Întâlnirea dinaintea Eurovisionului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina Pelinel şi Horia Brenciu
Valentina Pelinel şi Horia Brenciu

TVR 1 va transmite mâine, de la ora 21.10, emisiunea „Eurofan“, un program dedicat finaliştilor înscrişi la Selecţia Naţională Eurovision 2010.

„Eurofan" va fi mărţişorul-surpriză oferit de TVR celor 16 artişti şi trupe care se vor confrunta pentru calificarea la Oslo.

Sâmbătă, 6 martie, TVR 1 va transmite de la Circul Globus, Selecţia Naţională Eurovision 2010, spectacol live la finalul căruia va fi aleasă piesa ce va reprezenta România la concursul Eurovision de la Oslo. Spectacolul va fi prezentat de Valentina Pelinel şi Horia Brenciu (foto), ajutaţi din camera verde de Gianina Corondan.

Invitaţi speciali vor fi Olsen Brothers din Danemarca, câştigătorii ediţiei din 2000. La concursul din 6 martie va fi disputat şi autoturismul Seat Ibiza, premiul oferit compozitorului de firma Alto Syncro.

Piesa câştigătoare va fi aleasă de telespectatori (50 % televot) şi jurii de specialitate (50%). În premieră, TVR va avea cinci jurii de specialitate (în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova), formate din specialişti (compozitori, muzicologi, interpreţi, textieri, realizatori de divertisment, regizori muzicali).

Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010, este un eveniment coprodus de Televiziunea Română şi ziarul „Adevărul". 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite