Din culisele cinematografiei. „Şobolanii roşii“, primul film românesc realizat din fonduri private: „Înainte ne conduceau un nebun şi o nebună. Acum ne conduc ciubucul şi minciuna!“
0Sculptorul Florin Codre, care cochetase în tinereţe cu actoria şi cascadoria, a fost regizorul, scenaristul şi finanţatorul celei dintâi pelicule particulare din ţara noastră de după 1990, un film cu parfum autobiografic care a avut în distribuţie nume ca Şerban Ionescu, Valentin Uritescu, Dragoş Pîslaru, Cezara Dafinescu, Constantin Diplan, Tora Vasilescu sau Florin Zamfirescu.
„Ideea filmului mi-a venit după sosirea în ţară, în ianuarie 1990. M-am convins cum stau lucrurile, mi s-au confirmat nişte presupuneri... Când l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu la televizor adresându-se oamenilor: «Mă cunoaşteţi! Sunt...», automat mi-a mirosit a film. Am venit în România sperând să greşesc. Şi ce am gasit? Caragiale total!“. Aşa a început povestea primului film românesc post-decembrist realizat în exclusivitate cu fonduri private, al cărui finanţator, regizor şi scenarist a fost Florin Codre, sculptor şi crescător de cai, care cochetase în tinereţe cu cinematografia.
„Am iubit filmul dintotdeauna. Am mâncat cinematecă pe pâine. Prin 1964, într-una din desele perioade în care eram exmatriculat din facultat - pentru că sunt un exmatriculat de profesie - m-a abordat Doru Năstase, cel care forma un colectiv de cascadori pentru filmul «Dacii» al lui Sergiu Nicolaescu. Am facut deci cascadorie în mai multe filme româneşti şi coproducţii. La «Bătălia pentru Roma» m-am împrietenit cu Mircea Veroiu, care m-a distribuit apoi ca actor în filmul său, «Mânia». La toate filmele am citit scenariile, am stat în spatele regizorului şi al operatorului la filmare, am încercat tot timpul să fur meseria. Nu cu un gând anume. După ce am revenit în ţară, în 1990, am fondat o casă de filme particulară, «Tracus-Arte». Am scris o schiţă de scenariu pe care apoi am dezvoltat-o continuu la filmare, plecând de la autobiografie“, a dezvăluit Florin Codre.
Acţiunea filmului se desfăşoară în jurul a trei prieteni cascadori, Ştefan, Sony şi Stavros, care, deşi duc o viaţă dură, ţin să-şi păstreze puritatea morală. La un moment dat, la o agapă organizată după o filmare în provincie, primul-secretar împuşcă un cal, preferatul lui Ştefan. Acesta se încaieră cu un securist, care iese serios şifonat din acest conflict, iar la toate acestea se adaugă şi drama morţii soţiei lui, în urma unui avort provocat ilegal. Anchetat de procuratură, Ştefan îşi asumă riscul trecerii frauduloase a frontierei, după cutremurul din 1977, când cascadorii au participat la salvarea victimelor din ruinele Capitalei, iar Stavros moare în mod tragic.
Distribuţia i-a inclus pe Lucian Nuţă (Ştefan), Bogdan Vodă (Sony), Şerban Ionescu (Stavros), Petrică Nicolae (Mafi), Florin Zamfirescu (Securistul), Valentin Uritescu (Generalul), Ştefan Sileanu (Primul-secretar), Dragoş Pîslaru (Regizorul), Valentin Teodosiu (Procurorul), Tora Vasilescu (Mirandolina), Ozana Oancea (Ana), Constantin Diplan („Maestrul“), Adela Marian (Maria) şi Paul Fister (Un cascador). În alte roluri au mai apărut Cezara Dafinescu, Ştefan Velniciuc, Dana Dembinschi, Stelian Nistor şi Papil Panduru. Deşi regizorul n-a spus-o niciodată în mod explicit, cele trei personaje principale au fost creionate avându-i în minte pe Florin Codre însuşi, Szoby Cseh şi Tudor Stavru.
Cheltuielile de producţie s-au ridicat la suma de 30 de milioane de lei, adică puţin peste 140.000 de dolari la cursul oficial din februarie 1990, iar Florin Codre a rămas cu un gust amar din cauza celor trăite atunci. „A fost un mod nebunesc de a cheltui banii. În afară de foarte puţini din cei cu care am lucrat, toată lumea a fost pusă pe câştigat bani. Toţi m-au luat drept dobitoc. Toată ziua auzeam: «Domnule Codre! Banii!». Dar lăsaţi-mă, domne’! Ce, suntem la curve aici? Nu am timp să mă duc în fiecare zi la bancă! Eram ca o găină din care toată lumea smulge câte o pănuţă, apoi îşi cheamă şi prietenii, să smulgă şi ei. Dar am fost foarte conştient de acest lucru şi numai aşa am putut să învăţ. Tarifele pe care le-am plătit au fost cu mult mai mari decât cele oferite de stat, dar mi se pare normal. Lui Dragoş Pîslaru, spre exemplu, voiam să-i oferim o sumă mai mare chiar decât cea pe care a pretins-o. Până la urmă i-am dat cât a dorit el pentru cele patru zile de filmare prevăzute în contract. Am mai avut nevoie de el în afară de cele patru zile. Bineînţeles că îi plăteam alţi bani. Şi colaborarea cu cascadorii a fost tristă. Noi în pionierat eram plini de entuziasm. Ăştia şi l-au pierdut, fiind puşi pe căpătuială. Pentru ei totul a fost afacere, afect deloc. Cu mici excepţii n-am avut sprijin din partea lor“, a povestit realizatorul primului film post-decembrist realizat doar din fonduri private. Pelicula a avut premiera la 21 octombrie 1991, la cinematograful „Patria“, şi a vândut 673.347 de bilete în România.
Am vrut să fac un film cât mai explicit, n-am vrut să mă dau artist, să fac un film de artă. Puteam să fac un film de artă de crăpa ecranul, dar eu am vrut să fac unul simplu, explicit. „Şobolanii roşii“ este, din nefericire, un film foarte actual. Actualitatea lui a fost demonstrată istoric. Când eu le arătam românilor că puterea este tot unde a fost, ei râdeau de mine! Florin Codre sculptor Eu am crescut cai de când mă ştiu. În familia mea se creşteau cai, şi din primii bani pe care i-am câştigat după ce am terminat facultatea, prin ’70, mi-am cumpărat primul cal. În studenţie am făcut parte dintr-o echipă de cascadori, şi pot spune că eram unul dintre iniţiatorii cascadoriei călare. Am ieşit în străinătate, am câştigat bani şi m-am „plantat“ în Normandia, pentru că e leagănul cailor Florin Codre sculptor Opereta asta de Revoluţie, adică nu, Revoluţia asta de operetă, cu scenariul scris ca la Kremlin şi regizat ca la Hollywood, a scos toată pleava în faţă. Înainte ne conduceau un nebun şi o nebună. Acum ne conduc ciubucul şi minciuna. Toţi puturoşii sunt şefi, toţi bişniţarii fac politică, toţi politicienii fac bişniţă, a înnebunit toată lumea, domnule! Replică din filmul „Şobolanii roşii“
„Cel mai iubit dintre pământeni“, finanţat de societatea „Electronum“
Un alt film realizat doar din fonduri private este „Cel mai iubit dintre pământeni“, regizat de Şerban Marinescu şi apărut la 14 aprilie 1995. „Această ecranizare era un vis mai vechi de-al meu. Doar că nu îndrăznisem să fac o asemenea propunere. Era ceva extrem de greu, de costisitor. Prin 1991 mă plimbam cu Ştefan Iordache pe Calea Victoriei şi ţin minte că i-am făcut atunci o vizită la «Expres Magazin» lui Ion Cristoiu - eram prieteni de pe vremea revistei «Teatrul» -, avea sediul în clădirea fostului Minister al Industriilor. L-am găsit în biroul lui înconjurat de cărţi. A scos din sertar romanul şi mi-a spus: «După cartea asta ar trebui să faci un film!». Avea drepturile de autor şi calitatea de consilier literar al operei lui Marin Preda, din câte-mi amintesc, tocmai reeditase sau se pregătea să reediteze romanul în variantă necenzurată. Aşa am pornit la drum. I-am spus: «Uite, eu îl am pe Petrini!». «Domnul Iordache e prea bătrân pentru Petrini». Avea 50 de ani. L-am contrazis. I-am spus: «E numai bine». Pe ideea că dacă fac filmul n-am să fac niciodată o ecranizare, era imposibil, dar o adaptare, da...Într-o lună am scris scenariul, i I-am prezentat şi l-a achiziţionat pe loc. Mai trebuia să găsesc sponsorul. Investiţia totală alocată producţiei a fost de 250.000 de dolari şi a fost suportată integral de societatea «Electronum»“, a povestit regizorul. Distribuţia a fost una de vis, pe lângă Ştefan Iordache jucând în film Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Dorel Vişan, Victor Rebengiuc, Mitică Popescu, George Constantin, Valentin Uritescu, Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu sau Emil Hossu. De asemenea, a fost „cântecul de lebădă“ pe marile ecrane al unor mari actori: Colea Răutu, Ştefan Bănică şi Aristide Teică. În ciuda numelor mari de pe afiş, filmul a fost un eşec comercial de proporţii. „La data premierei nu exista o legislaţie care să reglementeze investiţia privată în cinematografie. Statul era, în continuare, proprietarul sălilor şi îşi prezervase un procent mult prea mare din costul biletului, ăsta a fost motivul pentru care producătorul s-a hotărât să distribuie filmul cu caravane cinematografice sau prin cămine culturale“, a explicat Şerban Marinescu. Concret, „Electronum“ a considerat că e dezonorant ca, în calitate de investitor integral, să accepte doar 35% din încasările rezultate din vânzarea biletelor, în timp ce grosul, adica 65%, să fie încasat de „România-Film“, care nu investise niciun leu. Aşa că a preferat să nu difuzeze filmul prin această reţea. Pelicula a rulat, în Bucureşti, doar la Sala Palatului, timp de o săptămână, cu casa închisă. Conform statisticilor, filmul a vândut 50.786 de bilete, iar suma recuperată din încasări a reprezentat însă doar 5% din valoarea investiţiei.
„A doua cădere a Constantinopolului“ a depăşit milionul de spectatori
Filmul lui Mircea Mureşan, „A doua cădere a Constantinopolului“, care a avut premiera la 6 ianuarie 1994, a vândut nu mai puţin de 1.319.161 de bilete în cinematografe, fiind ultima producţie românească care a depăşit borna milionului de spectatori. „Filmul a fost un proiect propriu, gândit în mod special pentru marii noştri actori de comedie, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Pe la studiourile de stat primeam replica stas: «Vino cu scenariul». La Sergiu (n.r: Nicolaescu) nici n-am încercat. Dacă nu exista rol pentru el, n-avea rost. Până la urmă, a fost cooptat un israelian repatriat, Ami Simon, care a intrat în afacere cu 120.000 de dolari. Un deviz inimaginabil de mic, dar până la urmă am reuşit să facem filmul cu 130.000. Cornel Diaconu, operatorul-regizor, înscrisese şi el o firmă de producţie, «Aldaco». A închiriat aparatura cea mai ieftină, rablagită, de la Studioul Cinematografic al Armatei. Actorii s-au mulţumit cu gajuri mici, eu la fel. Ne-am mutat cu toţii la Venus. Am avut o cazare mizerabilă, dar ieftină, am mâncat la cantină, dar am filmat foarte repede şi am reuşit să ne încadrăm în buget, fără niciun leu primit de la statul român. Pentru filmarea de la Istanbul am primit o sponsorizare de la actorul Hamdi Cerchez, care se lansase în afaceri cu fier-beton în Turcia. La premiera care a avut loc de Bobotează s-a petrecut un miracol. Sala de la «Patria» se umpluse mult peste capacitatea celor 1.100 de locuri pe scaune, lumea s-a înghesuit pe culoare, mulţi stăteau chiar turceşte pe podea. Pentru că afară rămăsese multă lume, s-a reluat filmul şi la orele 21.00, apoi la 23.00 şi la 1.00 noaptea. A doua zi, coada se întindea de la «Patria» la «Scala», pe patru rânduri. Acolo rula «Basic Instinct», dar nu aştepta nimeni la casă. Un bilet costa 500 de lei, dar bişniţarii deja cereau mia. În orice caz, Ami Simon şi-a recuperat integral investiţia, chiar dacă «România-Film» l-a cam tras în piept. Negociaseră un procent de 27% din încasări, iar ei raportau gradul de ocupare al sălii de 75%...“, şi-a reamintit Mircea Mureşan.