Care a fost cea mai mare durere a Reginei Elisabeta? Suverana începuse să bea peste măsură
0Aflată în pragul Jubileului de Platină, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii are şi o biografie, scrisă de celebrul specialist regal Andrew Morton.
Consacratul autor este deja renumit pentru cartea sa dedicată Prinţesei Diana. Şi vorbeşte în noua carte despre relaţia celor două.
Este de notorietate faptul că Regina s-a delectat de-a lungul vieţii seara, cu un pahar de alcool. Când a ales lichioruri, când vin, când Martini, Maiestăţii Sale i-a plăcut să închidă seara astfel.
Însă, ca orice om, şi pe ea au copleşit-o uneori grijile. Şi odată cu acestea, a început într-o anumită perioadă să-şi dorească mai mult decât un pahar, pentru a se linişti.
Tensiunile familiale au fost mereu un motiv de stres pentru suverană, iar apogeul a fost atins în 1992, când mariajele ambilor săi fii erau distruse.