Câştigătorul Eurovision 2017 se retrage din muzică: care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision 2017, şi-a anunţat retragerea de pe scena muzicală în urma unor probleme de sănătate care l-au obligat să-şi anuleze concertele.

Muzicianul Salvador Sobral (27 de ani), cel care a câştigat concursul Eurovision de anul acesta, pentru Portugalia, a anunţat că se va retrage de pe scena muzicală şi va susţine un ultim concert la Jardines del Casino din Estoril, în cadrul „Târgului Internaţional din Cascais“, înainte de a se dedica „ştiinţei“ cum el însuşi a explicat, relatează Agerpres

Problemele de sănătate ale lui Sobral s-au aflat odată cu participarea la Eurovision, pe care l-a câştigat cu balada „Amar pelos dois“ şi care a rămas în istorie cu un punctaj record de 758 de puncte, aducând astfel trofeul Portugaliei.

După această victorie au început să circule zvonuri despre sănătatea sa precară, iar mai multe publicaţii au scris că solistul este chiar în pericol să moară, dacă nu va face un transplant de inimă.

Totuşi, agentul artistului a negat vehement informaţiile apărute în presă, în acel moment, precizând că în realitate Salvador Sobral a fost nevoit să facă o operaţie de hernie, dar această intervenţie nu i-a pus în pericol viaţa şi nici cariera.

„Zvonurile privind problemele cardiace sunt complet false. Se simte foarte bine după operaţia de hernie, se recuperează. Participarea la Eurovision nu reprezintă un risc şi nici cariera lui nu este în primejdie. Aproape toate concertele lui Salvador sunt sold-out“, a explicat reprezentanta artistului, citată de wiwibloggs.

În ciuda sănătăţii sale fragile, Salvador sobral şi-a promovat intens noul album

După ce a câştigat Eurovision 2017, Sobral a avut o vară intensă cu numeroase concerte pentru promovarea albumului său, „Excuse me“, cu un turneu pe care a fost nevoit să-l întrerupă, la sfârşitul lunii august, când a anunţat anularea mai multor spectacole la recomandarea medicilor.

Însă, ceea ce se credea că va fi o scurtă întrerupere s-a prelungit pe o perioadă nedeterminată, din cauza „sănătăţii sale fragile“, cum el însuşi a declarat. Artistul a criticat şi câteva publicaţii portugheze, care anticipau că „i-au mai rămas doar trei luni de viaţă“.

Se aşteaptă ca la ultimul său concert de la Estoril, unde intrarea este gratuită, să participe un public numeros care va avea şansa să-l audă pe Sobral cântând pentru ultima oară live balada cu care a cucerit Europa, „Amar pelos dois“.

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite