Numai că odată obţinut dreptul de înscriere, odată admiterea trecută, fericitul admis nu avea şi garanţia că va ajunge să îşi susţină teza, că îi va fi validată susţinerea şi că se va vedea în posesia diplomei de doctor. Iar intervenea partidul, iar erau necesare avize, iar se scotoceau dosare personale şi, mai mult ca sigur, în toată operaţiunea aceasta amplă un anume rol jucau şi oamenii Securităţii. Care trebuiau să spună dacă ipoteticul viitor doctor nu e, nu a devenit între timp un duşman al regimului, nu are rude în străinătate, nu este dependent de ascultarea Europei Libere ori nu cumva chiar le face jocul celor de acolo.

După Decembrie 1989, lucrurile au intrat într-o oarecare normalitate. Au fost abilitaţi noi conducători de teze, au fost concursuri de admitere corecte, susţinerile se făceau ca la carte.

Aceasta până în clipa în care politicienii, poliţiştii cu multe stele, ofiţerii de rang înalt ai Armatei şi ai Serviciilor secrete,  nu şi-au dat seama că nu ar fi deloc rău să aibă în cv titlul de doctor. Chiar să şi înceapă o carieră universitară care să le rotunjească veniturile şi să le confere un aer de onorabilitate. Aşa s-a înmulţit numărul conducătorilor de teze, dar şi numărul Şcolilor doctorale, Universităţile au început să ţină de ele cu dinţii căci astfel devin mai atractive, dobândesc un grad sporit de onorabilitate, chiar dacă onorabilitatea respectivă nu este deloc acoperită prin fapte, şi mai şi  primesc un plus de fonduri. Şi uite aşa au apărut şi plagiatele. Care or fi ele de când lumea, dar niciodată atât de multe ca din anul 2000 încoace. Ce să mai vorbim când doi foşti miniştri ai Educaţiei, unul efemer precum Ioan Mang, celălalt, Liviu Pop- Genunche, astăzi preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Senat, au fost şi ei prinşi cu cioara vopsită. Dl. Mang a fost acuzat că a plagiat vreo două-trei articole, dl. Pop a fost oprit de la susţinerea tezei fiindcă era vizibil de la o poştă că era copiată. Mai pe româneşte spus, furată. Ce să mai vorbim când chiar un fost prim-ministru pe nume Victor Viorel Ponta a fost şi el prins cu ocaua mică, dar şi apărat până în pânzele albe de acelaşi domn Pop-Genunche, dar şi de actaulul ministru al Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu.

Pare-se că grosul furturilor se înregistrează la instituţiile de învăţământ superior care îi pregătesc pe viitorii apărători ai legii. Adică Academia de Poliţie şi Academia SRI. Cel puţin aşa au dovedit-o în primul rând Emilia Şercan, dar şi, mai apoi, Melania Cincea.

Sigur, cum ştiu că România nu e mânăstire de maici, cum ştiu şi cam unde se situează calitatea învăţământului superior din România, despre care d-na Ecaterina Andronescu se încăpăţânează să susţină că nu ar ridica prea multe probleme, mă aşteptam la urmări. Eram mai mult ca sigur că îndeosebi Emilia Şercan va fi denigrată, calomniată, pusă în situaţii dezagreabile. Că i se va arăta pisica moartă. S-a întâmplat asta chiar într-o emisiune a TVR 1 şi a super-profesionistei Eugenia Vodă. Nu credeam însă în ruptul capului că se va ajunge la ameninţarea cu moartea. Ea a venit luni seara, adică în prima zi din Săptămâna Mare. Şi, ce să vezi, sunt toate indiciile că ameninţătorul este un tânăr absolvent al Academiei de Poliţie. Astăzi masterand tot acolo.

Sigur, este de apreciat că Poliţia Română nu a acoperit făptuitorul. Că nu s-a comportat precum atât de compromisa Jandarmerie. Mă bucur că doamna ministru Carmen Dan şi-a exprimat public nu doar dezaprobarea, ci şi dezgustul pentru o astfel de faptă. Cred că d-na Carmen Dan a decis pe bună dreptate oprirea plăţii sporurilor de doctorat invocând, chiar înaintea faptei cu pricina, prea multele scandaluri în care este implicata Şcoala doctorală de la Academia de Poliţie. Nu prea ştiu însă ce părere are despre toată tărăşenia d-na ministru al Educaţiei, prof.univ.dr. ing. Ecaterina Andronescu. Cred că nu doar Şcoala doctorală a Academiei de Poliţie ar trebui drastic analizată, ci tot ceea ce se întâmplă la Academia de Poliţie. Începând cu calitatea corpului profesoral de acolo.