Primul mesaj al lui Enrique Iglesias, după accident: „Mulţumesc pentru dragostea şi susţinerea voastră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Enrique Iglesias a câştigat respectul fanilor pentru faptul că a continuat concertul în ciuda accidentării FOTO Getty Images
Enrique Iglesias a câştigat respectul fanilor pentru faptul că a continuat concertul în ciuda accidentării FOTO Getty Images

Cântăreţul spaniol Enrique Iglesias (40 de ani) le-a mulţumit fanilor pentru susţinerea acordată şi i-a asigurat că se simte mai bine, după accidentul suferit săptămâna trecută, în timpul unui concert.

Enrique Iglesias a fost supus săptămâna trecută unei operaţii de reconstrucţie a degetelor care i-au fost tăiate în timpul unui show, când încerca să prindă o dronă utilizată pentru a înregistra imagini de la eveniment. 

Artistul a publicat pe contul de Instagram o poză cu mâna sa pe care scria „Mulţumesc“, însoţită de mesajul: „Am vrut să fac ceva special pentru a vă mulţumi tuturor pentru dragostea şi sprijinul pe care mi le-aţi acordat în ultima săptămână.“ De asemenea, cântăreţul a precizat că-şi va relua turneul la începutul lunii iulie, în Mexic, afirmând că mâna sa îşi revine treptat. 

Accidentul a avut loc pe 30 mai, în timpul unui concert pe care Enrique Iglesias îl susţinea în oraşul Tijuana din Mexic. Artistul a vrut să prindă drona care filma evenimentul, însă şi-a prins degetele în lamele rotative ale aparatului. În ciuda rănii destul de grave şi a sângerării, Iglesias a continuat show-ul preţ de 30 de minute, ignorând sfatul medicilor de a încheia concertul. 

image

Mai mult decât atât, artistul şi-a desenat pe tricou o inimă, folosindu-se de propriul sânge. Pentru acest gest, dar şi pentru că nu a întrerupt concertul, Iglesias a fost îndelung aclamat în mediul online. „Am văzut artişti anulând un întreg spectacol pentru accidentări minore, dar Enrique este un tip pe cinste“, a scris unul dintre admiratori. 

Imaginile surprinse în timpul concertului şi postate ulterior pe reţelele sociale îl arată pe acesta cu mâna dreapta bandajată şi cu tricoul pătat de sânge. „În timpul show-ului o dronă este folosită pentru a face poze publicului şi, în unele seri, Enrique prinde drona pentru a-şi face o fotografie cu mulţimea. Ceva nu a mers aşa cum era planificat şi a avut un accident. Enrique a decis să continue şi a cântat 30 de minute în timp ce sângera“, a explicat Joe Bonilla, agentul de presă al artistului.

Enrique Iglesias a fost rănit de o dronă în timpul unui concert susţinut în Tijuana, Mexic

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite