Ce spune Mihai Bendeac la moartea Stelei Popescu, după ce în urmă cu o lună a fost criticat de actriţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi luna trecută Stela Popescu şi Mihai Bendeac au avut un schimb dur de replici, după ce actriţa a afirmat că „orice prost de pe stradă“ poate să facă ce face Bendeac, moartea artistei nu l-a lăsat indiferent pe starul de la Antena 1, care a scris pe Facebook un mesaj în memoria sa.

„Astăzi s-a reunit cel mai bun, frumos şi fermecător cuplu de artişti din istoria României. Drum bun, doamna Stela. Multumim!“, a scris Mihai Bendeac aseară pe contul său de Facebook, alături de o fotografie în care Stela Popescu apare alături de regretatul artist Ştefan Bănică.

Vestea morţii actriţei Stela Popescu a venit la mai puţin de o lună după ce aceasta a făcut nişte declaraţii supărătoare la adresa lui Mihai Bendeac.

   

Într-un interviu acordat site-ului a declarat că nu îl apreciază deloc pe Mihai Bendeac pentru drumul ales în carieră şi chiar a sugerat că nu vin vremuri mai bune în ceea ce priveşte noua generaţie de actori: „Mie nu îmi place Mihai Bendeac deloc, deşi îl socotesc un băiat foarte talentat. Nu-mi place drumul acesta pe care l-a luat. Aşa, orice prost de pe stradă poate să facă de-astea, nu un artist, deşi am auzit că a fost un student eminent la teatru. Nu ştiu cum să vă spun, nu e chiar să placă la toată lumea. Şi-aşa m-a certat pe mine Victor Rebengiuc, a zis că eu sunt artistă de bancuri, dar să vedeţi ce va fi de acum înainte: numai bancuri, că nu are nimeni timp să asculte un monolog. Bancuri...“

După ce un fan a adus în discuţie pe pagina de Facebook a lui Bendeac comentariile actriţei, Mihai Bendeac, care în prezent face parte din juriul „iUmor“ şi realizează serialul „Băieţi de oraş“, ambele difuzate de Antena 1, a replicat: „Stela Popescu este al treilea artist de revistă al României după Mircea Crişan şi Constantin Tănase. Lăsând la o parte faptul că o jumătate din carieră a ales să o petreacă alături de un submediocru fiert pe bani (referire la Alexandru Arşinel - n.r.), o invit să aleaga pe «oricine» de pe stradă care să joace în teatru Richard al III-lea şi, în TV, să scrie/joace/realizeze 1.200 de momente dintre care îmi permit să spun că măcar 30% au fost chiar OK. Respect etern Doamna Stela!“

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite