează la filmul "Batman Begins, The Dark Knight", unde i s-a rezervat rolul principalului personaj negativ, Omul cu două feţe.

Abigail, noul copil-minune al Hollywoodului

La vârsta de 10 ani şi-a lăsat cu gura căscată partenerii săi, cu toţii actori versaţi (Toni Colette, Greg Kinnear, Steve Carell, Alan Arkin) pentru profesionalismul cu care a dat viaţă puştoaicei dornice să devină star din filmul de mare succes "Little Miss Sunshine" (Fiecare se crede normal), ceea ce i-a şi adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin. Deşi nu a primit mult-râvnita statuetă, a avut cinstea să prezinte, alături de un coleg de vârstă (Jaden Smith, băieţelul lui Will Smith), la ediţia de anul acesta a Oscarului, distincţia acordată la categoria cel mai bun desen animat de scurtmetraj.

Abigail Breslin - foto (care a primit prenumele soţiei celui de-al doilea preşedinte al Americii, Abigail Adams) era deja o "veterană" a Hollywoodului când a apărut în pelicula amintită, ea lucrând pe platourile de filmare încă din 2002, când avea şase ani. Potrivit revistei "Forbes", câştigurile sale s-au ridicat anul trecut la 1,5 milioane de dolari, ceea ce o situează pe locul opt între cele mai bine plătite tinere staruri.

Rolurile sale cele mai recente sunt în "The Ultimate Gift" (o fetiţă suferindă de o boală care nu iartă) şi în filmul de faţă, "No Reservations", unde este nepoţica lui Catherine Zeta-Jones, preocupată de situaţia matrimonială a acesteia... Doldora de talent cum este, specialiştii o consideră cu mult peste principala ei "rivală", Dakota Fanning, dezavantajată de vârstă: a atins de pe acum 13 ani...

Ospăţuri cinematografice de neuitat

Mâncarea ocupă, ca şi sexul, şi în strânsă legătură cu el, un rol important în universul filmului. E greu de a trece în revistă, fie şi sumar, marile opere cinematografice în care preocupările legate de hrana noastră cea de toate zilele - omul este (şi) ceea ce mănâncă - ocupă un loc central. Dintr-o asemenea listă nu pot lipsi cel puţin trei filme de răsunet.

"Marea crăpelniţă"

Prezentat la festivalul de la Cannes din 1973 "La Grande Bouffe" - titlul italian, "La Grande Abuffata" -, filmul lui Marco Ferreri, cineast prin excelenţă provocator, a stârnit un adevărat scandal nu atât datorită subiectului tratat, ci prin originalitatea abordării. Patru prieteni, un pilot de linie, Marcello, un magistrat, Philippe, un om de media, Michel, şi un bucătar-şef, Ugo, se întâlnesc într-un weekend la vila unuia dintre ei pentru un regal gastronomic. Ei se vor îndopa cu cele mai alese bucate, somptuos pregătite, până când literalmente vor crăpa, alternând răsfăţurile culinare cu scurte reprize de sex.

Un harakiri gastronomic care se vrea o filipică la adresa societăţii de consum şi a valorilor supreme pe care ea le cultivă. Reţine atenţia că prenumele personajelor coincide cu cele ale actorilor, Marcello Mastroianni, Philippe Noiret, Michel Piccoli, Ugo Tognazzi, astăzi dispăruţi cu excepţia celui de al treilea.

Pe bună dreptate, filmul a fost descris ca recviemul grotesc al unei societăţi materialiste în exces, ca o farsă grandioasă demnă de imaginaţia unui Swift, care a propus pentru remedierea problemelor Irlandei ca ţăranii săraci să-şi crească copiii cu scopul de a sluji ca hrană la mesele bogătaşilor englezi...

"Noaptea cea mare"

Doi imigranţi italieni, fraţii Primo (Tony Shalhoub - foto dreapta jos) şi Secundo (Stanley Tucci - foto stânga jos, care este şi coregizor) se străduiesc să pună pe picioare restaurantul lor din New Jersey. Primo este un perfecţionist, are o încredere oarbă în bucătăria tradiţională, în vreme ce, mai pragmatic, Secundo face concesii gusturilor americane formate la fast food.

Perspectiva ca vestitul solit de jazz Louis Prima să calce pragul localului lor, ceea ce ar constitui un moment publicitar unic, îi determină pe fraţi să lase micile neînţelegeri şi să pregătească un banchet cum neciopliţii americani nu au văzut niciodată. Primo şi Secundo îşi manifestă la superlativ priceperea culinară.

Comesenii sunt încântaţi, dar vedeta mult-aşteptată va lipsi de la apel... Toate eforturile celor doi au fost în zadar. Zdrobiţi de durere îşi vor arunca reproşuri, ba chiar se vor încăiera cu violenţă, până la urmă consolându-se cu o biată omletă. "Big Night" (1996) este o comedie dramatică, profund umană şi emoţionantă.

La aceste trei bijuterii cinegastronomice s-ar mai putea adăuga multe altele de la "The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover" (Bucătarul, soţul, soţia sa şi amantul acesteia) al lui Peter Greenaway (distribuţia incluzând-o pe Helen Mirren) până la "Vatel" (Vestitul bucătar francez care s-a sinucis pentru că nu i-a ieşit cum trebuia ospăţul în cinstea regelui Ludovic al XIV-lea) al lui Roland Joffe, cu Gerard Depardieu în rolul principal, fără a omite "Of Cooks and Kung-fu" (Despre bucătari şi Kung-fu) cu simpaticul Jackie Chan în dubla ipostază de specialist al artelor marţiale şi al celor culinare. Un meniu bogat din care fiecare spectator îşi poate alege - DVD-urile îi stau la dispoziţie - ce-i place. Poftă bună!

"Festinul Babettei"

Danemarca secolului XIX. Într-un sătuc uitat de Dumnezeu de pe coasta Jutlandei, ai cărui locuitori duc un trai de o austeritate absolută, se refugiază din calea violenţelor Comunei din Paris franţuzoaica Babette, care se angajează în serviciul a două surori, amândouă fete bătrâne, venerând memoria tatălui lor, fostul conducător religios al micii comunităţi. După ani şi ani de muncă tăcută şi răbdătoare, Babette, care, la vremea ei, a fost specialista culinară a unui celebru restaurant din Paris, află că a câştigat la loterie lozul cel mare şi decide atunci să ofere consătenilor ei un ospăţ fastuos, aşa cum nu au cunoscut niciodată de-a lungul cenuşiei lor vieţi.

Premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin, "Babettes Gaestebud" (1987) dezvăluie o faţă până atunci ascunsă a actriţei Stephane Audran, care a acceptat să se urâţească pentru rolul încredinţat. Ea apare transfigurată de bucuria de a-şi putea relua, fie numai pentru un scurt răstimp, preocupările de odinioară şi de a aduce un strop de fericire semenilor săi. Iar pregătirea festinului şi desfăşurarea acestuia constituie pentru noi, spectatorii, o experienţă vizuală de neuitat.