Laura Cosoi s-a fotografiat în timp ce îşi alăpta fetiţa şi le-a oferit sfaturi proaspetelor mămici FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Cosoi a publicat o imagine în care îşi alăptează fetiţa şi le-a oferit proaspetelor mămici care se confruntă cu probleme la alăptare câteva sfaturi din propria experienţă.

Laura Cosoi a dat naştere unei fetiţe pe 11 iunie, care a primit numele Rita. Acum, vedeta, aflată la prima experienţă ca mamă, scrie pe blogul personal despre una dintre problemele pe care le întâmpină majoritatea mămicilor – alăptarea, împărtăşind dificultăţile prin care ea însăşi a trecut şi încurajându-le pe femei să nu renunţe la a-şi hrăni copilul la sân.

„De când m-am întors cu Rita de la maternitate, foarte multe femei m-au întrebat despre hrănitul la sân. Mi-am dat seama cu ocazia aceasta cât de multă presiune se pune pe mămici şi cum un lucru firesc se transformă într-o problemă extrem de stresantă. Iar o situaţie de genul ăsta nu poate influenţa decât negativ alăptatul. (...) Eu am avut norocul ca Rita să se adaptaze imediat cu hrănitul la sân, încă din maternitate. Însă, aşa cum am povestit, în a doua noapte după ce am ajuns acasă, a plâns destul de mult. Am intrat puţin în alertă, recunosc, pentru că ştiam că ea nu plânge fără motiv. Neonatologul ne-a lămurit că plânge pentru că nu e sătulă şi ne-a recomandat o formulă de lapte cu care să îi completam mesele. Bineînţeles că şi nouă ne-a fost frică să nu refuze apoi sânul, însă Rita a fost detul de înţeleaptă. După ce, într-o prima fază nu a vrut să mai sugă pentru că îi era mai greu şi după ce am apelat la consultatul în lactaţie, care ne-a făcut o vizită, până la urmă a acceptat şi sânul şi biberonul la insistenţele mele. Nu a fost uşor, dar cumva am reuşit să găsim varianta potrivită. Noi am cumpărat o tetină din latex, nu din silicon, pentru că este asemănătoare cu sânul mamei, iar soluţia s-a dovedit eficientă. (...)Formula de lapte o primeşte acum doar excepţional, la nevoie, dar sunt convinsă că în curând vom scăpa şi de ea“, a scris Laura Cosoi, pe blogul personal.

image

Laura le transmite mămicilor că cel mai important în acest proces este răbdarea şi perseverenţa, vedeta recunoscând că au fost momente în care voia să renunţe.

„Aşadar, dedic acest articol mămicilor care se stresează din cauza alăptatului la sân: să încerce să nu-şi facă griji, pentru că, dacă se stresează, laptele va fi tot mai puţin. (...) E bine să ne distanţăm un pic de orice ne suprasolicită nervos în această perioadă, pentru că avem alte priorităţi. În momentul în care nu am mai pus presiune pe mine şi m-am relaxat am început să am lapte. Închideam ochii, mă detaşam de tot ce era în jur, trăgeam aer adânc în piept, mă conectam la ritualul hrănirii pruncului meu şi gata. Uninunea era desăvârşită. Răbdarea, încrederea, gândurile liniştite în preajma copilului, nişte capsule de schinduf, o tetină din latex şi un Doamne ajută fac minuni!“, a încheiat vedeta.

Articolul complet îl puteţi citi pe blogul Laurei Cosoi.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite