Ilinca Vandici s-a căsătorit religios cu afaceristul Andrei Neacşu în aceeaşi zi cu botezul fiului lor. Ce ţinute a purtat prezentatoarea FOTO

Ilinca Vandici s-a căsătorit religios cu afaceristul Andrei Neacşu în aceeaşi zi cu botezul fiului lor. Ce ţinute a purtat prezentatoarea FOTO

Ilinca Vandici s-a căsătorit religios cu afaceristul Andrei Neacşu FOTO Kanal D

Prezentatoarea de la Kanal D Ilinca Vandici s-a căsătorit religios cu afaceristul Andrei Neacşu, alături de care are un băieţel, pe care l-au botezat în aceeaşi zi.

Ştiri pe aceeaşi temă

După doi ani de relaţie, Ilinca Vandici (31 de ani) şi omul de afaceri Andrei Neacşu (25 de ani) s-au căsătorit religios. De asemenea, în aceeaşi zi, cei doi părinţi şi-au botezat şi băieţelul, care a primit prenumele de Zian Ioan, precum tatăl prezentatoarei, pe care l-a pierdut în urmă cu nouă ani, după o luptă lungă cu cancerul. 

Pentru botezul băieţelului ei, prezentatoarea show-ului „Bravo, ai stil!“ a ales o creaţie a lui Răzvan Ciobanu, colegul ei de emisiune, roz prăfuit, cu trenă. 
 
Botezul şi cununia religioasă au avut loc la biserica Sfântul Nicoale din Tunari. Naşi de botez şi de cununie au fost doi prieteni buni de-ai mirelui, iar la petrecere au participat în jur de 500 de persoane.

Ilinca Vandici, în rochia semnată Răzvan Ciobanu FOTO Facebook Răzvan Ciobanu

Ilinca Vandici, alături de soţul ei, Andrei Neacşu FOTO Facebook Ilinca Vandici
 
Pentru petrecerea de nuntă, care a avut loc la Palatul Snagov, Ilinca Vandici a ales să poarte o rochie cu pietre, cristale şi pene, semnată de designerul român Andra Turcanu, iar soţul ei Andrei Neacşu a ales un costum negru, pe care l-a accesorizat cu mai multe broşe şi a purtat pantofi cu aplicaţii strălucitoare. Pentru cea de-a doua ţinută a sa, Andrei a ales tot un costum negru, cu cravată albă şi papion. 
 
Ilinca Vandici, alături de soţul ei, Andrei Neacşu FOTO Facebook Ilinca Vandici 
 
„O seară de neuitat, o rochie de vis! Mulţumesc Andra Turcanu pentru că m-ai ajutat să mă simt ca o prinţesă!“, a fost mesajul care a însoţit fotografia, postată de Ilinca Vandici pe contul ei de Facebook. 
 
 
Pentru cea de-a doua sa ţinută, prezentatoarea a ales un outfit atipic unei mirese, un costum alb, de inspiraţie masculină, accesorizat cu o bască albă, cu voaletă şi pantofi masculini.
 
Ilinca Vandici în cea de-a doua ţinută pentru nuntă FOTO Facebook Ilinca Vandici
 
La nuntă au participat şi colegii ei de platou, Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu şi Răzvan Ciobanu. 

Ilinca Vandici în rochia creată de Andra turcanu, alături de Raluca Bădulescu şi soţul ei, Maurice Munteanu şi soţul ei, Andrei Neacşu (dreapta) FOTO Facebook Raluca Bădulescu 
 
Atmosfera a fost animată de artişti precum Adrian Minune, Lidia Buble, care a cântat şi melodii populare, Matteo şi Taraful Cleante. 
 
Cununia civilă a avut loc de Paşte. Evenimentul s-a desfăşurat în Tunari şi a fost oficializat chiar de socrul prezentatoarei, care este primarul comunei din Ilfov.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările