Brian Austin Green & Megan Fox: până când boala i-a despărţit. Actorul a fost imobilizat la pat din cauza unei afecţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brian şi Megan au pozat mult timp într-un cuplu fericit (Foto: Profimedia)
Brian şi Megan au pozat mult timp într-un cuplu fericit (Foto: Profimedia)

După aproape 10 ani de mariaj, actriţa şi-a luat „Adio!“ de la tatăl celor trei copii ai ei. Iar despărţirea lor e cu atât mai tristă cu cât s-a petrecut după ce el fusese ţintuit la pat, incapabil să se mişte şi să vorbească.

N-au rezistat împreună la bine şi la greu, n-au trecut cu brio peste momentele de boală şi suferinţă inevitabile în viaţă, lucru confirmat chiar de Brian (46) la sfârşitul lunii trecute, când a dat vina pe problemele lui medicale pentru destrămarea mariajului: „Mi-au afectat relaţia cu soţia. Nu mai pot recupera nicicând toate acele luni în care eu nu mă puteam ridica din pat...“ E vorba despre nouă luni în care actorul a fost imobilizat la pat din cauza unei afecţiuni nediagnosticate clar nici în ziua de azi. Întregul coşmar a început în 2011, când bărbatul de pes­te 1,90m, după care oftau toate adolescentele, a fost redus brusc şi inexplicabil la un invalid demn de toată mila.

Citeşte mai multe aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite