Boogie: maturizare sau infantilizare?

Cu Dragoş Bucur şi Anamaria Marinca în distribuţie, filmul este regizat de Radu Muntean. Unul dintre motivele pentru care m-am bucurat că am terminat liceul a fost că nu mă mai simţeam obligată să merg de 1 mai la mare.

Nu mă mai simţeam obligată să mă prefac că mă distrez într-un soi de dezmăţ bahico-proletar ce includea dormitul la comun în camere sordide, şosete mirositoare, spălatul de vomă din păr şi bucata de slană împărţită frăţeşte.

Odată intraţi la facultate, nici unul din prietenii mei nu s-a mai întors în staţiunile care arătau ca buncăre comuniste, s-au upgradat la sordidul hipioto-intelectual de la Vama Veche. Amicii din filmul lui Radu Muntean nu par a fi depăşit etapa 1 mai la Neptun.

Deşi unul are ditamai SAAB-ul şi copil, iar altul trăieşte în Suedia, încă mai cred că e cool. Evident, îşi dau seama rapid că orice ar face, nu mai e ca atunci (de fapt, nici atunci nu era ca “atunci”, pentru că nostalgia pictează lucrurile într-un fel în care n-au fost niciodată).

Trei papagali distruşi şi debusolaţi

Am auzit multe comentarii intrigante despre “Boogie”: cum că ar fi “portretul generaţiei 30 şi ceva” şi că ar fi “un film despre maturizare”. Un “American Graffiti” românesc nu e: ca să fie filmul unei generaţii, trebuie să redea cultura acesteia atât de bine, încât să devină parte din ea. Şi apoi, ai nevoie de o mai mare diversitate umană decât trei papagali distruşi, debusolaţi, imaturi, patetici, frustraţi, narcisişti, dezabuzaţi care se îmbată cu apă rece (îndoită cu vin). Maturizare?

Mai degrabă infantilizare; de când maturizare înseamnă să te dai ca un tractorist la promoteriţe, să faci sex cu o prostituată şi apoi să te întorci la nevastă şi s-o ataci cu reproşuri ca să-ţi maschezi vinovăţia? "Boogie" reuşeşte să redea cu acurateţe naturalistă acele ritualuri ale stupidităţii la care se dedau bărbaţii terifiaţi de responsabilitate, din tagma deplorabilă a celor care cred că purtându-se infantil vor rămâne pe vecie la prima tinereţe. Necazul e că o fac din nou şi din nou.

Filmul funcţionează mult mai bine ca dramă conjugală decât ca buddy movie: există o scenă fabuloasă de ceartă unde reproşurile pe care cei doi soţi şi le aruncă se complică într-o spirală aberantă, un moment de cinema atât de real, încât reacţia sălii de cinema a fost pe măsură: falia dintre sexe a devenit, pentru câteva minute, un canion.

Un film al obsesiei falice

S-a mai spus despre "Boogie" că ar fi misogin –nu e, sau e în aceeaşi măsură misogin, pe cât e de misandru. Nimeni nu iese bine. Muntean ne refuză empatia şi preferă efectul de distanţare, reflectat şi în alegerea de a turna în planuri largi. E film al obsesiei falice (nu degeaba, la un moment dat, ne este vârât brutal sub ochi un exemplar impresionant) generată de impotenţa socială.

Actorii sunt perfect credibili, dialogurile sunt sclipitoare şi pe alocuri memorabile. Dar unele scene sunt păstrate mult după punctul lor de coacere, aşa încât nu mai simţi virtuozitatea regizoral/actoricească a planului secvenţă, ci saturaţia.

Până la urmă, efortul de a urmări aproape două ore nişte masculi gama care se vor alfa m-a epuizat. Mi-a amintit de ce spunea celebrul critic de film Pauline Kael despre “Raging Bull”: “ce dracu’ fac aici, uitându-mă la tăntălăii ăştia?

Info

Boogie (România, 2008)
Regia: Radu Muntean
Cu: Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu,Adrian Văncică
Rulează la: Movieplex (Buc.), Cinema City – Iaşi, Timişoara