INTERVIU Adi Nartea, actor: „Am dat la SRI de două ori şi n-am intrat. Noroc că nu mi-am forţat destinul“

INTERVIU Adi Nartea, actor: „Am dat la SRI de două ori şi n-am intrat. Noroc că nu mi-am forţat destinul“

Adrian Nartea FOTO Pro TV

Actorul Adrian Nartea (37 de ani) a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre năzbâtiile pe care le făcea în copilărie, despre pasiunile pe care le-a avut şi despre încercările de a intra la SRI. Fostul model a povestit şi ce înseamnă experienţa de a fi protagonistul serialului „Vlad“.

Cu un tată care lucra în cadrul Armatei şi care l-a învăţat să fie blând şi răbdător şi o mamă cercetător inginer chimist, Adi Nartea a fost un copil năzbâtios. A făcut sport de mic şi visa să devină macaragiu sau dirijor, în timp ce mama lui îşi dorea să fie avocat sau preot. În adolescenţă, protagonistul serialului „Vlad“ a făcut promoţii la muştar şi a vândut supă pe pârtie. 
 
Adi Nartea şi-a încercat norocul la SRI de două ori, însă nu a intrat. Totodată, a început Dreptul şi Facultatea de Psiho-Socio Pedagogie, însă nu i-a luat mult până când şi-a dat seama că dacă este actor, atunci poate fi orice vrea. 
 
Şi-a început cu modelling cariera în industria divertismentului, urmând ca apoi să meargă la castinguri de seriale şi să „fure meserie“ de la cursurile de actorie ale regizorului de teatru Ion Cojar şi ale actorului Adrian Titieni (56 de ani). Cu toate acestea, Adi Nartea mărturiseşte că nu a vrut niciodată să fie model sau actor, ci doar a acceptat ce i s-a oferit. 
 
Acum filmează pentru cel de-al doilea sezon al serialului thriller „Vlad“, care va fi difuzat din toamnă la Pro TV, şi a oferit detalii despre cum va continua povestea. Adi a mărturisit că vestea că va fi el protagonistul producţiei l-a lăsat fără cuvinte, iar acum, după un sezon, spune că rolul pe care îl are l-a responsabilizat pentru că a devenit un model pentru mulţi copii. Totodată, a mărturisit că înainte de serial a vrut să se mute în Germania, împreună cu soţia, modelul Alina Ferinceac, şi fiica lor, Mara. 
 
„Adevărul“: Cum a fost copilăria într-un oraş de munte, la Braşov? Ce amintiri ai?
Adrian Nartea: Răcoroasă. (râde) Îmi amintesc că ne făceam tobogane din puţinele Dacii parcate şi aşa le şi curăţam. Dar stricam şi ştergătoarele de parbriz până ieşeau vecinii la noi şi urlau: „Băi, ce face al lu' Nartea?“. 
 
Asta era una din năzdrăvănii. Ce alte năzbâtii mai făceai? 
Ne jucam rişcă cu piţule. Erau nişte doze de aluminiu care seamănau cu nişte monede găurite pe mijloc care se ştanţau şi din ştanţa aia ieşeau dopurile de aluminiu care se puneau la sticle şi care mai aveau ataşat şi cauciuc. Dădeam la groapă cu ele şi câştiga cel care nimerea cel mai aproape. Ne mai jucam cu cornete, furam cireşe. Aveam în apropiere un şantier lăsat în paragină cu foarte multe fiare, ne băgam printre ele şi ne imaginam că suntem într-o navetă spaţială. 
 
Ai copilărit la bloc sau la casă?
Am copilărit la bloc, în Braşov, iar jumătate din copilăria mea s-a petrecut la casă, la bunici. 
 
Acolo îţi petreceai vacanţele? 
Da, în Porumbacu de Jos, Sibiu, de unde e maică-mea. Şi în Avrig mergeam pentru că de acolo e taică-miu.
 
Cum îţi aminteşti acel loc? E schimbat acum? 
Da, este mult mai mic şi nu pentru că s-a micşorat locul, ci pentru că am crescut eu. Dar am acelaşi sentiment când ajung acolo, tot îmi vine să mă duc să alerg prin grădină, să mă urc în nucul ăla care nu mai este acum şi în care ştiu că am avut eu o căsuţă. 
 
Ce fel de copil erai? 
Eram năzdrăvan. Tot timpul aveam replici la mine. La un moment dat, m-a corectat taică-miu la ceva. Şi eu m-am dus la el cu mâna ridicată ameninţător. Şi taică-miu s-a uitat urât la mine şi eu dintr-o dată am zis: „Stai, mă, că am vrut doar să îţi fac vânt“. (râde) Sora mea era cea cuminte, eu eram cel năzdrăvan tot timpul. 
 
Sora ta e mai mare? Acum care e relaţia dintre voi? Cum vă înţelegeţi?
E mai mare cu un an şi jumătate, dar eu eram fratele mai mare în familie. Ne înţelegem bine, ea fiind la Braşov, eu la Bucureşti, ne înţelegem foarte bine (râde). Ne dădeau la şcoală pe mine dimineaţa, pe soră-mea după-amiază ca să nu stăm în acelaşi timp acasă, pentru că ne ciondăneam. Acum chiar ne înţelegem bine. De când ne-am mai maturizat şi am crescut, e bine. 
 
Cu ce se ocupau părinţii tăi?
Tata lucra în cadrul Armatei şi mama era cercetător inginer chimist la Nivea, apoi la Sanepidul CFR. Fiecare avea treaba lui serioasă. 
 
Ce relaţie ai avut cu ei?
Ce relaţie are orice copil cu părintele lui într-o perioadă de tranziţie. Am avut o relaţie normală. 
 
Făceaţi activităţi împreună?
Nu prea aveai ce să faci, pentru că ajungeau de la serviciu, maică-mea se apuca să gătească, ieşeam afară la joacă şi veneam seara, mâncam şi ne culcam. Eu mai mergeam şi la antrenamente. Fiind la liceu cu profil sportiv, eu practic făceam 12 ore de sport pe săptămână.
 
Dar cu celelalte materii cum te înţelegeai? Ce fel de elev erai?
Mă înţelegeam bine, eu am fost la profil real, liceu cu profil sportiv. A fost unul din liceele bune din Braşov pentru că se făcea teorie, adică nu era doar profil sportiv. Mă descurcam bine la geometrie, la geometrie în spaţiu mai ales, la română, pentru că dădeam din gură şi o îmbrobodeam pe profesoară şi îmi dădea notă să scape de mine (râde). Îmi plăcea şi istoria, dar nu am avut niciodată răbdare să stau să învăţ.
 
Când erai copil, ce visai să devii? Ce pasiuni aveai?
Eu voiam să mă fac macaragiu, pentru că mă fascina macaraua aia mare şi cum e omul ăla în vârf şi ghidează ditai hardughia şi ridică tot felul de chestii grele. Şi mă mai fascina Sergiu Celibidache, care dirija, şi voiam să mă fac dirijor. Când îl vedeam la TVR 1, mi se ridica părul pe mine, mi se părea extraordinar să conduci o orchestră.  Mama ar fi vrut să mă facă avocat sau popă. 
 
Şi nu ţi-a surâs nicio idee?
Nu prea, pentru că mai târziu, fiind la liceu cu profil sportiv, am vrut să dau la SRI. Am dat de vreo două ori, n-am intrat, noroc că nu mi-am forţat destinul. 
 
Dar totuşi, ai fost perseverent cu SRI-ul... 
Da, tocmai ca să calc pe urmele lui taică-miu, probabil. Dar pe mine mă fascina ideea de spion, secrete. El nu a insistat niciodată. Niciodată nu a adus Armata acasă. De la taică-miu am învăţat să fiu blând şi răbdător. Eu am vrut să dau la SRI. După ce am terminat liceul, am dat la două facultăţi, la SRI, la Academia Naţională de Informaţii, şi la Educaţie Fizică şi Sport, în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. La SRI am dat toate probele, a fost un cantonament de o săptămână şi am picat, dar cred că a fost mai bine. La Sport am intrat cu bursă. Eram foarte fericit. În al doilea an m-am pregătit din nou şi m-am dus la SRI. Din nou am picat, al 20-lea sub linie în condiţiile în care erau 25 pe un loc. 
 
Dar la ce ai picat? La prima probă? La psihologic? 
Nu, când am dat eu, erau probe eliminatorii. Începeai cu medical, psihologic, aptitudini fizice, motrice şi engleză. Prima dată am picat la engleză pentru că nu ştiam gramatică, eu învăţând engleza de la televizor, de la filme. Înţelegeam şi vorbeam engleză bine, dar nu eram foarte priceput la gramatică. În al doilea an am luat la engleză, am luat fiecare eliminatoriu, am ajuns la examenul mare şi în anul acela, prin 2000, se bruia semnalul la telefon ca să nu copiezi. Şi am avut un set de 300 de întrebări din toate domeniile. Dura trei ore, în care treceai prin fonetică, gramatică, algebră, geometrie, geografie, istorie, filosofie, până la analiză matematică şi logică. Ieşeai de acolo chiaun. Atunci am picat şi a doua oară, Slavă Domnului, şi mi-am continuat Facultatea de Sport. Când eram deja în anul doi la Sport, tot cu bursă, m-am dus la Socio-Psiho Pedagogie ca după aceea, după ce termin facultatea aia să mă încadrez în cadrul militar, în SRI. 
 
Şi ce s-a întâmplat apoi?
Am intrat pe locurile cu plată şi am mers aproape doi ani. Mergeam în paralel la ambele facultăţi. A fost destul de greu şi până la urmă am lăsat-o baltă, nu am mai continuat. Am zis că nu se mai poate. 
 
De ce? Ce a intervenit?
A intervenit Bucureştiul, cu prezentările de modă şi am decis să mă mut la Bucureşti. M-am angajat la un cabinet de avocatură. Aveam un prieten bun care era avocat, aşa că m-am dus şi m-am înscris la Universitatea Titulescu, la Drept. Am început Dreptul şi am făcut doi ani de Drept. Am lăsat-o şi pe aia. Am zis că nu pot eu să învăţ atâta Drept... Am tot încercat să mă duc prin alte părţi, dar veneau şi proiecte. Şi mi-am dat seama: Ce avocat? Ce spion? Pot să fiu tot ce vreau eu dacă sunt actor. 
 
Îţi doreai de atunci să devii actor?
Nu, niciodată nu mi-am dorit. S-a întâmplat cumva. S-a întâmplat să fiu ales să prezint moda la Braşov, după care m-au trimis la Bucureşti. De la Bucureşti, de pe podiumul de modă, am început să merg la castinguri. De la castingurile alea am început să merg la castinguri de seriale şi cumva s-a întâmplat. Şi văzând că merge, am început să mă orientez, adică să mai studiez un curs de actorie, să mai fac nişte lecţii private, să mă mai duc la UNATC prin spatele claselor şi să ascult lecţiile profesorilor de actorie, cum ar fi domnul Cojar, domnul Titieni. 
 
 
Din ce ţi-ai câştigat primii bani? 
Primii bani i-am câştigat din burse, că am fost bursier. Apoi din promoţii, când eram la Braşov. Prima promoţie la care eu am participat a fost la muştar. Eram într-un supermarket din ăsta mare, care este şi acum. Parcarea acoperită, semi-acoperită, şi aveam un bucătar care făcea mici. Şi pe lângă micii ăia, el dădea şi muştarul. Şi dacă venea lumea cu muştarul cumpărat, primea un carton cu câte patru mici. Era coadă. Şi uite aşa am vândut tot stocul de muştar din supermarket-ul respectiv. După care am vândut supă pe pârtie la Predeal şi la Azuga. Aveam un cort, îl băgam în priză, se umfla şi aveam un pupitru pe care ţineam un fierbător şi supe instant la plicuri. Aveam coadă şi acolo pentru că veneau schiorii, se puneau la coadă să bea o supă fierbinte. După care, la ţigări am fost mult timp promoter, apoi am fost team leader. 
 
Şi ce ai făcut cu banii?
Ţin minte şi acum că din nişte bani pe care i-am câştigat, nu ştiu dacă erau primii, mi-am cumpărat un ceas, care era fake şi pe care mi l-a vândut un vecin de-ai mei. 
 
După cum ai zis, ai absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Ce te-a îndrumat spre sport? Ce sporturi ai practicat?
Programul. Maică-mea a zis: „Tu te duci la liceu de dimineaţă ca să nu stai în acelaşi timp cu soră-ta acasă, că vă ciondăniţi“. Şi de atunci am început să joc. La început am jucat handbal, din clasele V-VIII. După care am fost şi la volei, iar proful mi-a zis că am potenţial şi m-a băgat în echipa de juniori, iar de atunci am început practic sportul de performanţă. 
 
Şi aşa ai ajuns şi la facultate? 
Aşa am ajuns şi la facultate şi acum mi-a intrat în sânge şi nu pot să stau fără să fac un sport. Acum joc squash, alerg şi fac antrenamente. 
 
Tu, practic, cu facultatea poţi să fii profesor de sport...
Sunt profesor de sport, pot să fiu profesor de sport. 
 
Şi nu te-a tentat ideea?
Ba da, dar am profesat când am făcut practica pedagogică. Eram în anul patru de facultate şi făceam practică la Liceul Pedagogic, unde erau numai fete. Aveam la clasele a XI-a, a XII-a. Îmi zicea şefa de catedră de la liceu că prezenţă mai mare ca atunci când venim noi studenţii nu au avut niciodată. Ştii cum mă ascultau? După aceea am fost şi asistent la Facultate de Sport, pe perioade mai mici, la admiteri... Mi-a folosit pentru că acolo am făcut şi un modul pedagogic care practic te învaţă cum să înveţi pe alţii orice. Şi eu pot să iau orice sport în parte, să desfac orice procedeu tehnic şi să te învăţ bazele unui sport. 
 
 
Pentru modelling cum a început pasiunea? 
Ţi-am zis, eu nu am vrut niciodată să fiu model, eu doar am acceptat ce mi s-a oferit. Catinca Roman a zis „nu vrei să prezinţi, că am nevoie de băieţi pentru prezentări“. Şi de atunci, prezentări. Am fost la East on Catwalk, făcut de Dana Săvuică la Bucureşti şi ne-au trimis de la Braşov cu trenul, am avut mare succes. Şi aşa încet, încet, am prezentat şi pentru Botezatu, şi pentru cam tot ce a fost în România, la categoria masculin.
   
Dar pentru televiziune? Cum a venit oportunitatea?
La un moment dat, eram destul de cunoscut, ca să zic aşa, la castinguri ca model. La un moment dat, a fost o emisiune la Euforia TV, în care eram invitat permanent în calitate de model. Dădusem probă şi făcusem sitcom, se numea „Fast food“, devenisem puţin faimos şi mă chemau la această emisiune. Şi producătorul emisiunii a zis „bă, tu vorbeşti bine, nu vrei să fii prezentator, că am nevoie de unul la emisiunea asta în timpul săptămânii“. Şi am zis de ce nu? Şi mi-a pus casca, şapte camere, regizorul în cască şi dă-i bătaie. Aveam desfăşurător şi făceam câte trei emisiuni pe zi, a câte trei ore fiecare, şi aia a fost şcoală mea de televiziune.
 
Ăsta a fost debutul în televiziune?
Da. Apoi m-am dus să fac cursuri de televiziune şi mi-au zis „tu ce cauţi aici? Tu ai şapte camere, stai nouă ore pe zi şi tu vii la noi să te învăţăm noi? Nu ai ce să înveţi aici“. Şi aşa a început totul. Şi de acolo, de la prezentator, am început să fac evenimente, să lucrez cu agenţii de publicitate care fac diverse evenimente. Dacă mergea în paralel cu reclame, foarte bine, dacă nu cam în permanenţă aveam job-uri de la agenţiile de publicitate, cu tot felul de campanii, în care eram MC, prezentator. Şi în paralel, castinguri peste castinguri, emisiuni, seriale, reclame. 
 
Cum e experienţa de om de televiziune?
E faină dacă nu... Nu ştiu, e mult de povestit aici. E ca vorbitul în public, e presiunea, dacă reuşeşti să treci de ea, dacă eşti destul de încrezător în tine... 
 
Aveai emoţii?
Da, bineînţeles. Şi acum am emoţii. De fiecare dată când am un eveniment de prezentat, am nişte emoţii pe care de abia pot să le stăpânesc. 
 
Şi cum reuşeşti să le stăpâneşti?
Cu exerciţiu. Învăţ foarte bine primele trei propoziţii pe care le am de spus, fac exerciţii de respiraţie, de energie, stabilizare şi urc pe scenă. După ce zic ce ştiu pe de rost, când nu le pot controla, mă liniştesc pentru că simt. Îmi dau seama cum e publicul şi înţeleg cum să mă raportez.
 
 
Cum a fost perioada de după apariţiile la TV? Te opreau oamenii pe stradă?
Acum, după „Vlad“, da. Umblu cu şapcă şi ochelari. Până la „Vlad“, lumea mă oprea pe stradă şi îmi zicea „Ai făcut liceul în Rahova? Ai crescut în blocul cutare? De unde te ştiu?“, „De la televizor“, „Aaa, daa, de la televizor. Prezinţi «România, te iubesc»“ şi eu zic „nu neapărat...“ (râde). Dar acum nu mai e aşa. Dacă îmi dau ochelarii jos, toată lumea: „Uite-l pe Vlad!“. 
 
Ce îţi spun?
Numai laude. Nici măcar o critică din partea cuiva. Toată lumea mă felicită, mă laudă, e măgulitor aşa. Uneori stau şi mă gândesc că trebuie să fac ceva bine. 
 
Cum te strigă oamenii mai des? Adrian sau Vlad?
Toată lumea îmi spune Vlad. Chiar şi pe scenă. Aveam nişte premii mari de dat şi toată lumea care venea pe scenă: „Bună, Vlad!“. Şi eu ştii cum am început evenimentul respectiv? Am zis: „Bună seara doamnelor, bună seara, domnilor, bine aţi venit... În seara aceasta permiteţi-mi să nu fiu Vlad“. Şi toată lumea a început să aplaude. 
 
De unde a venit pasiunea pentru  actorie? 
A venit la pachet cu toate. Când am venit în Bucureşti, eram cu o tipă care dăduse la actorie, Sabina Brânduşe, şi împărţeam aceeaşi cameră de cămin. Eu mergeam şi lucram ca asistent de casting, iar ea mergea la şcoală. Seara, mă duceam la ea la cursuri şi pândeam la cursurile de actorie ale domnului Ion Cojar sau ale lui Adrian Titieni. Stăteam în spate acolo, mă primeau. Nu făceam nimic şi vedeam cum fac ei bucăţi din „Shakespeare“. Şi de acolo am prins chestii. Am găsit tot felul de lucruri care să mă ajute la ceea ce vreu eu să fac la Dragoş Bucur, la Dan Nuţu şi Dan Chişu, la Florin Şerban, la Titieni, pentru că nu mai puteam să fac încă o facultate, era a patra pe care o începeam şi oricum trebuia să o plătesc, iar UNATC-ul era scump şi nu mă ţinea nimeni la Bucureşti, adică trebuia să mă întreţin singur. Şi uite aşa, uşor-uşor, a venit „Vlad“.
 
Care crezi că e momentul care ţi-a adus notorietate?
„Vlad“. 
 
Acum deja filmezi pentru cel de-al doilea sezon „Vlad“. Dar cum ai primit vestea că vei fi tu Vlad?
Nu m-am aşteptat la asta. În săptămâna aia am dat trei probe. Una pentru un festival, a doua pentru prezentator la „Ninja Warrior“ (emisiune difuzată de Pro TV – n.r.) şi a treia pentru „Vlad“. Prima a fost marţi, apoi joi şi vineri. Le-am dat pe toate trei şi am zis aşa în capul meu: Ţelul meu, pentru că sunt şi sportiv şi prezentator, este „Ninja Warrior“, mi-ar plăcea foarte mult. E şi la Pro TV. La „Vlad“ nici nu mă gândesc, n-am cum să fiu eu Vlad la ce producţie se anunţă că va fi şi ce casting... nu-mi fac speranţe. Mă duc să bifez. Era al treilea call back la casting. Şi am zis că dacă nici la una, nici la alta, măcar la festival. Au trecut două săptămâni, nimic, niciun telefon din partea nimănui. Zic: „mamă, mamă, ce fac?“. Şi am sunat eu la cei cu festivalul şi le-am zis: „Auziţi, s-a ivit un proiect şi n-am să pot să-l onorez, îmi pare rău“. Pentru că am vrut să elimin şi să rămână ce era important. Şi apoi, după vreo două zile, m-au sunat de la PRO TV: „Adi, avem două veşti pentru tine. Una bună şi una proastă“. „Dă-le pe amândouă deodată“, am zis. Şi îmi răspunde: „Te-ar fi vrut la «Ninja Warrior», dar nu te-am lăsat“. Zic: „Nu cred aşa ceva. De ce?“. „Pentru că o să fii Vlad“. Şi am rămas 15 minute şi mă uitam la Alina (soţia lui – n.r.), ea se uita la mine şi eu la ea. Eram în parc în IOR cu Mara (fiica actorului – n.r.). 
 
Cum e experienţa de a fi personajul principal?
Măgulitoare, sunt un norocos, sincer. Adică de fiecare dată când se aude în staţie „number one on set“… cine e number one?... E fain ca sentiment, e înălţător, e foarte tare. Şi să vezi o armată de oameni care luptă să facă lucrurile special ca tu să vii să dai replica şi să pleci.
 
 
Dar e şi o presiune mai mare…
Bineînţeles, dar fără presiunea asta nu ar fi frumuseţe. 
 
Cum s-a schimbat viaţa ta după primul sezon?
Sunt mult mai responsabil. Adică vreau să fiu mult mai responsabil în tot ceea ce fac pentru că am devenit un model pentru foarte mulţi copii. Sunt foarte mulţi copii care vin la mine şi îmi spun că sunt idolul lor. Cam aşa s-a schimbat. În rest, muncă, muncă, muncă.
 
Ce poţi să îmi spui despre al doilea sezon? Cum continuă povestea lui Vlad?
Filmăm la greu, o să înceapă în toamnă, povestea este cel puţin la fel de bună şi de frumoasă ca în primul sezon, cu siguranţă este mai bună. Acum, când ne-am intrat în mână, lucrurile au devenit şi mai frumoase şi mai profunde. Toţi care au urmărit primul sezon or să fie surprinşi în sezonul doi într-un mod plăcut. Răzbunarea va fi de data aceasta pe mai multe planuri, o să avem parte de foarte multă acţiune, însă şi iubirea o să fie un punct important în întreaga poveste.
 
La finalul primului sezon au fost şi câţiva fani dezamăgiţi…
Da, au fost. Într-un fel, trebuia să avem o continuitate şi atunci primul capitol al poveştii s-a încheiat aşa. 
 
În serial joci rolul unui om foarte bogat. Tu, Adrian, crezi că banii aduc fericirea?
Nu, nu neapărat. Nu banii aduc fericirea. Ştii că cele mai frumoase lucruri în viaţă sunt alea gratis. Un zâmbet nu costă nimic nici dacă-l dai, nici dacă-l primeşti. Depinde ce înţelegi prin fericire. Dacă fericire înseamnă un Porsche şi fiţe… pentru unii fericire înseamnă o plimbare în parc. 
 
De asemenea, Vlad este şi un om trădat. Probabil şi tu ai trăit dezamăgiri şi au fost oameni care te-au „trădat“. Cum ai reuşit să treci peste?
Da, dar dacă m-au dezamăgit, probabil au avut motivele lor. Ca în serial, dacă Vlad a fost înşelat, au fost motive pentru care s-a întâmplat asta. Dacă tu poţi în viaţă să înţelegi lucrul ăsta, să înţelegi motivele pentru care ţi s-a întâmplat ce ţi s-a întâmplat, poţi să mergi mai departe. Odată ce rămâi deschis şi eşti empatic, nu o faci pentru celălalt, o faci pentru tine ca să poţi să mergi mai departe. Dacă Vlad înţelege ce i s-a întâmplat, atunci el poate să meargă mai departe. Dar deocamdată caută şi încă investighează. Se loveşte de iubire, de tot ce înseamnă familia Dragomir, părinţii, mama, Cezar.
 
Va fi ceva schimbat la Vlad în sezonul doi?
Cu siguranţă şi Vlad se va schimba pe alocuri în sezonul doi. Cum spuneam, vor exista mai multe planuri ale răzbunării, iar Vlad va trebui să treacă şi din rolul de protejat în cel de protector. Cum se va întâmpla totul, vedem în toamnă. 
 
Ţi-a fost greu să îţi asumi acest personaj? Aveţi lucruri în comun?
De obicei, când interpretezi un personaj, nu ai cum să nu ai lucruri în comun. Adică tu, practic, eşti tot tu acolo pe scenă, numai că îţi descoperi nişte valenţe pe care nu le-ai exploata în mod normal. Dar având povestea, tu poţi să te duci în poveste pe valenţele alea, care tot ale tale sunt. Deci e clar că am multe lucruri în comun cu Vlad, dar asta nu înseamnă că Vlad mă defineşte pe mine, Adi Nartea. Adi Nartea poate să îl definească pe Vlad, să se ducă în povestea respectivă şi să acceseze şi să accentueze laturile pe care le vedeţi în Vlad, dar de obicei nu poţi să zici că te schimbi complet. Sunt marii actori care se pot schimba complet într-un personaj, este o muncă imensă acolo şi e greu. 
 
 
Şi care ar fi lucrurile în comun dintre voi?
Iubirea, familia, cu toţii avem lucruri cu care relaţionăm precum Vlad. 
 
Ce îţi place să faci în timpul liber?
În timpul liber, dacă nu stau cu Mara, fetiţa mea, cu fetele mele (fiica şi soţia lui – n.r.), mă duc să joc squash. Sau dacă nu mă duc să joc squash, mă duc să alerg. Sau dacă am mai mult timp liber, de câteva zile, ori mă duc la ai mei la Braşov, ori la Bucovina (la socrii lui – n.r.) ori  facem o mică vacanţă pe unde mai apucăm. 
 
Ce faceţi împreună ca familie?
De toate. Dacă mergem la socrii, avem ce face, stăm în curte, Mara se joacă cu tot ce e prin curte pe acolo, cu găini, cu animale, cu iepuraşi. la Braşov o are pe verişoara ei, ieşim în tot felul de locuri în aer liber, evităm mall-urile. În mare, cam toate activităţile noastre se rezumă la Mara şi la chestii de familie. 
 
Eşti de 10 ani căsătorit cu Alina. Cum ai cunoscut-o pe soţia ta? Cum ai cucerit-o?
Ne-am dus la un job, o şedinţă foto, în Tunisia, ne-am întâlnit, ne-am plăcut acolo, ne-am tatonat. La un moment dat, ea fiind în Milano în perioada aia, a venit în Bucureşti. Ne-am văzut şi la Bucureşti. Eram pe platourile de filmare pentru o reclamă şi a venit acolo unde filmam eu şi atunci ne-am pupat şi uite aşa…
 
 
În ziua de azi, cuplurile rezistă tot mai puţin împreună, vedem des cazuri de oameni care se despart, mai ales în industria asta, a divertismentului. Ce vă ţine pe voi împreună? Cum reuşiţi să mergeţi înainte? 
Ce tare e asta! Cum să reuşim? Cu înţelegere, cu multă, multă comunicare şi răbdare. Trebuie să ai răbdare, în primul rând, şi trebuie să reuşeşti să te pui în pielea celuilalt. Dacă reuşeşti să faci asta, atunci lucrurile devin mai uşoare. Şi să nu ai aşteptări, dacă vrei să faci ceva, să faci, nu să aştepţi să ţi se întâmple. Că dacă tot aştepţi să ţi se întâmple, se acumulează lucruri. Dacă tu simţi că vrei ceva, nu aştepta. Fă-le. 
 
 
Care sunt cele mai importante lucruri din relaţia voastră?
Iubirea ne ţine împreună, faptul că suntem de atâta timp şi faptul că ne înţelegem. Empatizăm, e totul atât de normal… E ceva foarte greu să defineşti normalitatea. 
 
 
Viaţa de tată cum e? Ce relaţie ai cu Mara, fetiţa ta?
Minunată! Sunt topit după ea, ea e topită după mine. Încerc să fiu sever când trebuie şi sunt, o mai supăr din când în când, dar trebuie. În rest, mă folosesc de tot ce înseamnă atuurile mele de profesor. 
 
Când eşti sever? Dă-mi un exemplu. 
Când e încăpăţânată şi nu vrea să îşi strângă jucăriile sau când nu vrea să mănânce şi vrea îngheţată. Sau când nu vrea să facă ceva, trebuie să vin tot timpul să zic „OK, nu vrei să faci asta… eu aveam pentru tine pregătit asta, dar o facem doar dacă faci asta. Dacă nu, nu o facem“. Acum e în momentul în care chiar trebuie să condiţionezi tot ce trebuie să facă cu un lucru pe care şi-l doreşte. În ultimele zile, îngheţata este şantajul principal. „Uite, mâncăm ciorbică, şi după ciorbică mâncăm îngheţată“.
 
 
Tu eşti un om fericit? 
Da. 
 
Ce te face cel mai fericit?
Tot. Alina, Mara, „Vlad“, squash, snowboard, zâmbete. 
 
Şi ce te supără în viaţă?
Ignoranţa mă supără, faptul că ignori anumite lucruri conştient. 
 
Poţi să îmi dai un exemplu? 
Traficul. Toată lumea se ignoră în trafic. Nu îţi pasă de celălalt. Lumea nu vine la Bucureşti să fie amabilă şi să îşi facă prieteni. Vine să facă business. În Braşov, nu era chiar aşa. Lumea era mai amabilă. Despre asta e vorba, fiecare cum deschide ochii şi se uită în jur. Eram la un moment dat cu autobuzul, nefiind faimos, şi mă uitam la oameni şi vedeam cât de închişi sunt în povestea lor, mai fericită, mai tristă, mai nu ştiu cum. Dar fiecare era în povestea lui, nimic conectat. Şi asta se reflectă şi în trafic. Fiecare în căsuţa aia mică a lui, pe roţi, să ferească sfântul să atenteze cineva la căsuţa aia mică a lui. Pentru că se simte atât de bine acolo, la el acasă, încât dacă îi invadezi intimitatea intelectual sau în orice fel... te trezeşti cu surprize (râde)
 
Mai sunt şi alte lucruri?
Ignoranţa, atât. Pentru că dacă nu eşti ignorant, devii empatic şi dacă devii empatic îl înţelegi pe celălalt şi dacă îl înţelegi pe celălalt poţi să mergi mai departe. 
 
Până acum, ai vreun regret?
Eu am un principiu în viaţă: „Everything happens for a reason“ (Totul se întâmplă cu un motiv – trad.). Şi atunci, de ce să am regrete? Dacă s-a întâmplat ceva, atunci cu siguranţă a fost un motiv pentru care s-a întâmplat. Că-l regret, probabil că îl regret, dar sigur are o justificare. Şi atunci, I can go on (Pot să merg mai departe – trad.). 
 
Dă-mi un exemplu de moment de genul ăsta.
Probabil, că am plecat dintr-un loc când trebuia să mai stau. E greu să îţi dezvălui aşa mult din viaţa asta personală. 
 
Ai vrut vreodată să pleci în străinătate? 
Da, bineînţeles. Înainte de „Vlad“, ajunsesem la o plafonare, nu simţeam un progres, stagnam. Aceleaşi proiecte, nimic nou, nimic wow. Simţeam că stau pe loc ca profesie. Şi am zis hai să vedem ce e de făcut. Şi am început să studiem: să ne mutăm înapoi la Braşov să ne deschidem o afacere acolo ori în Germania, la naşii noştri, şi să încercăm să facem ceva acolo. Şi am rămas pentru că a venit rolul din „Vlad“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: